Update articol:

Un membru al Directoratului Transelectrica, infectat cu COVID-19

Un membru al Directoratului Transelectrica a fost identificat ca fiind pozitiv la COVID-19, a informat miercuri instituţia.

“În cursul zilei de astăzi, 9 septembrie 2020, domnul Corneliu Bogdan Marcu, membru al Directoratului CNTEE Transelectrica SA, a informat telefonic conducerea Companiei cu privire la faptul că în cursul serii de 8 septembrie 2020 şi-a făcut testul SARS COV2 şi a fost depistat pozitiv, atât el, cât şi soţia dumnealui, rezultatul primindu-l astăzi, 9 septembrie, în jurul orei 12:00. Domnul Corneliu Bogdan Marcu s-a autoizolat acasă împreună cu familia din cursul serii de 8 septembrie 2020”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, compania a informat Direcţia de Sănătate Publică, prin email, cu privire la această situaţie.

În acelaşi timp, Conducerea Transelectrica a dispus unele măsuri menite să asigure desfăşurarea activităţii societăţii în condiţii de siguranţă şi protejarea personalului: o parte dintre salariaţii identificaţi că au intrat în contact direct în ultima perioadă cu Corneliu Bogdan Marcu au fost testaţi în cursul zilei de miercuri, urmând ca celelalte contacte identificate să fie testate pe parcursul zilei de joi.

Reprezentanţii companiei susţin că toate testele făcute au fost negative.

Totodată, în seara zilei de 9 septembrie s-a făcut dezinfecţie prin nebulizare în sediul Executivului Companiei. De asemenea, au fost asigurate condiţiile de lucru în regim de telemuncă pentru un număr mai mare de angajaţi, astfel încât la birou să fie prezent strict personalul a cărui activitate nu poate fi desfăşurată de la distanţă.

Potrivit companiei, de la începutul pandemiei, la nivelul CNTEE Transelectrica SA au fost şi sunt implementate o serie de măsuri de protecţie a personalului prin punerea la dispoziţie a materialelor sanitare (măşti, mănuşi, soluţii dezinfectante), inclusiv prin măsurarea zilnică, la începerea programului, a temperaturii corporale a salariaţilor.

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (18/09/2020)

Aprobare Tribunal - fuziune prin absorbtie a companiilor de servicii energetice

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (18/09/2020)

Contract de imprumut cu Gocab Software

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (18/09/2020)

Convocare AGOA - 23 (26) octombrie 2020

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (18/09/2020)

Comunicat referitor la AGOA din 12.10.2020