Update articol:

Ilie Bolojan va discuta cu Cristina Trăilă: Vom lua mâine o decizie

Ilie Bolojan va discuta cu Cristina Trăilă: Vom lua mâine o decizie
 - poza 1

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că va discuta miercuri cu Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, pe tema acuzațiilor care i se aduc, urmând să ia o decizie.

‘Am văzut comunicatul Parchetului astăzi. Am sunat-o după aceea pe doamna Trăilă. Am rugat-o ca mâine dimineață să vină să purtăm o discuție, să înțeleg care sunt acuzele care i se aduc și vom lua mâine o decizie, după discuția pe care o s-o am cu dânsa. (…) Nu știu de ce este acuzată dânsa și ce rol are în această ecuație, pentru că acel cetățean care a venit la mine în birou, fără să știu care este scopul pentru care vine și să îi știu – să spunem – CV-ul, s-a programat prin cabinetul de premier la acea întâlnire, prin colegul care, la rândul lui, este și el suspect în acest caz’, a spus Bolojan, marți seara, la Digi 24.

Întrebat dacă Trăilă va trebui să își dea demisia, Bolojan a replicat că nu vrea să condamne o persoană înainte de a avea mai multe informații despre cazul respectiv.

‘Nu știu, în afară de ceea ce am văzut astăzi, în ce context este dânsa implicată. Dar niciodată cineva, ca să intre la mine, nu a trebuit să plătească niciun ban. Deci, pe baza unor discuții telefonice, nu mă pot pronunța. (…) Trebuie să văd care este situația. Încerc să nu condamn pe cineva înainte de a vedea despre ce este vorba’, a spus el.

Bolojan a adăugat că nu se așteaptă să fie audiat în acest dosar, iar dacă va fi audiat, nu crede că acest lucru va avea implicații asupra sa.

‘Nu mă aștept, dar în orice dosar de genul acesta, dacă ai avut o tangență sau alta, la un moment dat poți să fi invitat să dai o declarație. (…) Dacă cineva vine în audiență, spune ceva, nu s-a întâmplat absolut nimic… ce poate să fie? (…) Gândiți-vă la câte critici am primit în tot acest an… în așa fel încât să putem să facem ce trebuie pentru România, nu te mai surprinde un alt tip de critică. Important e să știi că ai conștiința curată, că ai făcut tot ceea ce trebuie și ai procedat corect și legal. Așa am procedat în desfășurarea acestui mandat, pe care Parlamentul României mi l-a încredințat’, a precizat prim-ministrul.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus urmărirea penală față de Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, pentru complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Potrivit procurorilor anticorupție, pe 3 – 4 noiembrie 2025, Cristina Trăilă, în calitate de secretar general adjunct al Guvernului, ar fi sprijinit demersurile lui Mihai Barbu (fostul șef al PNL Vaslui – n.r.) de exercitare a influenței asupra președintelui ANSVSA, în scopul înlocuirii din funcție a directorului DSVSA Vaslui cu o persoană agreată de Fănel Bogos, administratorul unei societăți din domeniul creșterii păsărilor din județul Vaslui.

‘Scopul urmărit ar fi fost obținerea unor foloase necuvenite pentru inculpatul B.F. și pentru societatea deținută de acesta, constând, între altele, în aprobarea unui dosar de despăgubire în valoare de aproximativ 3 milioane de euro, precum și în diminuarea sau încetarea controalelor sanitar-veterinare la fermele societății’, preciza DNA.

BVB | Știri BVB
GREEN TECH INTERNATIONAL S.A. (GREEN) (25/08/2026)

Intalnire/conferinta telefonica investitori si analisti 3 septembrie 2026