Update articol:

Profitul net consolidat al Grupului Financiar Banca Transilvania este de 3.907,5 milioane de lei, din care cel al băncii este de 2.708,9 milioane de lei, în primele nouă luni

Profitul net consolidat al Grupului Financiar Banca Transilvania este de 3.907,5 milioane de lei, din care cel al băncii este de 2.708,9 milioane de lei, ca rezultat al creșterii pe mai multe dimensiuni a business-ului, în primele nouă luni ale anului, conform unui rapor transmis Bursei de Valori București.

Subsidiarele și participațiile de capital au contribuit cu peste 391 milioane lei la profitabilitatea Grupului BT, iar câștigul din achiziții a contribuit cu 807,4 milioane lei la profitul net al Grupului BT.

Activele Grupului BT au ajuns la 199,7 miliarde lei (+18,1% față de 31 decembrie 2023), iar creditele nete și creanțele din leasing, la 94,2 miliarde lei (+24,6% față de 31 decembrie 2023).

“Am continuat să creștem susținut pe toate planurile, atât în ceea ce privește numărul de clienți, cât și tranzacțiile. Am intrat în linie dreapta cu integrarea OTP Bank România, implementată în timp record. Suntem un grup financiar integrat atât vertical, cu segmente complementare – de la aplicații, unități, ATM-uri, acceptare carduri la comercianți și e-commerce, până la procesare de numerar – cât și orizontal, prin companiile din Grupul BT. Acest lucru ne oferă eficientă și sinergii unice în sistemul financiar din România. Continuăm strategia de creștere, în beneficiul clienților și al acționarilor pentru că România are nevoie de bănci mari pentru a finanța economia”, declară Оmer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

Banca Transilvania a avut o creștere de 9,1% a activelor totale în primele nouă luni ale anului, susținută de expansiunea cu 9,2% a creditelor nete acordate persoanelor fizice și companiilor (față de decembrie 2023).

Veniturile operaționale ale Grupului BT au ajuns la 7,2 miliarde lei (+28,4% an/an), ceea ce reflectă creșterea organică și prin achiziții.

Cheltuielile operaționale ale Grupului BT au ajuns la 3,4 miliarde lei (+34% an/an) și reflectă atât contextul macroeconomic marcat de inflație, cât și creșterea Grupului BT.

Valoarea creditelor BT acordate persoanelor fizice a crescut cu 5,7% față de sfârșitul anului trecut, iar soldul creditelor acordate persoanelor juridice prezintă o expansiune de 11,5%.

Valoarea creditelor nete și creanțelor din leasing acordate persoanelor fizice și companiilor la nivelul Grupului BT a crescut cu 29,7% față de aceeași perioada a anului anterior, soldul acestora ajungând la 94,2 miliarde lei. Soldul creditelor nete au înregistrat o creștere 23% față de sfârșitul anului trecut, pe când creanțele din leasing au crescut cu 56,2%. 83% din creditele nete și creanțele din leasing acordate la nivel de Grup BT sunt acordate prin Banca Transilvania.

Finanțările clienților persoane fizice au ajuns la nivel individual la 33,2 miliarde lei. Valoarea creditelor acordate a fost de 6,2 miliarde lei în primele nouă luni din 2024.
Au fost acordate peste 18.000 de credite pentru IMM-uri, în valoare de peste 5 miliarde lei.

12 miliarde lei au fost împrumuturile pentru companii, soldul creditelor brute la nivel individual ajungând la 49,6 miliarde lei.

Depozitele clienților Băncii Transilvania au ajuns la 142,8 miliarde lei (+6,2% față de finalul anului anterior), din care 52% reprezintă depozite la termen.

BT a ajuns la 6,6 milioane de carduri în portofoliu, din care aproximativ 4,2 milioane sunt inclusiv carduri digitale în aplicații, în special în BT Pay. Cumpărăturile efectuate cu cele 6,6 milioane carduri au crescut că valoare cu 23% față de aceeași perioada a anului trecut.

În primele nouă luni ale anului 2024, plățile efectuate cu telefonul mobil au înregistrat o creștere semnificativă, de 38%, comparativ cu aceeași perioada a anului trecut.

ROE s-a îmbunătățit față de primele nouă luni ale anului trecut și a ajuns la 29,34%;
Soldul provizioanelor BT a crescut cu 7,5%, ajungând la 4,7 miliarde lei, comparativ cu soldul de la finalul anului 2023, când a fost de 4,4 miliarde lei;

Costul riscului: 0,14%;

Eficiența operațională a băncii, calculată cu un impact anualizat al contribuției la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare și la Fondul de Rezoluție se păstrează la un nivel confortabil de 45,55%, în ciuda eforturilor financiare mari pe care le presupune integrarea companiilor OTP Bank România în Grupul Banca Transilvania și a taxei pe cifra de afaceri.

Raportul credite/depozite BT este de 58,02% la sfârșitul lunii septembrie 2024
Solvabilitatea BT: 26,26%, cu profitul net aferent semestrului I încorporat în fondurile proprii;

Rata creditelor neperformante, conform indicatorului EBA: 2,01%.

Contribuția companiilor OTP România la rezultatele Grupului Banca Transilvania

Timp de două luni – până la dată de 30 septembrie 2024 – societățile achiziționate din OTP Group au contribuit cu un profit de 91,9 milioane lei la rezultatele Grupului Banca Transilvania. Câștigul din achiziția acestora, și anume 675 milioane lei, nu este impozabil. Câștigul din achiziție a fost determinat că diferența între prețul plătit și partea din valoarea justă a activelor și datoriilor aferente OTP Bank România și a celorlalte subsidiare OTP la dată la care Banca Transilvania a devenit proprietar.

BVB | Știri BVB

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (06/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (06/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (06/12/2024)

Informare privind autorizatia de antrepozit fiscal

EUR/RON Turbo Long 10/4.45/4.55 (EBEUROTL3) (06/12/2024)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 09 si 10 Decembrie 2024