Update articol:

Vodafone şi-a propus să elimine în totalitate emisiile de carbon până în 2040

Vodafone

Vodafone va elimina în întregime emisiile de carbon provenite din surse indirecte până în 2040, devansând cu 10 ani ambiția inițială a companiei, aceea de a obține o amprentă de carbon „net zero” până în 2050, potrivit unui comunicat de presă. 

Pentru atingerea nivelului net zero”, compania și-a stabilit o serie de obiective pe termen mediu și lung în cadrul pilonului Planet al misiunii Vodafone. Aceste obiective prevăd reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din activitățile proprii și din energia cumpărată și consumată la 50% până în 2025 și în întregime până în 2030. Vodafone și-a asumat, de asemenea, reducerea la jumătate a emisiilor de carbon provenite din surse indirecte – inclusiv în societățile mixte, toate achizițiile lanțului de aprovizionare, utilizarea produselor vândute și călătoriile în scopuri profesionale – până în anul 2030.

Compania mai precizează: “Misiunea Vodafone este aceea de a ajuta la crearea unei societăți digitale care permite progresul socio-economic și accesul tuturor la oportunitățile oferite de soluțiile digitale, manifestând totodată grijă față de Planetă prin inițiative care reduc impactul negativ asupra mediului. Angajamentul Vodafone România de a proteja mediul înconjurător este evidenţiat de preocuparea constantă de a implementa iniţiative cu impact semnificativ, care vizează atât protejarea patrimoniului natural existent, cât și eliminarea materialelor plastice neesențiale și reducerea consumului de energie pentru a contribui la un viitor sustenabil și verde.

Cea mai recentă inițiativă de acest fel este introducerea cartelelor SIM de dimensiuni reduse, care contribuie la eliminarea a jumătate din cantitatea de plastic utilizată, începând cu data de 17 mai 2021. Acestea înlocuiesc cartelele SIM standard, de mărimea unei cărți de credit, și vor fi disponibile inițial pentru clienții serviciilor mobile pe bază de abonament mobil sau fix, urmând ca până la finalul anului 2021 să fie disponibile pentru toate serviciile din portofoliul companiei.

În plus, începând din anul 2019 și până astăzi, Vodafone România a realizat o serie de activități cu scopul de a-și reduce impactul asupra mediului, precum:

  • Crearea primei păduri inteligente din România, Vodafone Smart Forest, cu scopul de a preveni defrișările ilegale;
  • Utilizarea de 100% energie verde pentru derularea tuturor activităților, inclusiv pentru operarea rețelei Green Supernet, alimentată exclusiv cu energie din surse regenerabile;
  • Implementarea unor tehnologii de răcire avansate în principalele centre de date, care reduc în mod semnificativ cantitatea de energie consumată;
  • Introducerea de SIM-uri electronice, respectiv de SIM-uri cu dimensiunea redusă la jumătate pentru a limita consumul de plastic;
  • Instalarea de panouri fotovoltaice pe unele dintre locațiile Vodafone pentru a produce energie verde;
  • Reutilizarea, vânzarea sau reciclarea a 100% din echipamentele de rețea care devin redundante;
  • Dezvoltarea programelor de colectare și reciclare a DEE-urilor sau a programelor de vânzare a terminalelor recondiționate.” 

***

Vodafone este operator de servicii mobile și fixe în Europa și cel mai mare furnizor de servicii IoT din lume. Platforma noastră de tehnologie M-Pesa permite, în Africa, unui număr de peste 45 de milioane de oameni să beneficieze de acces la plăți mobile și servicii financiare. Operăm rețele mobile și fixe în 21 de țări și 48 de rețele mobile partenere. La 31 decembrie 2020, Vodafone Group avea peste 300 de milioane de utilizatori ai serviciilor mobile, peste 27 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix, peste 22 de milioane de clienți ai serviciilor TV și peste 118 milioane de dispozitive IoT conectate.

Apreciem și tratăm cu respect toate persoanele, indiferent de rasă, etnie, dizabilitate, vârstă, orientare sexuală, identitate de gen, credință, cultură sau religie. Angajamentul nostru de a susține diversitatea și incluziunea stă la baza misiunii noastre și a eforturilor companiei de a îmbunătăți accesul la educație și abilități digitale pentru femei și pentru societate, în general.

BVBStiri BVB

AAGES S.A. (AAG) (05/05/2021)

Alocare actiuni cu titlu gratuit pentru angajatii AAGES

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (05/05/2021)

Raportare detineri peste pragul de 5% din totalul drepturilor de vot

ALRO S.A. (ALR) (05/05/2021)

Notificare depasire prag de 5 %

ELECTROARGES SA (ELGS) (05/05/2021)

Numire Vicepresedinte Consiliu de Administratie - versiune limba Engleza

ALUMIL ROM INDUSTRY S.A. (ALU) (05/05/2021)

Intalnire investitori si analisti in 07 mai 2021