La 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie, rolul României în programul secret de detenție al CIA revine în atenție, odată cu apropierea procesului celor acuzați de organizarea atacurilor. Un judecător militar american a stabilit pentru 5 iunie 2028 începerea procesului lui Khalid Sheikh Mohammed, considerat principalul arhitect al atentatelor, și al altor trei inculpați, printre care Ammar al-Baluchi.
Zero Hedge scrie: Ammar al-Baluchi își amintește mai ales frigul. Ținut aproape dezbrăcat într-o celulă luminată permanent de becuri fluorescente, el descria detenția sa „ca și cum aș fi trăit într-un frigider”.
Nepotul lui Khalid Sheikh Mohammed, autoproclamatul arhitect al atentatelor din 11 septembrie, Baluchi s-a numărat printre cei aproximativ șase până la 12 bărbați despre care se crede că au fost deținuți și torturați într-o închisoare secretă a CIA din București, între 2003 și 2005. Tratamentul aplicat deținuților în această facilitate, cunoscută oficial drept „Detention Site Black”, este descris în detaliu în documentele judiciare depuse în procesele de la Guantanamo.
Izolarea în celule în care luminile nu erau stinse niciodată, privarea de somn – care uneori presupunea ca deținuții să fie obligați să stea în picioare, încătușați, timp de mai multe zile –, stropirea repetată cu apă foarte rece, bărbieritul forțat și manevrele fizice pe care anchetatorii le consemnau eufemistic drept „attention grasps” și „facial holds” erau practici obișnuite. O fotografie a lui Baluchi, făcută publică de avocații săi în 2024, îl arată dezbrăcat și fotografiat. Se crede că este prima imagine publicată – dintre zecile de mii existente – a unui deținut din „războiul împotriva terorismului” aflat într-un centru secret al CIA.
„Știm că au fost torturați îngrozitor”, a declarat pentru Middle East Eye Ben Keith, avocat britanic care îl reprezintă pe Baluchi în afara Statelor Unite. „Nu este întotdeauna posibil să spui ce formă de tortură a avut loc într-un anumit moment, pentru că au fost torturați zile și săptămâni întregi, dar nu reții pe cineva într-o închisoare secretă doar pentru a sta de vorbă cu el.”
La un sfert de secol după atentatele din 11 septembrie, care au declanșat așa-numitul „război împotriva terorismului” și invaziile americane devastatoare din Afganistan și Irak, soldate direct cu moartea a cel puțin 940.000 de persoane, un judecător militar american a stabilit, în sfârșit, data începerii procesului lui Baluchi: 5 iunie 2028.
Locotenent-colonelul Michael Schrama a decis în această lună că procesul împotriva lui Mohammed, Baluchi, Walid bin Attash și Mustafa al-Hawsawi va începe la acea dată. Schrama este al cincilea judecător militar care prezidează un dosar blocat de mai bine de un deceniu în dispute privind probele, secretul legat de securitatea națională și, mai presus de toate, dacă mărturisirile obținute prin tortură înainte ca bărbații să ajungă la Guantanamo pot fi folosite în proces.
Această problemă trece direct printr-un subsol din București, unde se crede că acuzații au fost deținuți și torturați. În aprilie 2025, un judecător militar de la Guantanamo a decis că declarațiile date de Baluchi FBI-ului în 2007 au fost involuntare și inadmisibile, fiind afectate de ceea ce instanța a calificat drept tortură și tratamente crude, inumane și degradante, aplicate în perioada în care acesta se afla în custodia CIA, inclusiv în România. Judecătorul a constatat că circumstanțele „modest schimbate” ale detenției de la Guantanamo nu fuseseră suficiente pentru a elimina „efectul persistent” al celor întâmplate înainte ca acesta să ajungă acolo.
- „Un gest de curtoazie”
Centrul din România făcea parte dintr-o rețea de închisori secrete operate de CIA în anii de după 11 septembrie – în Thailanda, Polonia, Lituania și România –, în cadrul unui program de transfer, detenție și interogare care a fost închis oficial în 2009.
Centrul din România a fost deschis în toamna anului 2003, potrivit documentelor judiciare și rapoartelor ONG-urilor analizate de Middle East Eye. Conform unui raport din 2019 al Rendition Project, CIA ar fi ajuns la o înțelegere cu autoritățile române pentru găzduirea unei închisori secrete la jumătatea lunii octombrie 2002. Până în ianuarie 2003, stația CIA din București discuta deja despre modul în care să arate României că „apreciem profund cooperarea și sprijinul”. Această apreciere a avut un preț: 8 milioane de dolari, urmate de „alte milioane”, potrivit aceluiași raport al Rendition Project. Până în toamna acelui an, primul grup de cinci prizonieri sosise.
