Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) a conectat, prin patru proiecte de fonduri europene finalizate în acest an, 43.000 de noi utilizatori finali la rețelele inteligente de energie electrică. Valoarea totală a proiectelor a fost de 315.347.165 lei, din care 208.621.883 reprezintă fonduri europene nerambursabile, iar 106.725.282 lei – finanțarea din sursele proprii ale DEER. Proiectele sunt cofinanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională REACT-EU prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Mihaela Suciu, director general DEER, a declarat în cadrul unei confeirnţe de presă la Cluj Napoca: “Peste 80% dintre rețelele DEER au fost construite înainte de anul 2000 şi, de aceea, sunt necesare investiții foarte mari în rețele.
În Uniunea Europeană, necesarul de investiții în rețelele de energie este de peste 580 de miliarde de euro. Și în România necesarul de investiții este considerabil. Trebuie să găsim un echilibru între programul de investiții și modernizarea rețelelor, creșterea capacității, racordări și gratuități. Programul nostru anual de investiții, aprobat de ANRE, este de 150 milioane de euro. Nu este suficient şi accesăm fonduri europene. DEER este campioană la accesarea de fonduri europene. Nu avem certitudinea că în următorii 5 ani vom avea rețele inteligente în cadrul DEER, însă vă pot asigura că noi vom face tot ce ține de noi să ne îndeplinim obiectivele”.
Dan Mateaș, director Direcție Dezvoltare Rețea, DEER, a spus că DEER este în plin proces de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă (SMI), un proiect ce vizează 1.100.000 de contoare, cu termen final estimat pentru 2028-2029: “Sistemul informatic ne permite să ne extindem, astfel încât să avem în final implementat în proporție de 100% sistemul de măsurare inteligentă. Acesta este viitorul, iar programul european ne-a dat posibilitatea să startăm marea digitalizare a rețelelor inteligente”.
- SOLUȚII MĂSURARE INTELIGENTĂ REGIUNEA CENTRU – ORAȘELE CODLEA ȘI GHIMBAV – creștere cu 10.231 a numărului de utilizatori conectați la rețele inteligente
În luna noiembrie 2021 a fost semnat Contractul de finanțare nr. 750 / 25.11.2021 a proiectului „SMIRC – SOLUȚII MĂSURARE INTELIGENTĂ REGIUNEA CENTRU-ORAȘELE CODLEA ȘI GHIMBAV COD SMIS 2014+ 135216”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa Prioritară 10 – Protejarea sănătății populației în contextul crizei sanitare de COVID 19, creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie, cu finanțare din REACT-EU, Obiectiv specific 10.2 – Creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie în vederea pregătirii unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei.
Obiectivul general al proiectului a constat în implementarea unui Sistem de Măsurare Inteligentă (SMI) într-o zonă omogenă urbană (mun. Codlea, oraș Ghimbav, județ Brașov) pentru aproximativ 10.231 de consumatori casnici și non-casnici mici, în vederea reducerii consumului de energie la nivelul locuințelor.
Obiectivele specifice ale proiectului:
- Creșterea cu 10.231 a numărului de utilizatori conectați la rețele inteligente de energie prin montarea și conectarea la rețea a 10.231 contoare inteligente / Creșterea calității serviciilor de distribuție a energiei electrice a societății Distribuție Energie Electrică Romania S.A. – Unitatea Teritorială Transilvania SUD ca urmare a implementării sistemului MDM/MDC (managementul informațiilor de la contoare) și ESB (Integrare Sisteme Operaționale), prin generarea de rapoarte pre-definite /
- Reabilitarea rețelei de distribuție de joasă/medie tensiune aferentă zonei omogene din Proiectul propus, prin scoaterea la limita de proprietate a punctului de măsură, pentru o întreținere în condiții superioare / Reducerea consu-mului mediu anual de energie electrică pe locuință in ultimul an al perioadei de durabilitate.
Rezultate atinse ale proiectului:
-Implementarea unui Sistem de Management al Datelor de Măsură (MDC+MDSMS) integrat și centralizat / Modernizarea rețelei de distribuție aferentă zonei de implementare / Implementarea platformei ESB pentru integrarea sistemelor operaționale existente și viitoare / Montarea a 10.231 contoare pentru consumatori casnici/non-casnici mici și conectarea acestora la rețeaua inteligentă/ Implementarea IHW pentru aplicațiile MDM/MDC și platforma ESB.
Valoarea totală a proiectului conform cererii de finanțare a fost de 80.475.816,55 Lei, din care valoarea eligibilă a fost de 50.022.880,51 Lei, iar valoarea ne-eligibilă a fost de 30.452.936,04 Lei (inclusiv TVA).
Perioada de implementare a Proiectului: 65 luni (01.06.2019 – 31.10.2024).
Durata de implementare a Proiectului: 25.11.2021-31.10.2024.
