Opt persoane au fost ucise și cel puțin 10 au fost rănite într-un nou atac în orașul Mladenovac, la sud de Belgrad, a informat presa locală, polițiștii instituind blocaje rutiere în urmărirea bărbatului înarmat, scrie Reuters.
Atacul are loc la mai puțin de 48 de ore, după ce un băiat de 13 ani a împușcat nouă persoane și a rănit alte șapte la o școală din Belgrad, înainte de a se preda.
Ministrul de Interne Bratislav Gasic a descris ultimul atac drept „act terorist”, a informat portalul de știri sârb Telegraf, fără a oferi mai multe detalii.
Potrivit presei locale, după o ceartă noaptea târziu în curtea școlii de lângă Mladenovac, la 42 km (26 mile) sud de Belgrad, suspectul, în vârstă de 21 de ani, s-a întors cu o pușcă de asalt, a deschis focul și a continuat să tragă în oameni la întâmplare dintr-o mașină în mișcare.
Radioul de stat RTS a raportat că printre cei uciși se numără un polițist și sora lui.
Aproximativ 600 de polițiști sârbi, inclusiv Unitatea Specială Antiteroristă (SAJ) de elită și Jandarmeria au lansat o operaţiune de căutare a suspectului , numită Operațiunea Vârtej.
N1 TV a raportat că răniții au fost transportați la un spital din Mladenovac și la Spitalul Universitar din Belgrad.
Serbia începe vineri trei zile de doliu oficial, după primul atac în masă miercuri. Un băiat de 13 ani a luat două dintre pistoalele tatălui său pentru a ucide opt elevi și un agent de securitate la o scoală din Belgrad.