Analiştii financiari anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, valoarea medie a cursului previzionat fiind de […]
Autor: Ancuţa-Carolina Stanciu
Ancuţa-Carolina Stanciu, membru fondator și redactor șef al publicaţiei, are 20 de ani experiență în jurnalism economic, fiind în ultimii 8 ani redactor şef al cotidianului financiar “Bursa". A fost coordonator şi organizator a numeroase conferinţe, dedicate unor domenii de interes public.
Ancuţa Stanciu a participat la numeroase conferinţe şi dezbateri pe teme economice, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Recent, a fost contributor la volumul “Transporturi şi infrastructură”, din cadrul seriei de "Caiete documentare-Club România".
După absolvirea Şcolii Superioare de Jurnalism, Ancuţa Stanciu a finalizat programul Reuters Foundation “Economic and Political Reporting from Southeast Europe” (Londra), în 2005, iar în 2007 a absolvit masterul “Managementul proiectelor” la SNSPA. În anul 2009, Ancuţa Stanciu a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.
Secretarul de stat american Antony Blinken şi secretarul apărării Lloyd Austin au discutat la telefon cu secretarul general […]
Rubla Rusiei a scăzut joi, când armata țării a invadat Ucraina. Dolarul a crescut cu peste 10% față […]
Joi, 24 februarie, două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române aflate în serviciul de luptă Poliție […]
Sistemele de apărare aeriană ale armatei ucrainene au fost suprimate, iar infrastructura bazelor aeriene ale Forțelor Armate ale […]
Bursa din Moscova a anunțat joi că a suspendat tranzacționarea pe toate piețele sale până la o nouă […]
Începând cu 21 februarie 2022, SRI predă către CNSAS o nouă serie de documente preluate de la Securitate. […]
Ucraina a fost atacată prin mai multe granițe, a anunțat serviciul de frontieră de stat ucrainean joi dimineață, […]
CNN a transmis un video care arată tancuri militare care intră în Ucraina din Belarus, care se învecinează […]
Forțele Armate Ruse nu au lansat lovituri cu rachete sau artilerie asupra orașelor ucrainene, a declarat Ministerul Apărării […]
După ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat că a ordonat o acțiune militară în Ucraina joi dimineața, […]
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat joi introducerea legii marţiale în toate teritoriile ţării, după ce şeful statului […]
Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a anunţat joi că Rusia a lansat o ”invazie la scară largă […]
Contractele futures pe acțiunile americane au scăzut brusc miercuri seară, când Rusia a lansat un atac asupra Ucrainei, […]
În această dimineaţă s-au auzit explozii la Kiev, Kramatorsk, Odesa, Harkov și Berdiansk, transmite agenția UNIAN , potrivit Ria Novosti. […]
Președintele României, Klaus Iohannis, condamnă în cei mai fermi termeni agresiunea armată a Federației Ruse împotriva Ucrainei. Această […]
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă condamnă cu hotărâre invadarea de către Federația Rusă a teritoriului Ucrainei, care reprezintă un act […]
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat cu fermitate joi atacul nesăbuit al Rusiei asupra Ucrainei, care […]
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi o operaţiune militară în Ucraina pentru a apăra separatiştii din regiunea […]
Ambasadorul Chinei la Națiunile Unite, Zhang Jun, a cerut tuturor părților implicate în criza dintre Ucraina și Rusia […]
Acţionarii Nuclearelectrica au aprobat, în Adunarea Generală de miercuri, decizia de investiţie în proiectul retehnologizării Unităţii 1 CNE […]
Ministrul grec al Turismului, Vasileios Kikilias, a afirmat că, în perspectiva sezonului estival, statul elen intenţionează să aplice […]
Vice-președintele BEI și Transelectrica au agreat un parteneriat de consultanță în cadrul unei întâlniri de lucru la București. […]
OMV Petrom şi Tinmar vor fi partenerii Complexului Energetic Oltenia în 9 dintre cele 10 proiecte ale companiei […]
Fiscul nu este pregătit să răspundă unei impozitări progresive, dar dacă vrem să facem acest lucru trebuie să […]
Peste 500.000 mp de noi spații logistice au fost anunțate pentru livrare în 2022 în România. Cel puțin […]
O firmă şi o instituţie financiar-bancară şi-au rezolvat nemulţumirile prin negociere, în cadrul Centrului de Soluţionare Alternativă a […]
Statele Unite au luat măsuri ieri pentru a răspunde la decizia președintelui Vladimir Putin de a recunoaște așa-numitele […]
Ucraina este considerată „coșul de pâine al Europei”, iar o invazie ar duce la „lovirea puternică” a lanțului […]
În urma ordinului președintelui rus Vladimir Putin de a introduce trupele ruse în două regiuni separatiste pro-Moscova din […]
Președintele american Joe Biden a descris evenimentele care se desfășoară acum în Ucraina drept „începutul unei invazii ruse […]
Consiliul Federației Ruse a dat acordul președintelui Vladimir Putin cu privire la utilizarea forțelor armate ruse în străinătate, […]
Statul este principalul beneficiar al industriei tutunului, în condiţiile în care 75% din preţul unui pachet de ţigarete […]
Eduard Hellvig: Atacurile cibernetice, activitățile de spionaj și cele asociate fenomenului “fake news” s-au intensificat în ultima perioadă
Directorul Serviciului Român de Informații, domnul Eduard Hellvig, a participat astăzi, 22.02.2022, la ședința Comisiei comune permanente a […]
Coaliția de guvernare a decis, marți, să reducă acciza la carburanți, spun surse politice, citate de stiripesurse. Scopul este scăderea prețului […]
Premierul României, Nicolae-Ionel Ciucă, s-a întâlnit astăzi cu directorul Agenției Europene pentru Cooperarea Reglementatorilor din domeniul Energiei, Christian […]
Dr. Fischer Dental, lider al pieței de tehnică dentară din România, s-a listat astăzi, 22 februarie, pe piața […]
Patria Bank propune un produs de creditare destinat fermierilor care vor să cumpere pământ, prin care asigură finanţare […]
Invazia Ucrainei de către Rusia a început deja, așa că Marea Britanie va impune sancțiuni Rusiei, a declarat […]
