Update articol:

BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE acordă HIDROELECTRICA S.A. un credit verde în valoare de 1.250.000.000 lei, destinat achizițiilor de participații în proiecte de energie regenerabilă

Bogdan Badea

Finanțarea, acordată pe termen de 7 ani, are ca obiect achiziția de participații și realizarea de investiții directe în proiecte operaționale bazate pe energia produsă de vânt sau solară, potrivit unui comunicat de presă.

”Hidroelectrica ia foarte în serios obiectivele de investiții pe care și le-a asumat față de acționari prin strategia societății. România are un potențial uriaș de dezvoltare în zona regenerabilelor, iar Hidroelectrica are voința și poate atrage resursele pentru a acționa ferm în această direcție. Ne dorim să exploatăm toate oportunitățile de diversificare a producției, păstrând însă în centrul valorilor noastre eticheta de companie românească 100% verde”, a declarat Bogdan Badea, Președintele Directoratului Hidroelectrica.

“Suntem onorați să susținem programul ambițios al Hidroelectrica SA prin structurarea celui mai important credit verde acordat până acum în România. Este și o dovadă a marii noastre ambiții de a ajuta la construirea unei lumi mai durabile”, a spus Yves Lallemand, Director General adjunct al BRD, coordonatorul activităților de Corporate Banking.

Strategia de investitii și dezvoltare a companiei, vizând diversificarea în domeniul energiei regenerabile, destinația creditului, precum și angajamentele de raportare ale companiei cu privire la aspectele de mediu și caracteristicile proiectelor vizate, au permis calificarea acestui credit drept verde. Finanțarea acordată este în linie cu Principiile de finanțare verde ale Asociației Pieței Creditelor (LMA Green Loan Principles).

***

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național, fiind o companie vitală pentru un sector strategic, cu implicații în siguranța națională. Compania exploatează în prezent un număr de 209 centrale, cu o putere instalată totală de 6.482 MW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

BRD – Groupe Société Générale operează o reţea de 584 de unități. Banca ocupă o poziţie importantă pe piaţa românească a cardurilor, cu aproximativ 2,5 milioane de carduri şi o reţea de acceptare de aproximativ 30,000 POS și aproape 1,400 ATM-uri. Banca este un jucător important pe piața creditelor pentru companii locale și multinaționale și este liderul pieței de factoring din România. Activele sale totale, la sfârșitul lunii decembrie 2020, erau de 61,6 miliarde RON.

BVBStiri BVB

Sphera Franchise Group (SFG) (09/04/2021)

Raport voluntar privind tranzactiile cu partile afiliate in 2020

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (09/04/2021)

Solicitare a actionarului majoritar privind sedinta AGOA 29.04(04.05).2021

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (09/04/2021)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 26(27).04.2021

FOND DESCHIS DE INVESTITII ETF TRADEVILLE (TVBETETF) (09/04/2021)

Preluare administrare ETF BET Tradeville de catre SAI Patria Asset Management SA

ELECTROARGES SA (ELGS) (09/04/2021)

Solicitare Completare Ordine de Zi - AGOA 26/27.04.2021