Intră într-o companie listată la un preț considerat mult sub valoarea activelor, acumulează o participație suficient de mare pentru a deveni o voce relevantă, critică administratorii, cere dividende și o guvernanță mai bună, se prezintă drept apărător al acționarilor minoritari și încearcă să mobilizeze investitorii de retail. Apoi, la un moment dat, își vinde pachetul. Povestea lui Behboud „Ben” Madadi la SIF Muntenia, actuala Longshield Investment Group, și cea a fondurilor slovene asociate cu Matej Rigelnik la Fondul Proprietatea au diferențe importante, dar și asemănări care ridică o întrebare relevantă pentru piața de capital: ce se întâmplă cu micul investitor care a cumpărat nu numai acțiunea, ci și povestea schimbării?
În ambele cazuri, punctul de plecare a fost același: existența unui discount important între prețul bursier și valoarea pe care investitorii activiști considerau că societatea ar putea să o ofere acționarilor dacă administrarea, politica de dividende și guvernanța ar fi schimbate.
În ambele situații, discursul nu s-a limitat la randamentul propriei investiții. Mesajul public a fost construit și în jurul intereselor celorlalți acționari, în special ale minoritarilor.
Iar aici apare problema.
Un investitor de retail poate interpreta intrarea unui acționar puternic, campania acestuia și cumpărările succesive de acțiuni drept confirmarea faptului că acesta va rămâne suficient timp pentru ca schimbările promise să se materializeze.
Investitorul mare are însă ceva ce micul acționar nu are: puterea de negociere pentru a găsi un cumpărător pentru un bloc foarte mare și posibilitatea de a ieși rapid din companie printr-o tranzacție negociată, chiar înainte ca teza activistă să se materializeze integral.
* Cazul Ben Madadi: „Intenția mea e să stau mulți ani”
Behboud Madadi a devenit în 2021 cel mai mare acționar persoană fizică al SIF Muntenia și unul dintre cei mai vocali contestatari ai modului în care erau administrate SIF-urile.
În aprilie 2021 avea aproximativ 3,9% din SIF Muntenia, iar ulterior și-a majorat participația. După oferta publică din octombrie 2021, în cadrul căreia a cumpărat alte 12,28 milioane de acțiuni, deținerea lui ajunsese la 6,13%.
Madadi nu se prezenta însă drept un simplu investitor care identificase o acțiune ieftină. Discursul său era acela al unui investitor activist care urmărea schimbarea fundamentală a modului în care funcționau SIF-urile.
În iulie 2021, el declara explicit: „Intenția mea nu e să speculez ceva pe termen scurt sau mediu la SIF-uri. Intenția mea e să stau mulți ani și să aduc schimbări fundamentale la toate SIF-urile.”
Tot atunci, spunea că acționarii ar avea „foarte mult de câștigat” dacă obiectivele sale ar fi atinse și caracteriza prețurile SIF-urilor drept „aberant de mici”.
Mesajul era, deci, foarte puternic pentru un investitor minoritar: avem un acționar important care cumpără, consideră acțiunea subevaluată, spune că nu urmărește speculația pe termen scurt și promite să rămână ani de zile pentru a schimba compania.
Madadi a cerut ulterior inclusiv distribuirea unor dividende de 350 milioane de lei la SIF Muntenia și revocarea administratorului SAI Muntenia Invest. Propunerile sale au fost respinse de acționari.
-
Șapte luni mai târziu, exitul
În februarie 2022, povestea s-a schimbat. Madadi și-a lichidat practic întreaga participație la SIF Muntenia. Un pachet de aproximativ 5,09% a fost vândut prin tranzacții deal pentru 62,6 milioane de lei, la un preț de 1,565 lei/acțiune, iar raportarea ulterioară arăta că mai deținea doar 50 de acțiuni.
Financial Intelligence estima la acel moment că Madadi realizase un profit de peste 10 milioane de lei din tranzacțiile sale cu SIF Muntenia.
Așadar, declarația „intenția mea e să stau mulți ani” din iulie 2021 a fost urmată de ieșirea aproape integrală din februarie 2022.
Madadi a explicat ulterior că intenționa să continue procesele legate de SIF Muntenia alături de alți acționari și că mai deținea acțiuni la alte SIF-uri. Dar, strict din punct de vedere al investiției în SIF Muntenia, schimbarea este evidentă: investitorul pe termen lung devenise vânzător în mai puțin de un an.
