Update articol:

Washingtonul îl numeşte pe diplomatul Matthew Palmer emisar pentru Balcanii de Vest

Washingtonul îl numeşte pe diplomatul Matthew Palmer emisar pentru Balcanii de Vest
 - poza 1 Sursa foto: state.gov

SUA au anunţat vineri numirea diplomatului Matthew Palmer în funcţia de reprezentant special pentru Balcanii de Vest, al cărui mandat va viza în special pledarea cauzei integrării mai multor state din această regiune în instituţiile europene şi transatlantice, informează AFP, potrivit Agerpres.

“În exercitarea atribuţiilor sale, Palmer va conduce eforturile noastre de a întări acţiunea diplomatică americană în favoarea păcii, stabilităţii şi prosperităţii în regiune şi se va concentra asupra integrării ţărilor din Balcanii de Vest în instituţiile occidentale”, informează un comunicat al Departamentului de Stat american.

Din Balcanii de Vest fac parte Macedonia de Nord, Albania, Bosnia, Muntenegru, Serbia şi Kosovo.

SUA susţin în mod tradiţional aderarea ţărilor din această regiune la NATO şi/sau la UE.

Matthew Palmer, care îşi menţine funcţia de adjunct al secretarului de stat pentru Europa, se va deplasa duminică în Slovenia, pentru a participa la Forumul strategic de la Bled, urmând apoi să participe, până pe 10 septembrie, la reuniuni ce vor avea loc la Bruxelles, Viena şi Podgorica. 

BVB | Știri BVB
S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (08/10/2026)

Decizie Directorat completare ordine de zi AGOA 23 octombrie 2026

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (08/10/2026)

Decizia CA de Completare Convocare AGAE 29(30).10.2026

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (08/10/2026)

Modificari in componenta Consiliului de Administratie si in conducerea Companiei

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (08/10/2026)

Contracte conf. art. 234 lit i) Reg. ASF nr. 5 din 2018

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (08/10/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014