Update articol:

MAE: Task force privind coronavirusul la Ambasada de la Roma – până în prezent nu sunt notificări referitor la vreun român infectat

La nivelul Ambasadei României la Roma a fost constituit un task force care se află în legătură constantă cu Protecţia Civilă Italiană şi autorităţile italiene cu atribuţii în gestionarea situaţiei privind coronavirusul, iar, până în prezent, nu s-au primit notificări din partea autorităţilor italiene cu privire la existenţa vreunui cetăţean român printre persoanele infectate şi nu s-au primit nici solicitări de asistenţă consulară din partea cetăţenilor români, informează sâmbătă MAE, potrivit Agerpres.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că, având în vedere comunitatea numeroasă de cetăţeni români din regiunile afectate, la nivelul Ambasadei României la Roma a fost constituit un task force care se află în legătură constantă cu Protecţia Civilă Italiană şi alte autorităţi italiene cu atribuţii în gestionarea situaţiei.

Potrivit sursei citate, până la acest moment, misiunea diplomatică şi oficiile consulare române de pe teritoriul Italiei nu au primit notificări din partea autorităţilor italiene cu privire la existenţa vreunui cetăţean român printre persoanele infectate şi nu au primit solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest subiect din partea cetăţenilor români.

MAE recomandă cetăţenilor români să respecte cu stricteţe recomandările autorităţilor italiene pe acest subiect.

În contextul apariţiei unor noi cazuri confirmate de infecţie cu virusul Covid-19 (coronavirus) în Republica Italiană, Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile italiene au luat o serie de măsuri de natură a preveni răspândirea virusului în regiunile care concentrează marea majoritate a cazurilor – Lombardia şi Veneto.

Măsurile includ închiderea localurilor publice, anularea activităţilor sportive sau recreative, suspendarea cursurilor şcolare şi emiterea de alerte pentru urgenţă sanitară care sfătuiesc cetăţenii să rămână în case.

MAE reiterează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523369, +390683523371, +390683523374, +390683523352; +390683523344, Consulatului General al României la Milano: +39 0240098207, +39 0240074018 şi Consulatului General al României la Trieste: +39 040 411 652, +39 040 452 8136, +39 040 416 350, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al Ambasadei României la Roma: +393451473935, respectiv al oficiilor consulare la Milano: +39 366108 1444 şi Trieste: +39 340 8821688. 

BVBStiri BVB

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (08/04/2020)

Referitor AGOA si AGEA din 27/28 aprilie 2020

SINTEZA S.A. (STZ) (08/04/2020)

Informatii privind desfasurarea AGAO 22.04.2020 ref. COVID-19

TURISM, HOTELURI, RESTAURANTE MAREA NEAGRA S.A. (EFO) (08/04/2020)

Efectele crizei COVID-19 si masurile adoptate

PREBET SA AIUD (PREB) (08/04/2020)

Completare ordine de zi AGOA 24/25.04.2020

ROMCAB SA (MCAB) (08/04/2020)

Convocare AGA Anuala 04.05.2020