Update articol:

SUA: Donald Trump, învestit oficial candidat al Partidului Republican la alegerile prezidenţiale

trump Sursa foto: facebook.com/WhiteHouse

Preşedintele american Donald Trump şi-a asigurat luni numărul de voturi necesare pentru învestirea oficială în poziţia de candidat oficial al Partidul Republican la alegerile prezidenţiale din SUA din 3 noiembrie, transmit Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

Fără nicio surpriză, cei aproximativ 330 delegaţi republicani reuniţi la Charlotte, în statul Carolina de Nord, l-au desemnat pe Trump drept candidatul Partidului Republican, în prima zi a Convenţiei Naţionale a acestei formaţiuni.

Unul câte unul, reprezentanţii republicani ai fiecăruia dintre cele 50 de state şi-au anunţat sprijinul pentru preşedinte, începând în ordine alfabetică cu statul Alabama. Pragul de 1.276 de voturi necesare pentru desemnare a fost atins la puţin timp după prânz, ora locală.

Potrivit AFP, la câteva minute după nominalizare Trump a ajuns la Charlotte.

Într-un mesaj pe Twitter de la bordul Air Force One, el s-a arătat indignat că posturile de televiziune CNN şi MSNBC nu transmit în direct această procedura de vot, stat cu stat.

”Fake News! Iată cu cine trebuie să lupte Partidul Republican”, a scris Donald Trump pe Twitter.

Anterior, Mike Pence a fost la rândul său redesemnat de Partidul Republican drept candidat la funcţia de vicepreşedinte al SUA.

”America are nevoie de încă patru ani cu Donald Trump la Casa Albă”, a spus Mike Pence într-un scurt discurs.

BVB | Știri BVB
AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (02/11/2026)

Numirea unui administrator interimar

SINTEZA S.A. (STZ) (02/11/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

Fondul deschis de investitii Globinvest BET-XT ETF (GIBXTETF) (02/11/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.10.2026

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (02/11/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.10.2026