Veniturile Grupului Purcari Wineries PCL au crescut cu 3%, ajungând la 382,5 milioane RON, în 2024, datorită creșterii de 13% față de anul precedent în segmentul principal de vinuri, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București. Operațiunile Ecosmart, compania Grupului specializată în reciclarea deșeurilor, care a generat venituri de 30 milioane RON în 2023, au fost oprite.
Prioritizând profitabilitatea în față volumelor, cu un focus pe creșterea sustenabilă și concentrare pe segmentul premium, EBITDA și Profitul Net au atins 107,5 milioane RON și 57,4 milioane RON respectiv, incluzând un cost unic de 4,6 milioane RON rezultat din deconsolidarea Ecosmart. Marjele au înregistrat un nivel de 28% și 15%, conform ghidajului anunțat.
Marja profitului brut a crescut la 51% în T4, o creștere de 7 pp față de anul precedent, rezultând într-o marja anuală de 48%, datorată unui mix de vânzări favorabil, inclusiv de vinuri din recoltele 2022-2023 produse la un cost mai mic, reducerea costurilor cu ambalajele și impactul puternic al inițiativelor de concentrare pe segmentul premium.
„Anul trecut a fost crucial pentru Purcari, punând bazele pentru creșterea sustenabilă a Grupului. Am finalizat tranziția CEO-ului, am consolidat echipa de conducere și am adoptat strategia „2x by 200”, propunându-ne să dublăm afacerea până la bicentenarul companiei în 2027. De asemenea, am efectuat investiții strategice pentru a întări traiectoria noastră de creștere.
Din punct de vedere operațional, am obținut rezultate puternice, marja brută apropiindu-se de 50% și confirmând astfel atât atractivitatea comercială a produselor noastre, cât și excelență în producție. În același timp, rezultatele din 2024 includ și câteva costuri excepționale aferente construirii fundamentelor pentru viitoarea creștere, deconsolidarea Ecosmart și ajustări specifice ale tratamentului fiscal că urmare a schimbării auditorilor. Ajustate cu costurile de deconsolidare, EBITDA și Profitul Net au atins 112 milioane RON și 62 milioane RON, respectiv.
Privind înainte, rămânem angajați în consolidarea companiei noastre, valorificând brandurile puternice, extinzându-ne pe piețe noi și diversificând portofoliul de produse pentru a susține creșterea sustenabilă a veniturilor”, a declarat Alexandru Filip, Director General Purcari Wineries.
Aspecte comerciale-cheie pentru 2024:
· România: Purcari și Bardar au susținut creșterea, înregistrând +17% și +29% față de anul trecut. Vânzările totale au crescut cu +15% față de anul anterior, susținute de volume mai mari și creșteri selective ale prețurilor.
· Moldova: +8% față de anul trecut, cu o creștere susținută de două cifre în T4, condusă de Purcari și Cuza. Performanță solidă în a două jumătate a anului față de anul precedent, determinată de câștigurile din IKA, după un început al anului mai slab, cauzat de provocările din Duty-Free și de o tracțiune mai scăzută în Vânzările Directe.
· Polonia: O creștere de +4% față de anul precedent într-un context al pieții vinurilor sensibil la prețuri, punând mai mult accent pe valoare decât pe volum. Dezvoltare în segmentul premium cu Purcari, +10% față de anul trecut, deși de la o bază mai mică.
· Republica Cehă și Slovacia: Performanță anuală bună, în creștere cu +12% față de anul trecut, determinată de volume mai mari și creșteri selective ale prețurilor.
· Bulgaria: +30% față de anul trecut, determinată de continuarea expansiunii pe piață, o distribuție mai largă și creșterea gradului de conștientizare a brandului. Purcari a înregistrat o creștere de 2,5 ori față de anul trecut, în timp ce Bostavan a finalizat prima livrare în T4.
Ghidaj pentru 2025:
- Creștere a veniturilor: +12% – 17%
- Marja EBITDA: 26% – 28%
- Marja profitului net: 13% – 15%