CONPET S.A. a realizat în perioada ianuarie-septembrie 2024 o cifră de afaceri de 401,77 mil. lei, în creștere cu 10,0% față de aceeași perioada din 2023 și cu 1,6% față de prevederile bugetare, potrivit raportului transmis Bursei de Valori București.
Societatea a realizat în 9 luni 2024 un profit net în suma de 40,12 mil. lei cu 14,38 mil. lei peste nivelul bugetat și cu 9,68 mil. lei sub nivelul înregistrat în aceeași perioada 2023.
La 30 septembrie 2024 veniturile din exploatare au înregistrat o creștere de 13,0% față de perioada similară din 2023 (457,13 mil. lei: 9 luni 2024 de la 404,67 mil. lei: 9 luni 2023). Comparativ cu prevederile bugetare, veniturile din exploatare au crescut cu 4,2%.
Cheltuielile de exploatare sunt în creștere cu 17,9% față de perioada similară din 2023 (9 luni 2024: 413,82 mil. lei, 9 luni 2023: 351,12 mil. lei). Creșterea cheltuielilor de exploatare a fost determinată în principal de creșterea costurilor cu serviciile pe calea ferată, a cheltuielilor cu redevența petrolieră, a cheltuielilor cu personalul, a ajustărilor de valoare privind activele circulante și a ajustărilor de valoare privind imobilizarile (amortizarea). Comparativ cu bugetul aprobat pentru 9 luni 2024, cheltuielile de exploatare au crescut cu 1,3%.
Profitul din exploatare realizat în 9 luni 2024, de 43,31 mil. lei, este mai mic cu 10,24 mil. lei (19,1%) față de 9 luni 2023. Comparativ cu prevederile bugetare, profitul din exploatare a înregistrat o creștere de 13,30 mil. lei (44,3%) datorată atât creșterii costurilor care sunt determinate pe baza veniturilor din transport, acestea fiind în creștere cu 6,4 mil. lei, cât și ca urmare a realizării cheltuielilor sub nivelul previzionat (în cele mai multe situații economiile nu sunt finale, existând doar un decalaj de timp față de program).
Profitul brut a înregistrat o scădere cu 10,60 mil. lei (18,1%) față de 9 luni 2023. Comparativ cu bugetul, profitul brut înregistrează o creștere cu 15,23 mil. lei (46,6%).