Update articol:

Non-stop 5G: vivo lansează smartphone-ul Y72 5G în România, în rețeaua eMAG

vivo Y72 5G lansare emag pret smartphone
  • vivo Y72 5G este disponibil începând cu 10 iunie 2021, cu preţ recomandat de 1699 lei

  • vivo Y72 5G foloseşte sistemul de operare vivo Funtouch, bazat pe Android 11

vivo, companie ce activeaza în industria smartphone-urilor, a lansat astăzi în România noul model Y72 5G. Modelul vivo Y72 5G este disponibil începând cu data de 10 iunie 2021, cu preţ recomandat de 1699 lei și va aduce și o promoție de lansare, până în data de 31 iulie 2021: 200 lei discount pentru achiziție, au anunțat reprezentanții vivo, în cadrul unei conferințe de presă.

Seria Y oferă funcţii pentru utilizare zilnică şi divertisment. Creat pentru experienţă 5G rapidă, performanţă robustă, funcţionare uşoară şi download-uri rapide, Y72 5G continuă gama lansată anul trecut.

”Fie că intraţi online sau folosiţi sistemul de operare inteligent şi intuitiv Funtouch, bazat pe Android 11, conectivitatea rapidă 5G, MediaTek Dimensity 700 şi memoria RAM de 8GB vă oferă o experienţă rapidă şi fără blocaje. De asemenea, telefonul oferă spaţiu de stocare intern de 128GB şi poate fi extins cu un card micro SD pentru a oferi spaţiu suficient pentru aplicaţii, fotografii şi filmări. Ţinând cont de
feedback-ul pozitiv primit pentru generaţia din 2020, noul Y72 oferă aceeaşi baterie de capacitate mare, de 5000 mAh, care permite consumatorilor să folosească mai mult dispozitivul între încărcări. Bateria poate fi încărcată foarte uşor cu ajutorul încărcării rapide vivo de 18W”, au spus reprezentanții vivo.

Potrivit oficialilor companiei, camera foto este cea mai importantă pentru vivo, creând smartphone-uri pentru fotografiere, la fiecare categorie de preţ şi ajută utilizatorii să surprindă Cadrul Perfect.  Sistemul său de camere foto, poziţionat în partea din spate conţine trei obiective cu patru funcţii principale: Ultra HD, ultragrandangular, bokeh şi macro, și permite utilizatorilor să surprindă diverse scene de la orice distanţă. Camera principală cu rezoluţie mare de 64 de megapixeli asigură stabilizare electronică a imaginii pentru fotografii şi filmări clare. Datorită modului Super Night, utilizatorii pot surprinde scene nocturne intense şi clare. Pentru fotografii cu grupuri mai mari şi imagini panoramice puteţi folosi camera de 8 megapixeli cu obiectiv grandangular, în timp ce camera cu obiectiv macro vă ajută să vedeţi lumea dintr-o altă perspectivă şi să fotografiaţi de la doar 4cm, pentru prim-planuri interesante. Camera frontală de 16 megapixeli completează sistemul de camere şi oferă selfie-uri clare chiar şi în condiţii de lumină redusă, spun reprezentanții vivo.

Y72 5G are ecranul FHD+ de 6,58 inchi, scanerul de amprentă rapid amplasat în spate, culori în degradé la versiunea Dream Glow sau versiunea Graphite Black. 

Cu sediul central în China şi o reţea de 10 centre R&D în Shenzhen, Dongguan, Nanjing, Beijing, Hangzhou, Shanghai, Xi’an, Taipei, Tokyo şi San Diego, vivo se concentrează pe dezvoltarea de tehnologii de ultimă generaţie, inclusiv 5G, inteligenţă artificială, design industrial, fotografie şi alte tehnologii în curs de dezvoltare. De asemenea, vivo a înfiinţat cinci hub-uri de producţie (inclusiv un centru de producţie autorizat de brand), în China, Asia de sud şi sud-est, cu o capacitate de producţie anuală de aproape 200 de milioane de telefoane inteligente. În acest moment, vivo şi-a extins reţeaua de vânzări în peste 40 de ţări şi regiuni şi are peste 400 de milioane de utilizatori din toată lumea.

BVBStiri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (18/06/2021)

Reziliere Contract CTE Iernut

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (18/06/2021)

Convocare AGEA pentru data de 11 august 2021

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (18/06/2021)

Actualizarea politicii de remunerare a actionarilor

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (18/06/2021)

Alocare actiuni SOP2019 - persoane cu responsabilitati de conducere

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (18/06/2021)

Autorizare membru al Consiliului de Administratie