Update articol:

Magzum Mirzagaliev este noul director general de la KazMunayGas

Magzum Mirzagaliev/ Sursa foto: Facebook Magzum Mirzagaliev/ Sursa foto: Facebook

Consiliul de Administraţie al fondului suveran al statului kazah – Samruk-Kazyna – cu acordul preşedintelui şi Guvernului kazah, a decis joi numirea lui Magzum Mirzagaliyev în funcţia de preşedinte al CA al companiei naţionale de petrol şi gaze “KazMunayGas”, acţionarul majoritar la KMG International, informează un comunicat de presă.

Născut în 1978, Magzum Mirzagaliyev este absolvent al Universităţii Turan din Alma Ata, specialitatea economist relaţii internaţionale. De-a lungul carierei sale profesionale, Mirzagaliyev a ocupat diferite poziţii atât la KazMunayGas, unde între 2010 şi 2012 a fost Managing Director, cât şi în Ministerul kazah al Energiei, unde a fost atât viceministru, din 2014 până în 2019, cât şi ministru, din luna septembrie 2021 şi până în ianuarie 2022, când a devenit consilier al preşedintelui Republicii Kazahstan.

KazMunayGas este compania naţională de petrol şi gaze a Republicii Kazahstan, cu activităţi de explorare, producţie, rafinare şi transport de hidrocarburi din Kazahstan, care reprezintă interesele statului în industria de petrol şi gaze, fiind o companie integrată vertical cu ciclu complet de upstream, transport şi prelucrare, până la furnizarea de servicii specializate în industria de profil.

KazMunayGas este acţionarul majoritar de la KMG International, o companie care deţine şi desfăşoară operaţiuni importante în domeniul rafinării, petrochimiei, retail şi trading pe mai multe pieţe internaţionale. Reţeaua de retail a KMG International cuprinde peste 1.100 de puncte de alimentare carburanţi în România, Georgia, Bulgaria şi Republica Moldova, potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (14/08/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 10 (11).09.2026

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (14/08/2026)

Raport revizuire auditori externi - sit.fin.consolidate interimare S12026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (14/08/2026)

Raport semestrial pentru perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2026

STK EMERGENT (STK) (14/08/2026)

VAN la data 31.07.2026

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (14/08/2026)

Semnarea unui contract de catre AROBS Systems S.R.L.