Update articol:

Romgaz beneficiază de servicii de Market Maker al Emitentului din partea Raiffeisen Bank International

Romgaz sediu

Romgaz (SNG) cel mai mare producător și principalul furnizor de gaze naturale din România, companie listată la Bursa de Valori București (BVB) beneficiază, din data de 16 mai 2023, de serviciile de Market Maker al Emitentului oferite de Raiffeisen Bank International.  Romgaz este listată la Bursa de Valori București din anul 2013. La data de 17 mai 2023, capitalizarea companiei era de 15 miliarde de lei, fiind a 2-a cea mai mare companie listată la bursă, în funcție de capitalizare.

“Am încheiat acest parteneriat pe o durată de doi ani pentru susținerea lichidității și atractivității acțiunilor SNG pe Bursa de Valori București. Avem în vedere consolidarea structurii de capital și considerăm ca aceste servicii vor contribui la îmbunătățirea poziției companiei în negocierea finanțării proiectelor viitoare prin intermediul pieței de capital”, a declarat Răzvan Popescu, CEO S.N.G.N. Romgaz S.A.

Acțiunea SNG este a 6-a acțiune a unui emitent listat la Bursă pe Piața Reglementată pentru care Raiffeisen Bank International oferă servicii de Market Maker al Emitentului. Numărul total de instrumente financiare listate pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București care beneficiază de servicii de Market Maker al Emitentului ajunge astfel la 22. Parametrii specifici aplicabili activității de Market Maker al Emitentului efectuată de Raiffeisen Bank International  pentru acțiunile Romgaz sunt disponibili AICI.

“Suntem foarte încântați pentru că am câștigat încâ un mandat de Market Maker al Emitentului la Bursa de Valori București și pentru încrederea acordată în expertiza noastră. Mandatul demonstrează angajamentul continuu al Raiffeisen Bank International față de piața de capital din România.” a declarat Guenther Kornfellner, Equities & Derivatives Trader for EMEA, Raiffeisen Bank International AG.

„Romgaz este o companie reprezentativă pentru piața de capital, fiind una dintre cele mai mari companii listate la bursă în funcție de capitalizare și totodată un jucător emblematic pentru economia României.  Acest nou parteneriat pentru servicii de Market Maker al Emitentului la Bursa de Valori București dintre Romgaz și Raiffeisen Bank International ne dorim să contribuie la creșterea lichidității acțiunilor companiei Romgaz și implicit la îmbunătățirea lichidității pieței. Ne bucură deschiderea emitenților pentru contractarea acestui tip de serviciu care indică angajamentul lor în vederea creșterii performanței pe piața de capital din România. ”, a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București.

BVB | Știri BVB

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (02/06/2023)

Fitch confirma Ratingul BBB- cu perspectiva stabila

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (02/06/2023)

Demersuri privind vanzarea pachetului de actiuni detinut la IAMU S.A.

Banca Transilvania TURBO LONG 10/1.77/1.82 (EBTLVTL19) (02/06/2023)

Notificare Erste Group Bank AG - EBTLVTL19 este sold-out