Update articol:

Luca Niculescu: Ne propunem creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici / Vom relua discuţiile pentru adoptarea noii legi a salarizării

Luca Niculescu: Ne propunem creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici / Vom relua discuţiile pentru adoptarea noii legi a salarizării
 - poza 1 Sursa Facebook Luca Niculescu

Premierul desemnat Luca Niculescu afirmă, sâmbătă, că programul de guvernare la care lucrează urmăreşte identificarea unor soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. Totodată, el anunţă reluarea discuţiilor pentru adoptarea noii legi a salarizării unitare, în vederea construirii unui sistem mai echitabil şi predictibil, potrivit News.ro.

”Lucrăm intens la definitivarea programului de guvernare, iar pachetul de măsuri va fi orientat spre relansarea economică, protejarea puterii de cumpărare şi susţinerea celor care au fost cel mai mult afectaţi de creşterea preţurilor şi de ajustarea fiscal-bugetară”, anunţă premierul desemnat Luca Niculescu, într-o postare pe Facebook.

Luca Niculescu anunţă măsurile în privinţa pensiilor: ”Ne propunem să identificăm soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici, care resimt cel mai puternic efectele inflaţiei şi ale costului vieţii. Ne dorim ca efortul de consolidare fiscală să fie însoţit de măsuri de solidaritate şi sprijin pentru cei care au cea mai mare nevoie”, precizează el.

Premierul desemnat menţionează că, în ceea ce priveşte salarizarea, va relua discuţiile pentru adoptarea noii legi a salarizării unitare, pentru a construi un sistem mai echitabil şi predictibil, cu un calendar de aplicare adaptat posibilităţilor bugetare.

”Toate aceste măsuri vor fi construite prin dialog transparent cu sindicatele, patronatele şi partenerii politici, având în vedere atât nevoia de a proteja veniturile românilor, cât şi responsabilitatea de a continua reducerea deficitului şi de a asigura stabilitatea financiară a ţării”, subliniază premierul desemnat.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (09/10/2026)

Utilizarea neautorizata a numelui si imaginii companiei

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/10/2026)

Publicare material aferent AGA 29(30).10.2026

INTERCAPITAL POLAND WIG30TR UCITS ETF (ICWIGETF) (09/10/2026)

Notificare Intercapital Securities Ltd. - pret de referinta pentru prima zi de tranzactionare (12.10.2026) a simbolului ICWIGETF si numarul de unitati emise

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (09/10/2026)

Completare Convocare AGOA 23 octombrie 2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (09/10/2026)

Convocare AGAO in data de 13/16 noiembrie 2026