Update articol:

Veniturile Telekom România au crescut cu 9,5% în primul trimestru din 2020

Veniturile consolidate ale grupului Telekom România au crescut în primul trimestru la 237,1 milioane euro, fiind cu 9,5% peste cele din perioada similară a anului trecut, conform unui comunicat remis, joi.

În acelaşi timp, EBITDA (profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare) ajustat după IFRS16 a crescut cu 31,5% până la 33,8 milioane euro. Evoluţia pozitivă a EBITDA a fost ajutată în plus de o performanţă mai slabă în primul trimestru al anului 2019, amplificând în continuare tendinţa pozitivă, potrivit Agerpres.

Veniturile totale din servicii fixe s-au ridicat la 125,8 milioane euro în primul trimestru al anului 2020, înregistrând o creştere de 23,9% an/an, determinată în special de dezvoltarea puternică a segmentului ICT al companiei, cu un salt de peste 100%, şi de segmentul wholesale, care a crescut cu 31%. Veniturile din retail pe segmentul fix au înregistrat o uşoară scădere, de 2,2%, cauzată de declinul continuu al serviciului tradiţional de telefonie fixă, care a fost doar parţial compensat de creşterea veniturilor din internet fix.

Veniturile din internet fix s-au majorat cu 11,8% an/an, la valoarea de 18 milioane euro în T1 2020, datorită creşterii venitului mediu per utilizator (ARPU), care a putut astfel compensa scăderea bazei de clienţi, iar veniturile din servicii TV au rămas stabile, cu o bază de 1,3 milioane de abonaţi, în scădere comparativ cu T1 2019, în special pe segmentul DTH (satelit), în procesul transferului către noua tehnologie IPTV.

Numărul clienţilor serviciilor convergente fix-mobil (FMC) a continuat să crească pentru al optulea trimestru consecutiv, ajungând la 857.000 utilizatori, întărind şi mai mult poziţia de piaţă a companiei pe ofertele convergente fix-mobil.

Veniturile din servicii mobile au scăzut cu 3,8% comparativ cu T1 2019, la 73,3 milioane euro. Scăderea a fost provocată de o reducere a tarifelor şi a volumelor de interconectare în reţele mobile şi parţial de reducerea traficului generat de vizitatorii din afara ţării, ca efect al restricţiilor de călătorie impuse în urma Covid-19 în T1 2020. Baza de abonaţi ai serviciilor mobile a crescut cu 1,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la 1,6 milioane de abonaţi.

În primele trei luni din 2020, procesul de transformare a costurilor companiei, aflat în desfăşurare, a continuat să producă efecte, cu scăderi semnificative pe categoriile majore de cost. Prin externalizarea activităţilor de producţie TV, Telekom România a implementat un nou pas în îmbunătăţirea costului structural şi transformarea organizaţională, planificând mai multe optimizări pentru restul anului şi pe alte segmente. Numărul angajaţilor a scăzut cu 17% an/an şi a ajuns la 4.923 la finalul T1 2020.

“În ciuda situaţiei economice actuale, provocatoare, am obţinut un rezultat bun pe primul trimestru al anului, cu o creştere a veniturilor şi a EBITDA. Continuăm pe direcţia creşterii pe care am iniţiat-o şi vedem rezultatele transformării continue a companiei noastre. Cu primul impact al crizei Covid-19 deja vizibil şi impactând deja veniturile previzionate, ne vom intensifica eforturile de ne reduce cheltuielile pentru a atinge obiectivele pentru EBITDA şi fluxul de numerar pe anul 2020”, a declarat Nicolas Mahler, chief financial officer, Telekom Romania.

La rândul său, Miroslav Majoros, CEO Telekom Romania, a subliniat că rezultatele primelor trei luni ale anului confirmă abordarea corectă avută până în prezent, iar efectele închiderii economiei, impusă de pandemia Covid-19, au început să se vadă la final de T1.

“Telekom Romania s-a adaptat la noul context dar, şi noi, ca orice alt business, trebuie să ne pregătim de impactul din lunile următoare, din moment ce suntem parte integrantă a economiei României. Facem şi vom face tot ceea ce ne stă în puteri pentru a depăşi cu bine această perioadă”, a spus Miroslav Majoros.

Telekom Romania oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, inovatoare, personalizate pentru o comunitate vastă de clienţi. Compania este prezentă pe piaţa românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom şi COSMOTE România. Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicaţii integrate.

BVBStiri BVB

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (23/10/2020)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica la 16.10.2020

VRANCART SA (VNC24) (23/10/2020)

Rata dobanda cupon nr. 16

VES SA (VESY) (23/10/2020)

Neintrunire cvorum AGA O & E 22.10.2020

PRIMARIA ORASULUI ORAVITA (ORV27) (23/10/2020)

Informare - plati restante aferente emisiunilor de obligatiuni emise de Primaria Oravita & calcul rata dobanda pentru cuponul 26