Update articol:

Comisia Europeană anunţă un nou instrument de finanţare pentru sprijinirea companiilor europene din domeniul inteligenţei artificiale

sursa Facebook. Comisia Europeana

Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Fondul European de Investiţii (FEI) au lansat recent, la Summitul Web de la Lisabona, un nou instrument de finanţare, sub forma unui mecanism de coinvestiţii în valoare de până la 150 de milioane de euro, pentru a sprijini companiile din domeniul inteligenţei artificiale (IA) din întreaga Europă, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene, potrivit Agerpres.

Iniţiativa, care face parte din sprijinul global pe care UE îl acordă ecosistemului european de excelenţă şi încredere în IA şi din Strategia digitală europeană a Comisiei, va viza în principal companii aflate într-un stadiu incipient sau în creştere, investind în dezvoltarea de aplicaţii IA şi tehnologii revoluţionare care completează în mod direct IA, cum ar fi tehnologia blockchain, internetul obiectelor şi robotica.

Aceasta completează şi se bazează pe expertiza BEI şi FEI în sectorul respectiv, dezvoltată prin intermediul actualului proiect-pilot privind inteligenţa artificială/tehnologia blockchain în valoare de 100 de milioane de euro din cadrul InnovFin pentru capitaluri proprii şi al finanţării directe de către BEI pentru companiile din domeniul IA prin intermediul instrumentului său de tip venture debt.

Prin colaborarea cu investitori privaţi, Banca Europeană de Investiţii preconizează că va sprijini aproximativ 20-30 de întreprinderi mici şi mijlocii. Noile fonduri vor fi disponibile în UE şi în ţările asociate la programul Orizont 2020 şi se preconizează că vor fi utilizate în următorii patru ani.

“Europa are tot ceea ce este necesar pentru a deveni un centru al dezvoltării de tehnologii de vârf în domeniul inteligenţei artificiale. Dispunem de talente şi de o multitudine de date industriale – ambele elemente ne vor oferi un avantaj comparativ important în IA, dacă le utilizăm cu înţelepciune. Suntem în curs de elaborare a unui cadru pentru a ne valorifica punctele forte şi a consolida încrederea – inclusiv prin norme clare şi previzibile. Mecanismul de coinvestiţii va sprijini în continuare companiile, astfel încât acestea să se poată dezvolta în UE datorită conceperii şi implementării de inteligenţă artificială fiabilă”, a afirmat Thierry Breton, comisarul pentru piaţa internă.

BVBStiri BVB

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (22/01/2021)

Notificare prag detineri/vot >5%

DEUTSCHE BANK TURBO LONG 0.10/7/7.5 (EBDBKTL29) (22/01/2021)

Notificare Erste Group Bank AG - Certificatul EBDBKTL29 este sold-out

UAMT S.A. (UAM) (22/01/2021)

Hotarari AGA E 22.01.2021