Update articol:

Ford produce la Craiova Puma ST, primul SUV Ford Performance din Europa

Ford Puma

Primul SUV Ford Performance fabricat în Europa – Puma ST – a intrat pe linia de producţie la uzina de la Craiova, a anunţat constructorul auto într-un comunicat de presă.

Noul Puma ST este prevăzut cu tehnologii sportive sofisticate, ce includ un diferenţial mecanic cu alunecare limitată (LSD), arcuri cu distribuţie vectorială şi oferă posibilitatea selectării mai multor moduri de rulare, inclusiv modul Sport şi, pentru prima dată pe un vehicul Ford Performance, modul Eco, oferind astfel şoferilor opţiuni pentru numeroase scenarii de conducere, potrivit Agerpres.

Conform fişei tehnice a SUV-ului, acesta dezvoltă 200 CP, o acceleraţie de la 0 la 100 km/h în 6,7 secunde, fiind totodată prevăzut cu şasiu personalizat: o bară de torsiune cu 40% mai rigidă decât cea de pe Fiesta ST, ceea ce determină un centru de greutate mai ridicat, cu arcuri de distribuţie vectorială, accentuând caracterul sportiv al maşinii

De asemenea, maşina include jantele Mean Green din aliaj de 19 inci şi scaunele Recaro, alături de inovatorul Ford MegaBox, care asigură cel mai bun spaţiu de încărcare din segment şi de Local Hazard Information.

Pentru a marca debutul public al Puma ST, echipa Ford a filmat maşina pe Transfăgărăşan.

 

“Motorul EcoBoost de 1,5 litri şi 200 CP – introdus pentru prima dată pe multi-premiatul Fiesta ST are un tubocompresor avansat şi o pompă de injecţie combustibil de înaltă presiune, alături de sistemul de deschidere variabilă a camelor pe admisie şi evacuare (Variable Cam Twin). Acestea contribuie la un nivel de performanţă specific maşinilor sport, dar şi la un consum optimizat de combustibil. Arhitectura cu trei cilindri a motorului din aluminiu oferă un cuplu natural ridicat la turaţii reduse, iar performanţa este îmbunătăţită de un turbocompresor radial-axial şi o galerie de evacuare integrată, care minimizează distanţa de deplasare a gazelor de eşapament între cilindri şi turbocompresor – ambele contribuind la creşterea mai rapidă a presiunii şi a timpului de reacţie în cazul accelerărilor rapide. Puterea maximă este disponibilă la 6.000 rpm, cuplul maxim crescând la 320 Nm între 2.500 rpm şi 3.500 rpm, contribuind la o acceleraţie liniară şi la o reacţie sporită”, se menţionează în comunicatul citat.

Puma ST este oferit cu aceeaşi transmisie manuală cu şase trepte, cu schimbare lină, asemenea celei de pe Fiesta ST, cu reprize scurte de acceleraţie, iar sistemul selectabil Drive Modes oferă trecerea de la modul Track care configurează SUV-ul performant pentru o distracţie maximă la volan, până la modul Eco, oferit pentru prima dată pe un model ST, pentru a se potrivi condiţiilor de mediu sau stării de spirit.

Pentru un plus de confort, funcţiile standard includ un hotspot WiFi pentru încărcare wireless, parbriz încălzit Quickclear, senzori de parcare faţă/ spate, ştergătoare automate şi sistemul Ford SYNC 3 care permite şoferilor să controleze sistemul audio, navigaţia şi smartphone-urile folosind simple comenzi vocale4. Sistemul oferă compatibilitatea Apple CarPlay şi Android Auto fără costuri suplimentare şi este susţinut de un display tactil central de 8 inci care afişează logo-ul Ford Performance la pornire. În acelaşi timp, un sistem de sunet B&O premium este disponibil, iar cu ajutorul tehnologiei standard FordPass Connect5 posesorii de Puma ST pot să controleze de la distanţă o serie de funcţii ale vehiculului – inclusiv blocarea portierelor şi localizarea vehiculului – prin intermediul aplicaţiei mobile FordPass6.

Producţia modelului Puma a demarat la uzina Ford din Craiova în octombrie 2019, ca urmare a unei investiţii suplimentare de aproximativ 200 de milioane de euro, alăturându-se astfel modelului EcoSport şi motorului de 1.0 litri EcoBoost. Ford a anunţat că, din 2008, de la venirea sa în România şi până în prezent, a investit aproximativ 1,5 miliarde de euro în fabrica de la Craiova în cadrul căreia lucrează în jur de 6.300 de angajaţi.

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul la Dearborn, Michigan. În Europa, Ford produce, vinde şi servisează vehicule sub marca Ford pe 50 de pieţe individuale şi are aproximativ 45.000 de angajaţi la facilităţile proprii şi aproximativ 58.000 de angajaţi când sunt luate în considerate asocierile în participaţiune şi entităţile neconsolidate.

Primele autoturisme Ford au fost livrate în Europa în 1903, acelaşi an în care a fost fondată Ford Motor Company, în timp ce producţia europeană a demarat în 1911.

BVBStiri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (27/10/2020)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni

COMPA S. A. (CMP) (27/10/2020)

Solicitare completare ordine de zi AGAE 12-13.11.2020 - versiunea in engleza

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/10/2020)

Documente suport AGOA & AGEA din 26.11.2020

TERAPLAST SA (TRP) (26/10/2020)

Raport trimestrul 3 2020