Fostul președinte al României Ion Iliescu a confirmat liniile generale ale înțelegerii într-un interviu acordat Der Spiegel în 2015, descriind o solicitare venită „în jurul trecerii dintre anii 2002 și 2003” din partea „aliaților noștri americani”, care au cerut României „un amplasament”. El a spus că a aprobat în principiu solicitarea, ca „un gest de curtoazie înaintea aderării noastre la NATO”, și că în mod deliberat nu a cerut detalii. „Nu ne-am amestecat în activitățile SUA pe acest amplasament”, a spus el. „Această solicitare mi s-a părut o chestiune minoră, în calitate de șef al statului.”
Detaliile, a spus Iliescu, au fost gestionate de Ioan Talpeș, pe atunci consilierul său pentru securitate națională. Talpeș nu a putut fi contactat pentru comentarii, însă a oferit o relatare directă într-un interviu acordat Der Spiegel în 2014, afirmând că, începând din 2003, a discutat despre „o cooperare mai intensă” cu CIA și că a înțeles că aceasta presupunea deținerea unor persoane în „una sau două locații din România”. El a recunoscut că a aprobat personal închirierea unei clădiri guvernamentale către agenția americană de informații.
Talpeș a formulat lucrurile și mai direct în presa română, spunând că țara sa „nu avea interesul să știe ce făceau americanii” în locația pe care le-o pusese la dispoziție, pentru a demonstra Washingtonului că România putea fi considerată un partener de încredere. Crofton Black, fost investigator al Rendition Project, care a petrecut aproape un deceniu urmărind rețeaua CIA de transferuri secrete prin registre de zbor și documente declasificate, a declarat pentru Middle East Eye că, în opinia sa, România „a luat decizia [de a găzdui închisoarea secretă] pentru că era în interesul său și a crezut că SUA o vor proteja”.
-
„Cele mai înalte autorități ale statului erau la curent”
Senatorul elvețian Dick Marty, al cărui raport din 2007 pentru Consiliul Europei a reprezentat una dintre primele și cele mai detaliate reconstituiri independente ale rețelei de închisori secrete CIA, a concluzionat că, deși probabil „foarte puțini oameni” din țările implicate știau că aceste centre existau, „cele mai înalte autorități ale statului erau la curent cu activitățile ilegale ale CIA pe teritoriile lor”.
Raportul său a indicat în mod explicit România și Polonia drept țări care au găzduit centre secrete de detenție ale CIA. Lista oficialilor români care ar fi știut, potrivit lui Marty și cercetărilor ulterioare ale Rendition Project, merge dincolo de Iliescu și Talpeș și include alți câțiva oficiali, printre care Traian Băsescu, care i-a succedat lui Iliescu în funcția de președinte în 2004. Middle East Eye i-a solicitat lui Băsescu un punct de vedere, dar nu a primit un răspuns până la momentul publicării.
Raportul din 2019 adaugă un detaliu pe care Marty nu l-a prezentat pe deplin. După septembrie 2004, oficialii români ar fi fost informați oficial de ambasadorul SUA și de șeful stației CIA din București cu privire la program, într-o prezentare care „descria în mod clar” folosirea torturii. „Este categoric – acuzațiile de tortură, banii, oamenii care au fost ținuți acolo –, este categoric faptul că despre România este vorba în documentele judiciare”, a declarat Black, coautor al raportului Rendition Project. Spre deosebire de centrele secrete din Lituania și Polonia, despre care se crede că erau amplasate în zone mai izolate, centrul din România ar fi fost situat în București.
O investigație realizată în 2011 de Associated Press și ARD Panorama a restrâns posibila locație a centrului din București la clădirea guvernamentală a Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat – ORNISS, aflată pe o stradă liniștită și înverzită din nordul Capitalei, în apropierea unei căi ferate. ORNISS a negat „categoric” speculațiile potrivit cărora în sediul său ar fi funcționat o închisoare CIA și a transmis Middle East Eye că respinge orice asociere între instituție și „așa-numitele centre de detenție CIA”. Deși locația centrului rămâne contestată, mărturii concordante din documentele judiciare oferă detalii despre condițiile din interior. Centrul era format din șase celule prefabricate, vopsite în alb și prevăzute cu geam rezistent la impact, iar celulele în sine erau montate pe arcuri, concepute astfel încât deținuții să fie permanent ușor dezechilibrați și dezorientați. Centrul este uneori numit „Bright Light”, din cauza luminii fluorescente permanente din interior.
Un alt deținut ținut acolo a fost Abd al-Rahim al-Nashiri, acuzat că a fost principalul organizator al atentatului din 12 octombrie 2000 asupra navei USS Cole. Se crede că acesta a fost deținut în România între aprilie 2004 și noiembrie 2005. Cazul său a ajuns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a stabilit ulterior, într-o hotărâre de referință din 2018, că detenția sa în România a implicat un regim „extrem de dur”, care a inclus legarea la ochi, izolarea totală, expunerea la zgomote puternice și lumină permanentă și folosirea cătușelor la picioare la fiecare deplasare. Curtea și documentele conexe consemnează, de asemenea, privarea de somn, poziții dureroase de stres, lovituri și, la un moment dat, hrănirea rectală forțată.
