Update articol:

Control la Romaero: Actul rezultat în urma verificărilor a fost înaintat parchetului; au fost identificate posibile infracţiuni

Actul rezultat în urma verificărilor derulate de Corpul de control al prim-ministrului la Romaero, ce au vizat activitatea societăţii în ultimii aproape patru ani, a fost înaintat unităţii de parchet competentă, pentru că au fost constatate aspecte care ar putea întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni, potrivit Agerpres.

Potrivit raportului de control dat publicităţii, acţiunea de control de la Romaero a vizat perioada 1 ianuarie 2016 – 7 mai 2019 şi s-a verificat modul de respectare a prevederilor legale privind organizarea şi funcţionarea societăţii, modul de constituire şi realizare a veniturilor, precum şi modul de angajare şi efectuare a cheltuielilor. De asemenea, s-a verificat respectarea prevederilor legale din domeniul resurselor umane şi salarizare, a celor cu privire la încheierea şi derularea contractelor, precum şi modul de administrare a patrimoniului societăţii.

Una dintre principalele constatări ale actului de control a evidenţiat faptul că, până în luna septembrie 2019, nu a fost finalizată procedura de selecţie a membrilor Consiliului de Administraţie (CA), reprezentanţii Ministerului Economiei încălcând unele dispoziţii din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 111/2016 pentru aprobarea OUG 109/2011, Romaero avea obligativitatea respectării dispoziţiilor privind guvernanţa corporativă, aceasta fiind o întreprindere publică aflată sub autoritatea Ministerului Economiei (acţionar majoritar), care deţine calitatea de autoritate publică tutelară. Având în vedere acest aspect, au fost identificate o serie de probleme. Potrivit informaţiilor postate pe website-ul Romaero, până în luna septembrie 2019, nu a fost finalizată procedura de selecţie a membrilor CA, reprezentanţii Ministerului Economiei încălcând dispoziţiile art. 64 alin. (3) din OOUG 109/2011, respectiv încadrarea în termenul de finalizare a procedurii de 150 zile de la declanşarea acesteia (aprobată la data de 04.09.2017).

Numirea unor membri ai CA Romaero pe o perioadă de 4 ani, delegarea conducerii societăţii directorului general adjunct pe o perioadă de cel mult doi ani şi numirea, respectiv prelungirea mandatului directorului general al societăţii pe o perioadă mai mare de 4 luni s-au realizat cu nerespectarea prevederile OUG nr. 109/2011, cu modificările ulterioare.

De asemenea, în perioada 4 iunie 2016 – 18 februarie 2019, Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) Romaero nu a aprobat şi încheiat contracte de mandat cu administratorii numiţi în CA, fiind încălcate dispoziţiile legale incidente.

În plus, până la data de 18 februarie 2019, CA al Romaero nu a stabilit criterii şi/sau indicatori de performanţă pentru directorul general aşa cum s-a prevăzut în contractul de mandat, astfel încât activitatea acestuia să poată fi evaluată în funcţie de îndeplinirea acestora, iar directorul general nu a întocmit şi prezentat CA rapoarte trimestriale privind execuţia mandatului său, în conformitate cu dispoziţiile art. 54 din OUG nr. 109/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi prevederile contractului de mandat.

La data prelungirii mandatului de director general, relevă actul de control, acesta nu îndeplinea cerinţa de vechime în muncă de 5 ani în domeniul specific activităţii Romaero, fiind încălcate dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 232/2016 privind industria naţională de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare.

“La şedinţele AGEA din datele de 13.12.2018, respectiv 14.12.2018, Ministerul Economiei, care deţine 56,7153% din totalul acţiunilor Romaero, nu a fost prezent, reprezentat sau votat prin corespondenţă şi astfel, nu a fost îndeplinit cvorumul pentru validitatea deliberărilor, de cel puţin trei pătrimi, respectiv jumătate din numărul total de drepturi de vot, în contextul în care pe ordinea de zi a şedinţelor se aflau problemele privind majorarea capitalului social cu sumele finanţate de la bugetul statului şi stingerea unor obligaţii de plată la bugetul general consolidat prin darea în plată. Până la data de 07.05.2019, reprezentanţii ministerului în AGA nu au aprobat demararea procedurii de stingere a unor obligaţii de plată la bugetul general consolidat prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile (teren şi construcţii aferente) aflate în patrimoniul Romaero şi nici altă măsură care să conducă la reducerea obligaţiilor de plată către bugetul general consolidat. Conducerea Romaero nu a îndeplinit măsura nr. 1 prevăzută în Planul de redresare, reorganizare şi restructurare al Romaero, aprobat prin Hotărârea AGOA nr. 4/05.07.2016, respectiv valorificarea prin vânzare a unor active în scopul folosirii resurselor financiare obţinute în principal pentru investiţii şi nu a înaintat Planul de restructurare-dezvoltare a societăţii Romaero SA (aflat în fază finală de elaborare la data de 24.07.2017), către CA în vederea avizării”, se arată în raportul Corpului de control al premierului.

O altă constatare din actul de control a fost aceea conform căreia conducerea Romaero a intenţionat reducerea datoriilor societăţii (măsura nr. 4 din planul de redresare, reorganizare, restructurare a societăţii 2016 – 2017) prin darea în plată a unor bunuri imobile, în vederea stingerii unor obligaţii de plată la bugetul general consolidat, deşi aceste active erau prevăzute a fi valorificate prin vânzare (măsura nr. 1 din plan) cu scopul realizării de investiţii care să conducă la creşterea şi diversificarea portofoliului de comenzi (măsura nr. 3 din Plan).

