Update articol:

Papa Francisc spune că fostul papă Benedict este ”foarte bolnav” şi îndeamnă la rugăciuni

Papa Francisc Papa Francisc

Papa Francisc a îndemnat miercuri credincioşii să se roage pentru fostul papă Benedict al XVI-lea, care este ”foarte bolnav”, potrivit Reuters.

Francisc a lansat această rugăminte neaşteptată la finalul audienţei sale generale de miercuri, fără să ofere alte detalii.

Benedict, în vârstă de 95 de ani, a renunţat la pontificat în 2013, primul papă care a recurs la un astfel de gest în ultimii 600 de ani. De atunci, a locuit la Vatican.

”Aş vrea să vă rog pe toţi să spuneţi o rugăciune specială pentru papa emerit Benedict care, în tăcere, susţine Biserica. Să ne aducem aminte de el. Este foarte bolnav, să ne rugăm Domnului să-l aline şi să-l sprijine în această mărturie de dragoste pentru Biserică până la final”, a spus papa Francisc în italiană, potrivit Agerpres.

Biroul de presă al Vaticanului nu a oferit alte informaţii despre starea de sănătate a lui Benedict, iar apelurile telefonice la reşedinţa sa de la Vatican nu au primit răspuns, mai menţionează Reuters.

BVB | Știri BVB
Electro-Alfa International S.A. (EAI) (18/09/2026)

Finalizarea achizitiei a 99,99% din capitalul social al Elcomex IEA S.A.

Turbo Long Certificate on One United Properties SA (RBONETL15) (18/09/2026)

Suspendare tranzactionare - ora 17:54 - Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

Turbo Long Certificate on Sphera Franchise Group SA (RBSFGTL10) (18/09/2026)

Suspendare tranzactionare - ora 17:54 - Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (18/09/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014