Un raport din 2014 al Comisiei pentru Informații a Senatului SUA a concluzionat că programul CIA de „interogare îmbunătățită” desfășurat în centrele secrete nu a produs informații unice, capabile să salveze vieți, care nu ar fi putut fi obținute prin alte mijloace.
Raportul Senatului SUA privind tortura practicată de CIA a arătat că agenția a deținut cel puțin 119 persoane în cadrul programului secret de detenție, dintre care cel puțin 39 au fost supuse „tehnicilor îmbunătățite de interogare”, deseori fără autorizarea corespunzătoare. CIA a indus, de asemenea, în eroare organismele de supraveghere și publicul în legătură cu brutalitatea programului, iar responsabilizarea pentru abuzuri a fost redusă.
Timp de două decenii, poziția oficială a României a fost una de negare. Serviciul de Informații Externe al României a răspuns unei solicitări Middle East Eye afirmând că „aspectele au fost deja analizate în detaliu de autoritățile judiciare competente, atât la nivel național, cât și în cadrul organismelor internaționale” și că nu poate face alte comentarii.
Cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în 2018 că România a încălcat drepturile lui al-Nashiri, inclusiv prin faptul că a permis torturarea acestuia și prin eșecul statului de a investiga în mod corespunzător cele întâmplate. Curtea a constatat că în România a funcționat un centru secret de detenție și că autoritățile române au „cooperat la pregătirea și executarea” programului CIA de transfer și detenție, fiind pe deplin conștiente de natura și scopul acestuia, chiar dacă nu cunoșteau toate lucrurile care se petreceau în interior.
România a răspuns prin închiderea anchetei penale interne. Un dosar deschis în 2012, după o plângere formulată de avocații lui Nashiri, reprezentați de Open Society Justice Initiative, fusese încadrat oficial până în 2014 drept o investigație privind lipsirea ilegală de libertate și tortura. Avocații care l-au reprezentat pe Nashiri la Strasbourg și în România nu au acceptat solicitările de interviu înainte de publicarea materialului.
Potrivit însă unui răspuns al Ministerului român de Externe din 2018 la o întrebare parlamentară, plângerea depusă inițial de Open Society solicita procurorilor să investigheze mult mai mult decât acuzațiile de tortură și detenție ilegală. Aceasta cerea investigarea complicității la omor, arestării ilegale, abuzului în serviciu și nedenunțării unei infracțiuni, printre alte acuzații. În 2014, procurorii au restrâns investigația la două fapte: lipsirea ilegală de libertate și tortura.
Ancheta nu a dus la niciun rezultat. În orice caz, până în 2016, termenul de prescripție pentru presupusele infracțiuni expirase, deoarece nu fuseseră efectuate acte de urmărire penală care să întrerupă cursul prescripției și niciun suspect nu fusese identificat oficial. Parchetul din România a transmis Middle East Eye, într-un răspuns oficial, că dosarul a fost închis în martie 2021, autorul fiind clasificat drept „necunoscut”, în pofida folosirii mecanismelor de cooperare internațională pentru strângerea probelor.
În același an, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și-a exprimat „regretul profund” că România nu a putut demonstra că folosise toate mijloacele posibile pentru stabilirea faptelor, la trei ani după ce hotărârea de la Strasbourg îi ceruse acest lucru.
Keith, avocatul lui Baluchi, a declarat că înalți oficiali români au acționat cu intenție directă în 2003 și 2004 pentru a permite CIA să îl dețină și să îl tortureze pe Baluchi, iar ulterior să îl transfere în Lituania. „Știm din hotărârea în cazul al-Nashiri că românii știau despre acest lucru; poate că nu știau exact ce se întâmpla, dar au facilitat crearea de către CIA a unei închisori secrete pentru torturarea acestor oameni”, a spus Keith. „Susținerea noastră este că România nu doar că a facilitat existența centrului secret al CIA, ci știa că acesta era folosit pentru torturarea unor persoane.”
Middle East Eye a solicitat comentarii Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Justiției din România, dar nu a primit răspuns până la momentul publicării.
Serviciul Român de Informații a refuzat, de asemenea, să comenteze, transmițând Middle East Eye că nu are competența legală de a se pronunța asupra afirmațiilor „care circulă în spațiul public”. Odată cu stabilirea pentru iunie 2028 a datei procesului, mărturisirile obținute sub tortură în „centrele secrete” ale CIA – inclusiv în centrul din București – au devenit o problemă centrală în dosarul atentatelor din 11 septembrie. La fel de important a redevenit rolul guvernelor care au permis CIA să opereze aceste centre secrete de detenție și interogare pe teritoriile lor. România, la rândul său, continuă să refuze să vorbească despre ceea ce s-a întâmplat în subsolul său, în pofida volumului de dovezi apărute de-a lungul anilor. „De ani de zile există dovezi convingătoare că România a găzduit un centru secret, iar pe măsură ce acestea s-au acumulat, guvernul a continuat să nege că a fost implicat”, a declarat Black. „Este ridicol, este absurd.””
| Știri BVB