- IMPLEMENTAREA UNUI SISTEM DE DISTRIBUȚIE INTELIGENTĂ A ENERGIEI ELECTRICE ÎNTR-O ZONĂ OMOGENĂ DIN MUN. TÂRGU MUREȘ – implementarea unui sistem de măsurare inteligentă a energiei electrice pentru aproximativ 10.496 de consumatori preponderent casnici
În luna noiembrie 2021 a fost semnat Contractul de finanțare nr. 724 / 22.11.2021 a proiectului „IMPLEMENTAREA UNUI SISTEM DE DISTRIBUȚIE INTELIGENTĂ A ENERGIEI ELECTRICE ÎNTR-O ZONĂ OMOGENĂ DIN MUN. TÂRGU MUREȘ, JUD. MUREȘ, COD SMIS 2014+ 135151”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa Prioritară 6 – Promovarea energiei curate și eficienței energetice în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon, Obiectivul specific 6.3 – Reducerea consumului mediu de energie electrică la nivelul locuințelor.
Obiectivul general al proiectului a constat în implementarea unui sistem de măsurare inteligentă a energiei electrice pentru aproximativ 10.496 de consumatori preponderent casnici din Municipiul Târgu Mureș, județul Mureș, Regiunea de Dezvoltare Centru, în vederea reducerii consumului mediu de energie la nivelul locuințelor.
Obiectivele specifice ale proiectului:
-Creșterea numărului de utilizatori conectați la rețele inteligente de energie prin montarea și conectarea la rețea a 10.496 contoare inteligente, creșterea calității serviciilor de distribuției a energiei, creșterea capacității de a asigura un management al activelor eficient prin implementarea unui „sistem avansat de management al activelor rețelei de distribuție – AMS”, reducerea consumului mediu anual de energie electrică pe locuință, implementarea unui serviciu de completare a datelor privind activele și verificarea acurateței acestora.
Rezultate atinse ale proiectului:
-Montarea și conectarea la rețea a 10.496 contoare inteligente, reabilitarea rețelei de joasă şi medie tensiune în zona omogenă, implementarea unui sistem avansat de management al activelor rețelei de distribuție – AMS, a unui sistem Head End System (HES), precum și implementarea unui serviciu de completare a datelor privind activele și verificarea acurateței acesteia (data cleansing).
Valoarea totală a proiectului a fost de 46.920.638,24 Lei, din care valoarea eligibilă a fost de 32.430.286,39 lei, iar valoarea ne-eligibilă a fost de 14.490.351,85 Lei (inclusiv TVA). Perioada de implementare a Proiectului: 68 luni (29.03.2019 – 31.10.2024).
Durata de implementare a Proiectului: 22.11.2021 – 31.10.2024.
- IMPLEMENTAREA UNUI SISTEM DE DISTRIBUȚIE INTELIGENTĂ A ENERGIEI ELECTRICE, ÎNTR-O ZONĂ OMOGENĂ DIN CARTIERUL ROGERIUS, LOCALITATEA ORADEA -Conectarea unui număr de 10.769 de utilizatori la rețelele inteligente de energie electrică
În luna noiembrie 2021 a fost semnat Contractul de finanțare nr. 738 / 24.11.2021 a proiectului „IMPLEMENTAREA UNUI SISTEM DE DISTRIBUȚIE INTELIGENTĂ A ENERGIEI ELECTRICE, ÎNTR-O ZONĂ OMOGENĂ DIN CARTIERUL ROGERIUS, LOCALITATEA ORADEA”, COD SMIS 2014+ 130740, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa Prioritară 10 – Protejarea sănătății populației în contextul crizei sanitare de COVID 19, creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie, cu finanțare din REACT-EU, Obiectiv specific 10.2 – Creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie în vederea pregătirii unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei.
Obiectivul general al proiectului este reprezentat de realizarea de investiții în infrastructura energetică la nivelul cartierului Rogerius din Municipiul Oradea în vederea reducerii consumului mediu de energie electrică, prin implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice a locuințelor și modificarea comportamentului utilizatorilor.
Obiectivele specifice ale proiectului:
1. Conectarea unui număr de 10.769 de utilizatori la rețelele inteligente de energie electrică până la finalul perioadei de implementare a proiectului.
2. Implementarea unui Sistem de Management al Datelor de Măsură / Sistem de achiziție date de la mai multe contoare (MDMS/MMDC), integrat și centralizat care să asigure procesarea datelor de la contoarele inteligente (AMM/AMR) și clasice (MMR), până la finalul periodei de implementare a proiectului.
3. Implementarea unui Sistem de Management al Activelor Rețelei de Distribuție (denumit și AMS), care asigură procesarea informațiilor despre starea activelor rețelei de distribuție, până la finalul periodei de implementare a proiectului.
4. Implementarea unui sistem ESB (Enterprise Service Bus) pentru interfațarea cu sisteme existente, până la finalul periodei de implementare a proiectului.
5. Implementarea unui serviciu de completare a datelor privind activele și verificarea acurateții acestei (data cleansing), până la finalul periodei de implementare a proiectului.
