Update articol:

Arma pe care Vincent Van Gogh ar fi folosit-o pentru a se sinucide a fost achiziţionată cu suma de 162.500 de euro

Arma pe care Vincent Van Gogh ar fi folosit-o pentru a se sinucide în 1890 a fost vândută miercuri la licitaţie, la Paris, pentru suma de 162.500 de euro, relatează AFP.

Identitatea cumpărătorului, care a făcut achiziţia prin telefon, nu a fost făcută publică.

Preţul armei a fost estimat între 40.000 şi 60.000 de euro, cu un preţ de pornire de 20.000 de euro.

Casa de licitaţii AuctionArt – Rémy Le Fur a scos la vânzare acestă arma de tristă amintire cu calibrul de 7 mm, supranumit „arma cea mai celebră din istoria artei”. Deşi autentificarea armei nu a fost oficial stabilită, provenienţa sa este considerată serioasă.

La 27 iulie 1890, celebrul pictor olandez care se instalase în Auvers-sur-Oise, la sfaturile fratelui său Theo, ar fi ieşit la o plimbare pe câmp. Pictorul se afla în atenţia medicului Paul Gachet pentru tulburările sale psihice. Van Gogh, care închiriase o cameră la o pensiune, se afla în culmea carierei sale pictând un tablou pe zi.

În plimbarea sa de duminică, pictorul şi-ar fi ridicat cămaşa şi şi-a tras un glonţ în piept cu acestă armă, împrumutat de la gazdă. Arma i-a căzut însă din mână, iar Van Gogh a leşinat. El s-a trezit la căderea nopţii, rănit, şi s-a întors la pensiune. În pofida îngrijirilor doctorului său, Van Gogh a murit după două zile de agonie.

Arma ar fi fost găsită în 1960 de un cultivator şi ar fi fost predată familiei actualului proprietar al hanului din Ravoux. Arma vizibil degradat a fost atârnată deasupra tejghelei. Arma a fost cedată Muzeului Van Gogh din Amsterdam în 2016, precizează Agerpres.