-
Rigelnik și fondurile slovene: de la 5% la peste 8% din FP
La Fondul Proprietatea, povestea a început într-un context diferit, dar mecanismul activist are elemente asemănătoare. Fondurile slovene Axor Holding, Equinox și Intus Invest, alături de Matej Rigelnik, au acumulat treptat acțiuni FP.
Grupul ajunsese la aproximativ 5% în vara lui 2025, iar la 31 martie 2026 Axor, Equinox, Intus și Rigelnik raportau, acționând concertat, 8,062% din drepturile de vot ale Fondului Proprietatea.
Intrarea lor nu a fost una pasivă.
Fondurile slovene și investitorii care li s-au alăturat au derulat o campanie activă, inclusiv prin social media și întâlniri cu investitori, pentru schimbarea guvernanței Fondului Proprietatea și promovarea propriilor candidați în Comitetul Reprezentanților. Matej Rigelnik a fost ales membru al Comitetului în noiembrie 2025.
Iar discursul său a pus explicit în centrul poveștii investitorii de retail.
Într-un interviu acordat în 2026, Rigelnik spunea că investitorii de retail reprezintă „coloana vertebrală” a acționariatului Fondului Proprietatea și că mobilizarea acestora demonstrase că Fondul „aparține acționarilor săi”. El spunea că Equinox avusese un rol activ tocmai pentru ca acționarii să înțeleagă miza schimbării.
Este aproape definiția unei campanii de activism investițional: investitorul instituțional își leagă propria teză de investiție de interesul unei mase mai largi de acționari.
-
Dividende, guvernanță și mobilizarea acționarilor
La fel ca Madadi la SIF Muntenia, grupul sloven a pus accent și pe distribuirea de numerar către acționari.
Equinox, Axor și Intus au solicitat pentru 2025 distribuirea a aproximativ 90% din profitul Fondului Proprietatea, propunând inițial un dividend de 0,0408 lei/acțiune. După ce propunerea a fost respinsă de AGA din 28 mai, grupul nu a renunțat.
Matej Rigelnik și fondurile au solicitat convocarea unei noi adunări pentru aprobarea unui dividend brut de 0,0453 lei/acțiune.
În paralel, au intervenit în luptele privind Comitetul Reprezentanților și procesul de selecție a administratorului Fondului.
În iunie și iulie 2026, grupul a continuat să solicite modificarea ordinii de zi a adunărilor generale și revocarea unor membri ai Comitetului.
A existat însă și un episod care arată cât de complicată devenise confruntarea: în iulie, Rigelnik și fondurile slovene și-au retras afirmațiile formulate anterior referitor la Lion Capital după explicațiile oferite de societate, cerând eliminarea acestora de pe site-ul FP, deși au menținut solicitările privind revocarea unor membri ai Comitetului.
-
Aceeași întrebare: ce cumpără micul investitor?
Aici apare paralela cu episodul Madadi. Un investitor de retail nu cumpără întotdeauna doar indicatorii financiari ai unei companii. Uneori cumpără și catalizatorul.
În cazul SIF Muntenia, catalizatorul putea fi schimbarea administratorului, eliminarea unor practici contestate de Madadi și distribuirea unor dividende foarte mari.
În cazul FP, catalizatorul putea fi schimbarea guvernanței, o nouă strategie de administrare, reducerea discountului față de activul net și distribuții mai generoase către acționari.
Când un investitor mare cumpără constant acțiuni și își asumă public rolul de promotor al schimbării, propriile sale achiziții pot reprezenta pentru public un semnal suplimentar de încredere în acea teză.
Micul investitor poate ajunge astfel să-și construiască decizia pe premisa că activistul și el au același orizont de timp.
Dar nu îl au neapărat.
-
Marea diferență: activistul are o ușă de ieșire pe care retailul nu o are
Acesta este probabil cel mai important element al comparației.
Un investitor care controlează 5%, 6% sau 8% dintr-o companie listată poate negocia cu un alt investitor instituțional vânzarea întregului pachet.
Tranzacția poate avea loc prin piața deal, într-o singură operațiune sau într-un număr redus de operațiuni. Pentru investitorul individual, lucrurile sunt diferite.
El nu participă la negocierea pachetului instituțional. Nu știe neapărat când activistul a decis că teza investițională nu mai merită urmărită. Și, de regulă, află despre ieșirea acestuia după executarea tranzacției și după raportarea obligatorie.
Aceasta este asimetria esențială.
Activistul are două modalități de a câștiga: poate reuși să schimbe societatea și să beneficieze de aprecierea acțiunilor sau poate găsi un cumpărător pentru participația acumulată.
