Update articol:

Rezultatele la Evaluarea națională – afișate joi

Ministerul educatiei Sursa foto: edu.ro

Actualizare: Au fost publicate rezultatele la Evaluarea națională. Vezi rezultatele aici: https://evaluare.edu.ro/

***

Rezultatele la Evaluarea națională vor fi afișate online și în școli sau centre de examen joi, până la ora 12:00, potrivit Ministerului Educației și Cercetării.

Ulterior, în intervalul orar 14:00 – 18:00, pot fi vizualizate lucrările scrise și pot fi depuse contestațiile. Acest proces continuă și în zilele de 4 și 5 iulie.

Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul să depună contestație.

Elevii care depun/transmit contestații completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 10 iulie.

Comunicarea rezultatelor se realizează anonimizat, prin coduri individuale, care înlocuiesc numele și prenumele, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Codurile individuale au fost distribuite elevilor pe bază de semnătură de primire la prima probă susținută, potrivit Agerpres.

Calendarul probelor a fost următorul: 23 iunie – Limba și literatura română; 25 iunie – Matematică; 27 iunie – Limba și literatura maternă.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (14/08/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 10 (11).09.2026

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (14/08/2026)

Raport revizuire auditori externi - sit.fin.consolidate interimare S12026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (14/08/2026)

Raport semestrial pentru perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2026

STK EMERGENT (STK) (14/08/2026)

VAN la data 31.07.2026

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (14/08/2026)

Semnarea unui contract de catre AROBS Systems S.R.L.