Sphera Franchise Group i-a desemnat pe Răzvan Lefter și pe Lucian Hoanca în funcțiile de membri ne-executivi interimari în Consiliul de Administrație al companiei, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori București. De asemenea, Sphera l-a numit Director Financiar interimar pe Daniel Palita.
„Le dorim bun venit domnului Lefter și domnului Hoanca în Consiliul de Administrație al Sphera Franchise Group și ne exprimăm încrederea că vor aduce o contribuție însemnată companiei noastre. Discuțiile avute cu numeroși investitori de când Sphera a fost listată pe Bursă de Valori din București ne-au încurajat să creștem numărul administratorilor ne-executivi și am reușit acest lucru, folosind oportunitatea schimbărilor din Consiliul de Administrație”, a declarat Mark Hilton, Director General al Sphera Franchise Group. „Rămânem ferm dedicați celor mai înalte principii de guvernanță corporativă și suntem încântați de întărirea majorității ne-executive în Consiliul de Administrație al Sphera”, a adăugat Mark Hilton.
În contextul numirii domnilor Răzvan Lefter și Lucian Hoanca în Consiliul de Administrație al Sphera Franchise Group, 5 din 7 membri ai structurii au poziții ne-executive.
Dl. Răzvan Lefter își va începe mandatul de membru în Consiliul de Administrație în data de 16 noiembrie 2018. Specialist în finanțe și activând în principal în București, Răzvan Lefter are o experiență vastă în domeniul pieței de capital și al guvernanței corporative în companiile publice. În prezent, face parte din Consiliul de Administrație al Teraplast (România) și Eurohold (Bulgaria) și a fost, până de curând, membru în Consiliul de Administrație al Conpet (România). Deține certificarea CFA și este un membru activ al comunității financiare din România. Domnul Lefter este, de asemenea, consultant pentru KJK Capital (Finlanda) cu privire la deținerile de capital din portofoliu în România.
Lucian Hoanca își va începe mandatul de membru ne-executiv în Consiliul de Administrație în dată de 25 octombrie 2018. Având o experiență de peste 35 de ani în management executiv, dezvoltarea afacerilor și vânzări, domnul Hoanca a coordonat proiecte de dezvoltare a afacerilor, cât și strategii de marketing de produs și comunicare, capitalizand experiența sa anterioară în domeniul publicității. De-a lungul anilor, Hoanca a deținut funcții de top management, precum și de consultant.
Atât domnul Lefter, cât și domnul Hoanca vor deține mandatele interimare până la dată Adunării Generale a Acționarilor, când vor fi aleși noi membri în Consiliul de Administrație. Cele două funcții de membru au rămas vacanțe în urmă demisiei lui Stylianos Bairaktaris, care intră în vigoare în dată de 25 octombrie, și a ui Kostantinos Mitzalis, care intră în vigoare la 16 noiembrie 2018.
Desemnarea lui Daniel Pălita în poziția de Director Financiar interimar a avut în vedere experiența sa extensivă, atât în interiorul Sphera, cât și în poziții anterioare. Daniel Pălita are un rol esențial în companie, având funcția de Director Planificare Strategică și Relații cu Investitorii din septembrie 2017. Are o expertiză largă în domeniul financiar, deținând în trecut poziția de Director al companiei Monogram Advisory, o companie de investment banking, unde a oferit consultanță pentru diverse activități financiare, inclusiv privind raportare managerială și bugetare. Anterior, Daniel Palita a lucrat pentru Alpha Finance România, unde a ocupat o serie de poziții de management, printre altele asigurând conducerea departamentului de Corporate Finance. Daniel Palita va deține mandatul interimar până la finalizarea procesul de recrutare a unui nou Director Financiar, care este deja în desfășurare.