Update articol:

Adrian Volintiru: Nu știu de ce am fost revocat de la Romgaz, aștept motivarea! Sunt mândru de mandatul meu

Adrian Volintiru, revocat azi din funcția de director general al Romgaz (SNG), spune că nu știe de ce i-a fost încheiat mandatul și că așteaptă motivarea. El a declarat pentru Financial Intelligence, că este mândru de mandatul său.

Consiliul de Administrație al S.N.G.N. Romgaz S.A., prin Hotărârea nr. 1/13.01.2021, l-a revocat pe domnul Constantin Adrian VOLINTIRU din funcția de Director General, încetând astfel și contractul de mandat încheiat între S.N.G.N. Romgaz S.A. și acesta.

Adrian Volintiru ne-a declarat: “Nu știu de ce am fost revocat, nu am fost invitat în ședința de Consiliu de Administrație. Nu știu ce acuze mi se aduc și care este motivarea revocării. Voi afla zilele următoare”. El a precizat că nu i s-a cerut demisia, în prealabil.
Întrebat dacă a primit reproșuri, anterior, el a spus: “Se baleia așa, nu ceva concret, clar”.
Întrebat dacă are în vedere o contestație a deciziei, Volintiru a spus că trebuie să se consulte cu avocați.

Adrian Volintiru s-a declarat mândru de mandatul său: “Am schimbat o parte din mentalitățile învechite, am adus o strategie coerentă în Romgaz. Am facut lucruri deosebite, inclusiv promovarea tinerilor”.

Până la numirea unui nou Director General, conducerea S.N.G.N. ROMGAZ S.A., inclusiv reprezentarea legală a Societății, va fi exercitată temporar de către domnul Daniel Corneliu PENA, Director General Adjunct al S.N.G.N. ROMGAZ S.A.

 

Interviu Adrian Volintiru, Romgaz: Pe lângă Neptun Deep, avem și alte intenții de proiecte, de a dezvolta resursele proprii de gaz, atât onshore, cât și offshore

BVBStiri BVB

ROMCARBON SA (ROCE) (07/05/2021)

Contracte cu valoare peste 10% din cifra de afaceri

E-mini S&P 500 TURBO SHORT 0.01/4,400/4,300 (EBSPTS46) (07/05/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 10 si 11 Mai 2021

E-mini S&P 500 TURBO SHORT 0.01/4,400/4,300 (EBSPTS46) (07/05/2021)

Suspendare tranzactionare - 17:12 - Notificare Erste Group Bank AG - atingere bariera