De asemenea, planul de disponibilizare (aprobat prin Hotărârea AGOA nr. 5/05.07.2016), respectiv măsura 2 din planul de redresare, reorganizare, restructurare a Romaero 2016 – 2017 (aprobat prin Hotărârea AGOA nr. 4/05.07.2016), a fost dus la îndeplinire parţial, susţine echipa de control.

Aceasta a mai constatat că, de la data de 25 octombrie 2016, când a fost aprobată o structură organizatorică a Romaero, s-a înregistrat o creştere a numărului de posturi a societăţii. Totodată, în perioada 2017 – 2018, ca urmare a angajărilor efectuate, numărul posturilor ocupate la nivelul societăţii a crescut de la 719 posturi ocupate la 31 decembrie 2016, la 859 posturi ocupate la 30 noiembrie 2018, în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă, au încetat activitatea 224 de salariaţi (117 în anul 2017 şi 107 în anul 2018). Cu toate acestea, ponderea personalului direct productiv la nivel de societate a scăzut de la 59% la data de 31 decembrie 2016, la 56% la data de 31 decembrie 2018, în contextul în care ponderea personalului TESA a crescut de la 25% la data de 31 decembrie 2016 la 29% la data de 31 decembrie 2018.

Cheltuielile salariale aferente fluctuaţiei de personal din perioada 2017 – 2018 sunt în sumă totală de 11.000.688 lei, în contextul în care, în anul 2016, ca urmare a disponibilizărilor şi a balanţei forţei de muncă, a fost realizată o economie totală de 5.980.159,40 lei.

“Nu au fost puse la dispoziţia CCPM (Corpului de control al prim-ministrului – n. r.) documente sau informaţii din care să reiasă modul în care a fost realizată publicitatea posturilor ocupate, respectiv numărul candidaţilor selectaţi în vederea angajării, cu excepţia posturilor pentru care s-au organizat concursuri de angajare în perioada 2016 – iulie 2018. În perioada 01.01.2016 – 31.07.2018, nu a fost realizată publicitatea prin postarea anunţului în mass-media/site-uri specializate pentru selecţia unui număr de 172 persoane angajate în această perioadă şi astfel, nu a fost asigurată o concurenţă reală pentru ocuparea acestor posturi care să conducă la angajarea unor persoane cât mai calificate în cadrul societăţii, aşa cum se prevede la pct. 6 – Recrutarea din cadrul Procedurii privind Recrutarea, selecţia, angajarea şi integrarea personalului, înregistrată cu nr. RV62004/29.08.2017. În anii 2017 şi 2018, personalul direct productiv a fost angajat preponderent prin probă de lucru, iar personalul TESA şi personalul de conducere a fost angajat preponderent prin proba de interviu. Ulterior datei de 22.10.2018, potrivit art. 5 alin. (2) din Procedura de selecţie, recrutare şi angajare de personal, înregistrată la ROMAERO cu nr. RV62069/22.10.2018, procesul de recrutare se desfăşoară prin susţinerea unui interviu, iar în funcţie de necesitatea postului va putea include şi proba practică sau prin testarea cunoştinţelor profesionale prin diferite metode. În cazul angajărilor realizate în perioada 01.01.2018 – 21.10.2018, pentru care au fost publicate anunţuri în mass-media/site-uri specializate, un număr de 59 persoane au fost angajate doar prin interviu, în condiţiile în care au fost selectate mai mult de o persoană pentru postul respectiv, nefiind organizat concurs aşa cum era prevăzut la pct. 8.1 din Procedura privind Recrutarea, selecţia, angajarea şi integrarea personalului, înregistrată cu nr. RV62004/29.08.2017”, se precizează în document.

Deşi Romaero nu avea o obligaţie curentă şi generată de un eveniment anterior, CCPM a constatat în urma verificărilor că societatea a constituit provizioane pentru taxe vamale şi TVA, ca urmare a faptului că în anul 2014 societatea a introdus în ţară, în regim de perfecţionare activă (fără plata taxelor vamale şi a TVA) trei aeronave, în scopul reparării şi, ulterior, restituirii acestora. Înregistrarea în contabilitate a provizioanelor (cheltuială) pentru taxe vamale şi TVA menţionate a condus la majorarea pierderii aferente exerciţiului financiar 2016, iar anularea acestor provizioane în anul 2017 (venit) a condus la reducerea pierderii aferentă acestui an.

Acţiunea de control a mai relevat că, prin neprezentarea reprezentanţilor Ministerului Economiei la şedinţa AGEA din decembrie 2018, nu a fost posibilă majorarea capitalului social până la sfârşitul exerciţiului financiar 2018 cu suma de 1,5 milioane de lei, în vederea realizării investiţiilor specifice apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale. De asemenea, au existat situaţii în care actualizarea Inventarului capacităţilor de producţie pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională s-a făcut cu întârziere sau nu s-a realizat.

“Au fost constatate şi alte aspecte care ar putea întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni, motiv pentru care actul de control a fost înaintat unităţii de parchet competentă, astfel că datele şi informaţiile care vizează constatarea săvârşirii unor posibile fapte de natură penală nu pot fi comunicate, fiind exceptate de la accesul liber al cetăţenilor, în conformitate cu prevederile 12 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare”, se precizează în actul de control.

Raportul de control a fost finalizat la data de 20 februarie 2020 şi transmis şi către: prim-ministru (spre informare), Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (spre analiză şi valorificare), Romaero (spre analiză şi valorificare), Ministerul Finanţelor publice (spre analiză) şi Curţii de Conturi a României (spre informare). 

BVBStiri BVB

DAFORA SA (DAFR) (27/10/2020)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (27/10/2020)

Tranzactie cu parti afiliate

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (27/10/2020)

Comunicat informare investitori - versiunea in limba engleza

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (27/10/2020)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni