ROCA Industry, primul holding industrial din România, specializat în producția de materiale de construcții, listat pe piața principală BVB sub simbolul ROC1, a înregistrat în primul semestru din 2024 o cifră de afaceri la nivel cumulat de 314,5 milioane RON, conform raportului financiar aferent primelor șase luni ale anului, potrivit unui comunicat.
Astfel, veniturile companiilor din cadrul holdingului au crescut cu 9,5% comparativ cu S1 2023, în pofida unui context de piață dificil pentru piața materialelor de construcții. Holdingul, deținut majoritar de compania de private equity ROCA Investments, reprezintă un pilon strategic al acesteia, conceput pentru a crea valoare în economie prin consolidarea și modernizarea capacităților de producție locale, având ca obiectiv creșterea competitivității industriei naționale.
În raport cu rezultatele obținute în S1 2023, ROCA Industry a înregistrat evoluții pozitive și la nivelul profitului operațional, EBITDA cumulată la nivelul întregului holding atingând valoarea de 36,3 mil. RON (marjă EBITDA de 11,5% din cifra de afaceri), reprezentând o creștere de 75,2% vs S1 2023. Totodată, în prima jumătate a lui 2024, holdingul a înregistrat un profit net cumulat ce însumează 4,5 milioane RON.
Rezultatele evidențiază o strategie adaptată la dinamica pieței și axată pe factori de creștere care generează rezultate stabile, indiferent de ciclurile și provocările din sectorul construcțiilor. În acest sens, echipa de management ROCA Industry aplică, încă din 2022, o strategie multi-dimensională, bazată pe optimizarea operațională, dezvoltarea canalelor de distribuție, diversificarea portofoliului și extinderea canalelor de export.
Din punct de vedere al lichidității, vizibilitatea oferită de listarea ROCA Industry pe piața bursieră reglementată în prima jumătate a anului și semnarea contractului cu BRK în calitate de market maker, au generat o evoluție pozitivă în volumele zilnice de acțiuni tranzacționate. Astfel, în perioada 11 martie-31 iulie 2024 (eliminând tranzacțiile tip Deal), volumul tranzacționat a fost de 1,17 mil. acțiuni, cu o medie zilnică de 12,1 mii acțiuni, comparativ cu valorile din aceeași perioadă a anului 2023 – 279,2 mii acțiuni, respectiv o medie zilnică de 3,4 mii acțiuni tranzacționate. În semestrul 1 al anului 2024, holdingul a atins un record de volum zilnic tranzacționat, ajungând la 580.000 de acțiuni, îndeplinindu-și astfel promisiunea făcută acționarilor în privința lichidității acțiunilor după transferul pe piața reglementată a BVB.
„Performanțele din primul semestru al anului confirmă eficiența strategiei noastre, chiar și într-un context de piață dificil și continuu imprevizibil. Realizările, pe care le atribuim în primul rând echipei performante de management, demonstrează nu doar capacitatea rapidă de răspuns și adaptare prin eficientizare operațională la schimbările de piață, dar și valoarea adăugată a modelului de holding ROCA Industry. În esență, un sistem integrat de companii, aflat sub un management profesionist cu focus pe strategii transformaționale eficiente, este mai rezilient în fața fluctuațiilor economice și generează, împreună, performanță,” a declarat Ionuț Bindea, CEO ROCA Industry.
Conform datelor prezentate de Comisia Națională de Strategie și Prognoză în luna iunie 2024, în primul trimestru al anului 2024 activitatea industrială s-a contractat cu 2,7% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Un alt indicator predictiv cu impact direct în sectorul construcțiilor, este numărul de autorizații de construcții emise, care, în primul semestru al anului 2024, a înregistrat o scădere cu 1,3% față de S1 2023, conform datelor furnizate de INSSE.
Din punct de vedere operațional, modelul de business al ROCA Industry generează o evoluție de tip J-Curve, care prevede o perioadă inițială de integrare și ajustare înainte de a începe o fază de creștere semnificativă. Această strategie implică, la început, o etapă de investiții și optimizare care poate afecta temporar performanțele, dar care pregătește terenul pentru o expansiune accelerată și sustenabilă.
Conform rezultatelor financiare cumulate, în primele 6 luni ale acestui an, toate companiile holdingului ROCA Industry înregistrează evoluții pozitive la nivel cifrei de afaceri.
BICO Industries (60% deținere), cel mai important producător de plasă din fibră de sticlă din Europa de Est și al treilea ca mărime din UE, a raportat o cifră de afaceri de 85,3 milioane RON, înregistrând o creștere de 8,8% față de S1 2023. În plus, EBITDA a ajuns la 11,6 milioane RON, o creștere de 398,2% în profitul operațional. Această performanță a fost posibilă datorită optimizării proceselor și creșterii vânzărilor produselor cu cea mai mare marjă din portofoliu.
EVOLOR (100% deținere), unul dintre principalii jucători în industria vopselelor și lacurilor, a atins o cifră de afaceri de 53,7 milioane RON, înregistrând o creștere de 8,3% față de aceeași perioadă din 2023. EBITDA a fost de 5,9 milioane RON în primul semestru al anului, în scădere ca urmare a investițiilor semnificative realizate de companie pentru a susține scalarea și extinderea operațiunilor.
Eco Euro Doors (deținere 100%) și Workshop Doors, (deținere 70% din februarie 2024), companii în curs de fuziune, raportează pentru S1 2024 o cifră de afaceri de 54,7 milioane RON. EBITDA s-a ridicat la 12,7 milioane RON, marcând astfel o creștere de 75,6% comparativ cu S1 2023.
DIAL (100% deținere), companie specializată în producția de produse din fir metalic, a înregistrat o creștere semnificativă a cifrei de afaceri, de 44,3%, atingând 41,3 milioane RON. În plus, EBITDA a avut o creștere de 90,4% față de primul semestru al anului trecut, ajungând la 5,1 milioane RON. Această evoluție este rezultatul implementării unei strategii comerciale eficiente, care a inclus lansarea de produse noi, valorificarea și extinderea canalelor de vânzări, cu un accent deosebit pe dezvoltarea exporturilor.
ELECROPLAST (deținere 99,99% din iulie 2023), unul dintre cei mai importanți producători de cabluri electrice, ajunge o cifră de afaceri de 79,6 milioane RON, indicând o creștere de 2,8%. EBITDA a atins valoarea de 4,7 milioane RON, rezultate ce arată o creștere cu 56,1% față de rezultatele din 2023.
Holdingul ROCA Industry deține, direct și indirect, un număr de 9 jucători cu prezență semnificativă pe piața construcțiilor: BICO Industries (primul și cel mai mare producător național de plasă din fibră de sticlă și singurul producător autohton de armături din fibră de sticlă), EVOLOR (unul dintre cei mai mari jucători din industria de producție de vopsele și lacuri), ECO EURO DOORS (cel mai mare producător român de uși destinate construcțiilor rezidențiale), WORKSHOP DOORS (al doilea cel mai mare producător român de uși destinate construcțiilor rezidentiale), DIAL(producător de produse din fir metalic), ELECTROPLAST (unul dintre cei mai importanți producători de cabluri electrice), precum și producătorii de fibră de sticlă Terra, Europlas și Iranga, prin intermediul BICO Industries.