Update articol:

Turcia, gata să asigure securitatea aeroportului din Kabul dacă SUA vor îndeplini anumite condiţii

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan

Turcia va prelua operarea aeroportului din Kabul dacă SUA, aliatul său din cadrul NATO, va îndeplini unele condiţii, inclusiv logistice şi financiare, a declarat marţi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Analizăm în prezent în mod pozitiv” ideea de a opera aeroportul din Kabul după retragerea soldaţilor americani din Afganistan, a explicat Erdogan în timpul unui interviu televizat, în partea de nord a Nicosiei, în Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), autoproclamată în 1983 în treimea nordică a Ciprului şi recunoscută doar de Turcia. “Însă noi dorim ca America să îndeplinească anumite condiţii”, a adăugat el.

Potrivit lui Erdogan, “în primul rând, SUA trebuie să fie de partea noastră în relaţiile diplomatice”. “În al doilea rând, ele îşi vor mobiliza mijloacele logistice pentru noi (…) şi apoi, vor exista serioase probleme în legătură cu chestiunile financiare şi administrative, iar ei vor trebui să furnizeze susţinerea necesară Turciei”, a explicat Erdogan.

“Dacă aceste condiţii vor fi îndeplinite, noi, Turcia, vom opera aeroportul din Kabul”, a dat el asigurări.

Turcia negociază cu SUA propunerea de a asigura securizarea şi gestionarea aeroportului internaţional Hamid Karzai.

Erdogan şi preşedintele american Joe Biden au abordat subiectul în timpul primei lor întrevederi faţă în faţă, în iunie, în marja unui summit NATO.

La începutul lui iulie, preşedintele turc a anunţat că Washingtonul şi Ankara s-au pus de acord asupra modalităţilor de menţinere a unei forţe turce pentru a securiza aeroportul.

Temerea de a vedea aeroportul sub controlul talibanilor este cu atât mai mare cu cât aceştia din urmă duc din luna mai o ofensivă împotriva armatei afgane şi au cucerit ample teritorii. În paralel, SUA au accelerat retragerea forţelor lor, care ar urma să se încheie până pe 31 august, la 20 de ani de la sosirea lor în Afganistan.

“Acum este o nouă eră” în Afganistan, a spus Erdogan, reafirmând dorinţa Ankarei de a discuta cu talibanii. “Talibanii, care au avut negocieri cu America, trebuie să fie capabili să discute despre aceste probleme mai confortabil cu Turcia. Cred că noi am putea ajunge la un acord”, şi-a exprimat convingerea liderul turc.

Talibanii au atenţionat în mod ferm Turcia săptămâna trecută împotriva menţinerii de militari care să-şi asume securitatea aeroportului din Kabul, afirmând că toţi “invadatorii vor fi trataţi ca atare”.

BVBStiri BVB

Erste Group Bank AG (EBS) (30/07/2021)

Rezultate teste stress 2021

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (30/07/2021)

Raport Auditor conform art. 92 ind. 3 Legea 24/2017- Sem. I 2021

VRANCART SA (VNC) (30/07/2021)

Raport auditor - art. 92 ind. 3 Legea 24/2017 - Tranzactii raportate in S1 2021