Update articol:

CCR: Titlul de doctor – retras doar dacă nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice

Curtea Constituţională a României (CCR)

Curtea Constituţională a României a stabilit că articolul din lege referitor la retragerea titlului de doctor este constituţional doar dacă se referă la cel care “nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice”.

Potrivit unui comunicat al CCR transmis, miercuri, AGERPRES, judecătorii constituţionali au admis excepţia de neconstituţionalitate şi au constatat că dispoziţiile art.170 alin.(1) lit.b) din Legea educaţiei naţionale 1/2011 sunt constituţionale “în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice”.

Art. 170, alin. 1 spune că: “În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică şi management universitar sau de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan: a) retragerea calităţii de conducător de doctorat; b) retragerea titlului de doctor; c) retragerea acreditării şcolii doctorale, ceea ce implică retragerea dreptului şcolii doctorale de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenţi-doctoranzi”.

BVB | Știri BVB

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (30/09/2022)

Raport consolidat pentru semestrul I 2022

PATRIA BANK S.A. (PBK) (30/09/2022)

Modificari in conducerea societatii

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (30/09/2022)

Autorizarea unui membru al Consiliului de Administratie

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (30/09/2022)

Alegere Presedinte CA si Comitete consultative