Gazele din Marea Neagră reprezintă o oportunitate uriașă să aducem plus valoare economiei României, a spus, azi, Cătălin Niță, Director Executiv FPPG (Federația Patronală Petrol și Gaze), la BLACK SEA FORUM: Importanța geostrategică și economică a Mării Negre în actualul context european, organizat de Financial Intelligence.
“Încă de anul trecut, am insistat, în discuțiile cu autoritățile publice, pe deblocarea investițiilor la Marea Neagră și ne bucurăm să vedem că lucrurile se îndreaptă într-o direcție favorabilă”, a spus oficialul FPPG, organizație care reprezintă peste 95% dintre producătorii de petrol și gaze naturale din România.
Cătălin Niță a adăugat: “Suntem foarte aproape de a vedea un proiect de țară realizat și salutăm declarațiile domnului ministru, Virgil Popescu, care încă din legislatura trecută a fost un susținător al proiectului privind gazele din Marea Neagră, dar din păcate, anul trecut a fost unul dificil, iar lucrurile au mers destul de încet.
Tragem speranța să vedem, în această legislatură, o schimbare și că se vor așeza la aceeași masă toate partidele pentru modificarea legii offshore, astfel încât să se poată lua deciziile de investiție din partea tuturor operatorilor care au astăzi titlu de concesiune în Marea Neagră”.
Potrivit lui Cătălin Niță, ne va fi foarte greu să reducem diferențele economice față de alte state din Uniunea Europeană, dacă nu realizăm fereastra de oportunitate pe care o avem cu privire la proiectele de gaze din Marea Neagră. “Este o oportunitate uriașă să aducem plus valoare României”, a spus el.
În urma discuțiilor purtate cu majoritatea partidelor parlamentare, atât din coaliție, cât și din opoziție, nu a existat niciun partid care să se opună ideii de investiții la Marea Neagră, cu toții au fost de acord că este un proiect de țară, extrem de important, care va transcede aeastă legislatura parlamentară, a mai spus domnul Niță: “Este extrem de important ca lucrurile să se miște repede. Procedurile parlamentare nu sunt chiar ușoare, aceastea necesită timp pentru a parcuge toate etapele de dezbatere, așa că insistăm ca acest proiect să vadă lumina zilei cât de repede.”
Modificările concrete pe care industria le dorește la legea offshore sunt: clarificarea regimului de stabilitate fiscală și legislativă, introducerea unui sistem de impozitare echitabil și asigurarea unor mecanisme de piață echitabile și competitive care să poată da posibilitatea producătorilor să își comercializeze gazele naturale în mod liber.
Oficialul FPPG a mai precizat: “Calculele arată că aceste investiții pot genera o creștere la veniturile anuale la bugetul de stat de peste 9 miliarde de lei și o contribuție directă și indirectă la PIB de 14,4 miliarde de lei anual. Reprezintă 8% din investițiile publice preconizate a fi făcute pe parcursul acestui an. Cele 9 miliarde de lei anual aport bugetar înseamnă, raportat la cheltuielile publice planificate, pentru anul acesta: 28% din ajutoarele de stat pentru redresarea economică sau 21% din investițiile totale preconizate pentru CNE Cernavodă pentru următorii 4 ani sau 35% din investițiile totale preconizate pentru Hidroelectrica sau ar putea susbstitui întreg necesarul de cheltuieli pentru a finaliza Autostrada Transilvania A3 și Autostrada de centură a Municipiului București A0 la un loc, ori pentru a construi în totalitate Autostrada A7, Ploiești-Buzău-Focșani-Bacău -Suceava-Siret, sau ar putea fi folosiți la reabilitarea a 112 spitale județene, etc. Cifrele acestea sunt impresionante și pot fi realizabile doar cu voința politică a tuturor partidelor din legislatura actuală.
Motivul întârzierii acestui demers legislativ se datorează, într-o mare măsură, pandemiei, întrucât consensul politic, cel puțin declarativ, există încă de anul trecut. Din păcate, prioritătile anului trecut au fost altele, atât pentru guvern, cât și pentru parlament. A fost și an electoral. Cred că asta a fost o scuză a noastră, a tuturor, pentru întârziere.
Ne manifestăm încă o dată disponibilitatea de a ne așeza la masa discuțiilor, pentru a furniza expertiza și experiența din rândul membrilor noștri”.