Senatorul Cristian Chirteş a fost ales în şedinţa de plen comun a celor două camere ale Parlamentului preşedinte […]
Parlament
Parlamentul a aprobat, miercuri, constituirea comisiilor de control asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii şi, respectiv, Serviciului de […]
Plenul Parlamentului a adoptat, miercuri, abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor. S-au înregistrat 357 de voturi […]
Copreşedintele AUR, George Simion, a declarat marţi că a primit fluturaşul cu primul salariu net de parlamentar, în […]
Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc marţi în şedinţă, pe ordinea de zi aflându-se, printre […]
Complexul Energetic Oltenia a luat act de acțiunea desfășurată de „Sindicatul Solidaritatea 2013” prin care a fost pichetat […]
Camera Deputaţilor a ales, luni, membrii Biroului permanent – vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii – pentru prima sesiune parlamentară […]
Frenezia din jurul tranzacționării acțiunilor GameStop declanșează cel mai intens control al Washingtonului de pe Wall Street în […]
Acordul UE-China asupra investiţiilor pune în pericol credibilitatea UE cu privire la drepturile omului, a apreciat joi Parlamentul […]
Nouă persoane propuse pentru posturi ambasadori ai României în străinătate vor fi audiate miercuri, începând cu ora 11,30, […]
Cele două Camere ale noului Parlament, ales în urma scrutinului din 6 decembrie, se întrunesc, astăzi, de la […]
Sebastian Ioan Burduja a fost eliberat, la cerere, din funcţia de secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice, […]
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că liberalii au făcut calculul mandatelor obţinute după alegerile parlamentare şi […]
Un număr de 15.000 de români s-au înscris în Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), în urma apelului lansat […]
PSD a câştigat alegerile parlamentare cu 30,16% din voturile exprimate pentru Senat şi 29,71% pentru Camera Deputaţilor, urmat […]
Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri, […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), al cărui program politic are patru „piloni” – familia, patria, credința, libertatea, a obţinut […]
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că prin votul de duminică românii au arătat că este nevoie de […]
Liderul liberalilor, premierul Ludovic Orban, a declarat că PNL este atât câştigătorul moral, cât şi la finalizarea procesului […]
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi liderul deputaţilor social-democraţi, Alfred Simonis, au anunţat luni că vor demisiona din Parlament […]
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi proiectul de lege pentru aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Nordului. Au votat […]
Biroul permanent nu a avut astăzi cvorum pentru a aproba trimiterea la Comisia juridică a proiectului de lege […]
Opt persoane propuse a fi numite ca ambasadori ai României în străinătate vor fi audiate miercuri în Comisiile […]
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că şi-ar dori ca Gabriela Firea să candideze pentru un post […]
Parlamentul European a anunţat miercuri că a acceptat ca unele proiecte de gaze naturale să poată beneficia de […]
Parlament: Şedinţa privind dezbaterea moţiunii de cenzură, suspendată pentru o oră; urmează un apel nominal
Şedinţa Parlamentului în care erau programate dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură a fost suspendată luni pentru […]
Comisiile pentru buget şi economice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului audiază, marţi, candidatul propus pentru ocuparea funcţiei de […]
Directorul Serviciului Român de Informații va fi chemat în Parlament pentru a da explicații cu privire la informațiile […]
Nu toţi politicienii au dorit să fie de partea care se ocupă de români, a declarat marţi preşedintele […]
Majoritatea parlamentară lipsită de orice legitimitate votează populist măsuri care nu au nicio susţinere economică Cum poate […]
În termen de 60 de zile de la încetarea stării de urgenţă, Curtea de Conturi va efectua un […]
Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică seara, că parlamentarii ar trebui să renunţe la pensiile lor speciale, “ca […]
În această dimineaţă se dă vot final în Parlament pe măsurile economice propuse de PSD, printre care amânarea […]
Parlamentul României își suspendă activitatea pentru o săptămână, cu posibilitatea de prelungire, în contextul crizei generate de coronavirus, […]
Parlamentul britanic a aprobat joi seară legislaţia care îi va permite Regatului Unit să părăsească Uniunea Europeană la […]
“Dacă Guvernul nu primește un vot de învestitură azi, lucrurile se complică, Orban devine vinovatul de serviciu, iar […]
Audierea candidaţilor propuşi pentru funcţii de ministru în Guvernul Orban în şedinţe comune ale comisiilor din Parlament începe […]
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis ca audierile candidaţilor la funcţia de ministru să aibă loc marţi […]
Moțiunea de cenzură depusă de Opoziție împotriva Guvernului Dăncilă va fi citită astăzi după-amiază, iar votul va avea […]
Senatul a adoptat, astăzi, în calitate de primă Cameră sesizată, iniţiativa legislativă prin care sunt taxate pensiile speciale […]