Update articol:

bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ a consiliat Supernova în legătură cu achiziționarea centrului comercial Jupiter City din Pitești

Supernova a achiziționat centrul comercial Jupiter City de la Mall Retail Rom, parte a grupului Jupiter, printr-o tranzacție complexă de transfer de întreprindere. Achiziția a fost finanțată parțial din fonduri proprii și parțial de Erste Bank AG, Austria. Pentru această achiziție, dezvoltatorul imobiliar Supernova s-a bazat pe consultanța juridică asigurată de bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ, care a inclus due diligence juridic, negocierea contractului pentru transferul întreprinderii și pentru documentația de finanțare.

Echipa bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ coordonată de Partenera Anca Albulescu, a inclus avocații Nicolae Ursu (Avocat Senior Coordonator) și Diana Radu (Avocat).

„Am luat o decizie excelentă atunci când am ales bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ pentru a ne consilia cu privire la această tranzacție. Deși proiectul a întâmpinat unele dificultăți de natură juridică și ne-am confruntat cu restricții din cauza situației Covid-19 din Europa, Anca, Nicolae și Diana ne-au ghidat cu profesionalism și încredere pe parcursul primei noastre achiziții din România și ne-au ajutat să finalizăm tranzacția într-un interval scurt de timp. Fiind pe un parcurs de creștere a portofoliului de dețineri în retail,, ne uităm cu interes la potențiale tranzacții viitoare”, a declarat Johannes Wurzer, Coordonatorul Departamentului de Fuziuni și Achiziții al Supernova.

„Suntem onorați și încântați că am finalizat cu succes acest mandat pentru Supernova. A fost un proiect complex, cu multe aspecte provocatoare. În numele echipei bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ, aș dori să mulțumesc Supernova pentru încrederea de a ne încredința primul lor proiect în România. Așteptăm cu nerăbdare să însoțim extinderea lor viitoare în România”, a declarat Anca Albulescu.

Pe lângă Supernova, portofoliul de clienți al practicii de Drept imobiliar al bpv GRIGORESCU STEFANICA include și alte nume importante precum Aviva Investors, Commerz Real, CTP, E-Quest Logistics, Erste Group, Hornbach, Immofinanz, Soravia, Tiriac Imobiliare.

Supernova este o companie privată, lider in sectorul de afaceri imobiliare, cu o strategie de investiții axată pe cumpărarea si valorificarea proprietăților de lux în țările Europei Centrale și de Est cu fundamente macroeconomice solide, al cărei portofoliu se imparte in general în proprietăți cu un singur chiriaș (mari lanțuri comerciale) și proprietăți cu chiriași multipli (centrele și parcurile comerciale).

 

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (26/11/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDMN si EFSA

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/11/2020)

Participare si vot electronic la AGA din 26.11.2020

VES SA (VESY) (26/11/2020)

Informatii suplimentare privind operatiunile de capital social

ROMCAB SA (MCAB) (26/11/2020)

Depunere plan de reorganizare