Update articol:

SUA trebuie să-şi rectifice greşelile privind Taiwanul după vizita lui Nancy Pelosi (oficial chinez)

sua - china

Singura ieşire din criza în relaţiile americano-chineze declanşată de vizita în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, este ca Statele Unite să-şi rectifice imediat greşelile, a declarat vineri un oficial chinez de rang înalt de la ambasada chineză la Washington, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Jing Quan, ministru-consilier în cadrul ambasadei Chinei în SUA, s-a referit la protestul înaintat de Casa Albă ambasadorului ţării sale privind acţiunile militare ale Beijingului după vizita lui Pelosi şi a spus că SUA sunt cele care ameninţă pacea şi stabilitatea.

“Partea americană este cea care provoacă probleme”, le-a declarat el jurnaliştilor în cadrul unui briefing.

“Singura cale de ieşire din criză este ca partea americană trebuie să ia imediat măsuri pentru a-şi rectifica greşelile şi a elimina impactul grav al vizitei lui Pelosi”, a mai spus Jing Quan.

El a avertizat împotriva unor acţiuni care să pericliteze politica de durată a SUA de recunoaştere a unei singure Chine şi a spus că Washingtonul “ar trebui să evite să împingă relaţiile China-SUA pe calea periculoasă a conflictului şi confruntării”.

BVB | Știri BVB

CONPET SA (COTE) (12/08/2022)

Raport semestrial S1 2022

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (12/08/2022)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni

CONPET SA (COTE) (12/08/2022)

Convocare AGOA & AGEA 20(21).09.2022

BIOFARM S.A. (BIO) (12/08/2022)

Raport semestrial S1 2022