Micul investitor care l-a urmat are în principal prima variantă. Dacă schimbarea promisă nu se produce, el trebuie să decidă singur dacă rămâne sau vinde în piață.
-
Madadi versus Rigelnik: o diferență care nu trebuie ignorată
Comparația nu trebuie însă împinsă mai departe decât permit faptele.
În cazul Madadi există o contradicție publică foarte clară între discurs și comportamentul ulterior: spunea explicit că nu intenționează să speculeze pe termen scurt sau mediu și că vrea să rămână „mulți ani”, iar câteva luni mai târziu și-a vândut participația din SIF Muntenia.
În cazul Rigelnik și al fondurilor slovene, situația este mai complexă.
Ei au continuat să cumpere FP și în 2026, ajungând la 8,062%, au participat la guvernanța Fondului, au propus dividende și au continuat să introducă puncte pe ordinea de zi a AGA.
În același timp, contextul s-a modificat pe parcurs: Rigelnik a demisionat din Comitetul Reprezentanților, au existat conflicte privind guvernanța și procesul de selecție a administratorului, iar propunerile lor privind dividendele nu au obținut sprijinul necesar.
Prin urmare, nu este corect să echivalăm automat cele două cazuri și nici să afirmăm că Rigelnik a încălcat aceeași promisiune explicită făcută de Madadi.
Asemănarea relevantă este alta: construirea unei poziții importante, transformarea acesteia într-un instrument de activism și mobilizarea celorlalți acționari în jurul unei teze de deblocare a valorii.
-
Micii investitori au fost „manevrați”?
Termenul trebuie folosit cu precauție.
Nu există, doar din aceste fapte, o bază pentru a afirma că Madadi sau fondurile slovene au manipulat piața ori investitorii în sens juridic. Un investitor are dreptul să-și schimbe opinia. Are dreptul să considere că o strategie nu mai funcționează. Are dreptul să vândă. Iar activismul nu presupune o obligație de a păstra acțiunile pentru totdeauna. Dar există o problemă legitimă de așteptări și de asimetrie informațională.
Atunci când activismul se construiește public în jurul ideii că minoritarii trebuie protejați, că societatea este profund subevaluată și că activistul este acolo pentru a produce schimbări structurale, investitorii mici pot transforma aceste afirmații într-o componentă a propriei decizii de investiție.
Activistul cunoaște însă înaintea pieței momentul în care strategia sa s-a schimbat. Retailul îl află ulterior.
De aici poate apărea senzația că micul investitor a fost mobilizat pentru a susține o luptă corporativă, dar nu a fost invitat și la masa unde s-a negociat ieșirea din acea luptă.
-
Lecția pentru investitorul de retail
Concluzia celor două episoade nu este că activismul este nociv.
Dimpotrivă, acționarii activi pot forța companiile să explice decizii, pot propune distribuții de capital, pot pune presiune pentru o guvernanță mai bună și pot scoate la lumină probleme pe care un acționar cu 1.000 de acțiuni nu le-ar putea aduce singur în AGA.
Lecția este alta. Investitorul de retail nu ar trebui să confunde obiectivele comune cu interesele identice. Activistul și micul acționar pot dori amândoi un preț mai mare, dividende mai consistente și o guvernanță mai bună. Dar activistul are capital mai mare, acces mai bun la decizie, capacitate de negociere și, crucial, alte opțiuni de exit.
De aceea, când cineva spune „voi rămâne ani de zile”, „luptăm pentru minoritari”, „acțiunea este profund subevaluată” sau „vom debloca valoarea”, investitorul trebuie să trateze declarația drept ceea ce este: teza unui alt investitor, nu o garanție.
Există și un paradox care nu poate fi trecut cu vederea: o piață suficient de atractivă pentru a investi, a acumula participații semnificative și a obține câștiguri ajunge, la momentul ieșirii, să fie descrisă în termeni extrem de critici. Problemele pieței românești de capital sunt reale și trebuie discutate, dar tabloul complet ar trebui să includă și faptul că România a oferit acestor investitori oportunitățile din care au profitat.
În final, una dintre cele mai vechi reguli ale bursei rămâne valabilă și în activismul corporativ: cel care te convinge să intri în aceeași poveste cu el nu este obligat să iasă din poveste în același timp cu tine.
Notă editorială: Acest articol a fost realizat cu sprijinul unor instrumente de inteligență artificială.
| Știri BVB