Astazi este ultima zi în care micii investitori în IPO Hidroelectrica beneficiază de un discount de 3% din prețul final.
Până azi la ora 11, gradul de subscriere a depasit 200%, pe tranșa mică (15% din ofertă, cu posibilitate de majorare la 20%).
În acest moment (ora 11, 29 iunie), pentru subscrierea minima de 50 de actiuni, clientului i se vor aloca doar 24 de actiuni, potrivit Estinvest.
Oferta de vânzare de acțiuni Hidroelectrica a început vineri, după ce Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în ședința din data de 22.06.2023, prospectul aferent ofertei publice de vânzare pentru un număr de până la 78.007.110 acțiuni reprezentând 17,34% din numărul total al acțiunilor emise de Hidroelectrica – societatea emitentă.
Intervalul orientativ al Prețului de Ofertă a fost stabilit între 94 RON și 112 RON pe Acțiune Oferită (“Intervalul Prețului de Ofertă”), ceea ce corespunde unei capitalizări de piață de la 42,3 miliarde de RON până la 50,4 miliarde de RON (de la 8,5 miliarde de EUR până la 10,2 miliarde de EUR).
Trei grupuri de investitori instituționali români (“Investitorii Principali”) au fost de acord să fie investitorii principali în cadrul Ofertei și au încheiat un acord de investiții cu Societatea și Acționarul Vânzător. Investitorii Principali s-au angajat să achiziționeze în total 2,24 miliarde RON în acțiuni la Prețul Final de Ofertă, sub rezerva anumitor condiții uzuale.
Oferta este împărțită în două tranșe („Tranșele Ofertei”) după cum urmează: (1) o Tranșă a Ofertei constând într-un număr inițial de 11.701.067 Acțiuni Oferite (reprezentând 15% din numărul inițial de Acțiuni Oferite) adresată Investitorilor de Retail prin intermediul unei oferte publice în România („Tranșa Investitorilor de Retail”); și (2) o Tranșă a Ofertei constând într-un număr inițial de 66.306.043 Acțiuni Oferite (reprezentând 85% din numărul inițial de Acțiuni Oferite) adresată (i) Investitorilor Instituționali din afara Statelor Unite în baza Regulamentului S din Legea Valorilor Mobiliare; și (ii) în Statele Unite, exclusiv persoanelor care sunt considerate în mod rezonabil a fi QIB conform definiției din Regula 144A sau în baza unei alte derogări acordate de la cerințele de înregistrare din Legea Valorilor Mobiliare sau printr-o tranzacție care nu face obiectul acestor cerințe („Tranșa Investitorilor Instituționali”). Tranșa de retail poate fi crescută la 20% din ofertă, conform prospectului.
Este de așteptat ca IPO-ul să se încheie cel târziu pe 4 iulie 2023 la ora 12 (ora locală), dar poate fi închisă și anticipat.
Prețul de Ofertă și numărul exact de Acțiuni Oferite spre vânzare vor fi determinate în urma procesului de book building din cadrul Perioadei de Ofertă și se estimează să fie anunțate pe sau în jurul datei de 5 iulie 2023. Se estimează ca decontarea să aibă loc pe sau în jurul datei de 10 iulie 2023. Se preconizează ca admiterea și începerea tranzacționării pe BVB să aibă loc în jurul datei de 12 iulie 2023.