Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a propus 3 scenarii pentru creșterea salariului minim brut în anul 2021. În acest sens, Consiliul Național al IMM-urilor din România a realizat în perioada 25.1107.12 un amplu sondaj pentru a identifica opinia antreprenorilor cu privire la propunerea Ministerului, la care au răspuns 2112 antreprenori.
Rezultatele au fost prezentate de către CNIPMMR într-o conferință de presă:
- Forma de organizare a respondenților a fost reprezentată de 71,8% microîntreprinderi, 13% întreprinderi mici, 8,3% întreprinderi mijlocii și 6,9% alte forme de organizare.
- În ceea ce privește numărul de angajați încadrați în societata lor, respondenții au menționat: 73,7% sub 9 salariați, 17,9% între 10 și 49 de salariați și 8,4% peste 50 de salariați.
- Respondenții își desfăşoară activitatea în următoarele domenii de activitate: 72,8% servicii, 14,9% comerț și 12,3% producție.
- În continuare, întrebați pe care din cele 3 scenarii pentru creșterea salariului minim brut în anul 2021 propuse de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale îl consideră aplicabil, antreprenorii au răspuns: 49,5% niciunul dintre cele 3 scenarii, 17,3% scenariul III, 17% scenariul I și 16,2% scenariul II.
- În ceea ce privește nivelul la care ar trebui stabilit salariul minim brut pentru anul 2021, antreprenorii au răspuns în proporție de:
- 47,5% să rămână la nivelul anului 2020,
- 23,2% să fie 2400lei,
- 12,9% să fie 2350lei,
- 9,1% să fie 2300lei,
- 1,3% să fie 3000lei,
- 0,9% să fie 2380lei,
- 0,7% să fie 2500lei,
- 4,4% au propus alte valori.
- Întrebați cum consideră că va fi afectată societatea lor de mărirea salariului minim brut pe anul 2021, aceștia au răspuns (răspunsuri multiple):
- Creşterea costului produselor/serviciilor oferite: 48%
- Dimunarea profitului: 40,8%
- Concedierea unor salariaţi: 24,6%
- Nicio consecinţă: 15,6%
- Scăderea competitivităţii: 13,8%
- Pierderea de contracte comerciale: 13,4%
- Altele (închiderea firmei, susendarea noilor angajări, presiuni suplimentare pe angajatori și angajați, muncă suplimentară): 10%
- În ceea ce privește estimarea antreprenorilor privind afectarea politicii de personal a societăţii ca urmare a creşterii salariului minim brut începând cu anul 2021, aceștia au răspuns: 65,9% că nu vor efectua disponibilizări, 29,2% că vor realiza între 1 si 4 disponibilizări, 3% că vor disponibiliza între 5 și 10 salariați și 1,9% că vor disponibiliza peste 10 salariați.
- Întrebați “Considerați necesară păstrarea diferenţierii dintre salariaţii cu studii superioare şi cei fără studii superioare în privinţa salariului minim brut şi în anul 2021?”, antreprenorii au răspuns 54,4% DA și 45,6% NU.
- La întrebarea ce a vizat dacă în anul 2020 au efectuat concedieri din cauza creşterii salariului minim, având în vedere şi efectele pandemiei COVID-19, respondenții au menționat: 78,9% că nu au efectuat disponibilizări, 16,8% că au efectuat între 1 și 4 disponibilizări, 2,4% au realizat peste 10 concedieri și 2% au realizat între 5 și 10 concedieri.
- În cazul întrebării “În cât timp estimaţi, începând cu 1 ianuarie 2021, că veti reveni la numărul de salariaţi pe care l-ati avut înainte de pandemia COVID-19?”, aceștia au răspuns: 67,8% că nu este cazul, 19% că în mai mult de 1 an, 5,7% în maximum 1 an, 3,1% în maximum 6 luni, 3% în maximum 9 luni și 1,4% în maximum 3 luni.
- Întrebați ce măsură consideră că trebuie luată pentru a creşte salariul minim brut pe ţară în anul 2021, antreprenorii au menționat:
- Reducerea fiscalităţii pe forţa de muncă- 69%
- Păstrarea măsurilor suport (gen kurzarbeit, decontarea unui procent din salariu, sprijin pentru telemuncă)- 10,4%
- Creşterea investiţiilor- 9,4%
- Reducerea birocraţiei- 8%
- Altele (nu este momentul pentru creșterea salariului, reducerea salariilor bugetare, tăierea pensiilor speciale etc)- 3,2%