6. Reabilitarea rețelei electrice de distribuție din zona țintă a proiectului (înlocuirea a 15 transformatoare 20/0,4 kV 630kVA cu transformatoare noi, cu pierderi reduse și a 31 de tablouri de 0,4 kV tip TDRI), până la finalul perioadei de implementare a proiectului.
Rezultate atinse ale proiectului:
1. 10.769 de utilizatori conectați la rețelele inteligente de energie electrică.
2. Un Sistem de Management al Datelor de Măsură/Sistem de achiziție date de la mai multe contoare (MDMS/MMDC) implementat.
3. Un Sistem de Management al Activelor Rețelei de Distribuție (AMS) implementat.
4. Un Sistem ESB (Enterprise Service Bus) implementat.
5. 15 transformatoare de putere 20/0,4kV montate.
6. 31 tablori de distribuție TDRI 0,4kV montate.
Valoarea totală a proiectului, conform cererii de finanțare, a fost de 94.499.249,67 Lei, din care valoarea eligibilă a fost de 60.130.826,54 Lei, iar valoarea neeligibilă a fost de 34.368.423,13 Lei (inclusiv TVA).
Perioada de implementare a Proiectului: 66 luni (08.05.2019 – 31.10.2024)
Durata de implementare a Proiectului este de la data semnări contractului de finanțare, 24.11.2021, până la 31.10.2024, data finalizării proiectului.
- REALIZAREA UNUI SISTEM DE DISTRIBUȚIE INTELIGENTĂ ÎNTR-O ZONĂ OMOGENĂ DE CONSUMATORI DE ENERGIE ELECTRICĂ DIN CARTIERELE ȚIGLINA 1, 2, MICRO 16 (ȚIGLINA 3), MICRO 17 (ȚIGLINA 4), DIN MUNICIPIUL GALAȚI, JUDEȚUL GALAȚI – sistem de măsurare inteligentă a energiei electrice pentru aproximativ 11.128 de consumatori
În luna Decembrie 2021 a fost semnat Contractul de finanțare nr. 789/22.12.2021 al proiectului „REALIZAREA UNUI SISTEM DE DISTRIBUȚIE INTELIGENTĂ ÎNTR-O ZONĂ OMOGENĂ DE CONSUMATORI DE ENERGIE ELEC-TRICĂ DIN CARTIERELE ȚIGLINA 1, 2, MICRO 16 (ȚIGLINA 3), MICRO 17 (ȚIGLINA 4), DIN MUNICIPIUL GALAȚI, JUDEȚUL GALAȚI, COD SMIS 134122”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Pro-gramul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa Prioritară 10 – Protejarea sănătății populației în contextul crizei sanitare cauzate de COVID-19, creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie, cu finanțare din REACT-EU, Obiectivul specific 10.2 – Creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie în vederea pregătirii unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei.
Obiectivul general al proiectului a constat în implementarea unui sistem de măsurare inteligentă a energiei electrice pentru aproximativ 11.128 de consumatori casnici și noncasnici mici din cartierele Țiglina 1, Țiglina 2, Țiglina 3 și Țiglina 4 din Municipiul Galați.
Obiectivele specifice ale proiectului:
-Creșterea cu 11.128 a numărului de utilizatori conectați la rețele inteligente de energie prin montarea și conectarea la rețea a aproximativ 11.128 contoare inteligente; Implementarea unui Sistem de Management al Datelor de Măsură (MDMS/MMDC), integrat și centralizat, care să asigure procesarea datelor de la contoarele inteligente (AMM și AMR) și clasice (MMR); Implementarea unui Sistem de Management al Activelor Rețelei de Distribuție (AMS), care va asigura pro-cesarea informațiilor despre starea activelor rețelei de distribuție; Implementarea unui Sistem ESB (Enterprise Service Bus) pentru interfațarea cu sisteme existente; Realizare infrastructură hardware pentru aplicațiile MDM/MDC, AMS, Plat-forma ESB; Reducerea consumului mediu anual de energie electrică pe locuință; Implementarea unui serviciu de comple-tare a datelor privind activele și verificarea acurateței acestora.
Rezultate atinse ale proiectului:
Realizare Sistem de măsurare inteligentă (SMI) pentru 11.128 de consumatori casnici și non-casnici mici, a unui Sistem de Management al Datelor de Măsură (MDMS) integrat și centralizat; a unei Platforme ESB pentru integrarea sistemelor operaționale existente și viitoare; a unui Sistem de Management al Activelor Rețelei de Distribuție (AMS) integrat și cen-tralizat.
Valoarea totală a proiectului: 93,451,460.88 Lei, din care valoarea eligibilă a fost de 66,037,889.39 Lei , iar valoarea ne-eligibilă a fost de 27,413,571.49 Lei (inclusiv TVA).
Perioada de implementare a Proiectului: 66 luni (08.05.2019 – 31.10.2024).
Durata de implementare a Proiectului: 22.12.2021 – 31.10.2024.