Cuprins:
1. Eveniment
Gazele verzi – pilon strategic al tranziției energetice a României
ediția I
17 noiembrie 2026 | Palatul Parlamentului
LIVE pe Financialintelligence.ro, pe pagina de Facebook Financial Intelligence și pe canalul de Youtube Financial Intelligence.
2. Context
Tranziția energetică nu înseamnă dispariția bruscă a surselor existente, ci transformarea treptată a sistemului energetic într-unul mai sigur, mai curat, mai flexibil și mai rezilient.
Decarbonizarea trebuie să fie corelată cu securitatea energetică/continuitatea alimentării, competitivitatea industriei, accesibilitatea energiei și sustenabilitatea pentru clienți respectiv sustenabilitatea (trilema energetică).
În acest context, gazele verzi – hidrogenul verde, biometanul și, în perspectivă, metanul sintetic – reprezintă un pilon strategic al tranziției energetice, complementar energiei electrice din surse regenerabile.
Gazele verzi nu sunt în competiție cu energia electrică verde, ci parte a aceleiași soluții energetice. Nu e despre un câștigător între tehnologii, ci despre viziunea și curajul de a le combina inteligent, de a construi un ecosistem care valorifică punctele forte ale fiecăreia.
Infrastructura existentă de gaze naturale este un activ extrem de valoros pentru că ajunge la toate sectoarele relevante: industrie, mobilitate, încălzire și poate fi valorificată și adaptată moleculelor verzi și cu amprentă redusă de carbon, reducând semnificativ costurile tranziției, comparativ cu realizarea de noi rețele dedicate. Iar aceasta contribuie la dezvoltarea unui sistem hibrid, flexibil și sigur.
Forumul „Gazele verzi – pilon strategic al tranziției energetice a României”, organizat de Delgaz Grid în parteneriat cu Financial Intelligence, își propune să mute discuția de la potențial la implementare respectiv la aspecte pragmatice și acțiuni concrete: ce gaze verzi poate produce România, unde și în ce condiții tehnico-economice, ce infrastructură trebuie adaptată, ce reglementări trebuie elaborate și implementate, cum pot deveni proiectele bancabile și ce mecanisme de finanțare și sprijin sunt necesare.
Evenimentul va reuni toți factorii implicați în lanțul valoric – de la producție la utilizare respectiv: autoritățile cu atribuții în domeniu (Ministere, Parlament, ANRE etc.), reprezentanții industriei, furnizori de tehnologie, instituții financiare, mediul academic, reprezentanți ai instituțiilor europene, operatori de transport și distribuție gaze naturale, ai asociațiilor profesionale, experților, producători de materii prime și echipamente, dezvoltatori de proiecte etc.
Obiectivul final al evenimentului este conturarea unui „Roadmap pentru gazele verzi în România 2026–2030”, cu priorități de reglementare, infrastructură, finanțare și dezvoltare a pieței.
3. AGENDA PROPUSĂ
GAZELE VERZI — FORUM ROMÂNIA |
| Gazele verzi – pilon strategic al tranziției energetice din România |
| ▣ PROGRAM | GAZE VERZI • FORUM ROMÂNIA |
| 09:00 – 09:30 | ÎNREGISTRARE & NETWORKING |
| 09:30 – 09:50 | DESCHIDEREA OFICIALĂ
Antal István-Loránt – Președintele Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senatul României Reprezentanți E.ON România / Delgaz Grid |
| 09:50 – 10:00 | KEYNOTE INTERNAȚIONAL #1 – Hidrogenul verde în Europa
Jorgo Chatzimarkakis – CEO, Hydrogen Europe (mesaj video) |
| 10:00 – 10:10 | KEYNOTE INTERNAȚIONAL #2 – Biometanul în Europa
Natalia Walczak – Manager de relații corporative, Asociația Europeană pentru Biogaz (confirmat) |
| 10:10 – 10:20 | KEYNOTE NAȚIONAL #1
Ministerul Energiei |
| 10:20 – 10:30 | KEYNOTE NAȚIONAL #2
George Niculescu – Președinte, ANRE (TBC) |
| 10:30 – 11:00 | ROMÂNIA – PERSPECTIVE STRATEGICE
Romgaz • Transgaz • Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă |
| 11:00 – 11:10 | KEYNOTE INTERNAȚIONAL #3 – Infrastructura de distribuție și gazele verzi
Gabrielle Gauthey – Secretar General, Gas Distributors for Sustainability (GD4S) (confirmat) |
| 11:10 – 12:20 | PANEL 1 – România, de la viziune la securitate energetică. Cum construim piața gazelor verzi?
Unde este România astăzi și ce lipsește pentru ca gazele verzi să devină o alternativă energetică reală și o piață funcțională? |
| 12:20 – 12:35 | PAUZĂ DE CAFEA |
| 12:35 – 12:45 | KEYNOTE INTERNAȚIONAL #4 – Gazele verzi în tranziția energetică din Germania
Werner Wessing – Expert gaze naturale și gaze verzi (confirmat) |
| 12:45 – 12:55 | KEYNOTE INTERNAȚIONAL #5 – Politica europeană pentru gazele verzi
Tudor Constantinescu – Consilier principal al Directorului General pentru Energie (DG ENER), Comisia Europeană (TBC) |
| 12:55 – 14:10 | PANEL 2 – Moleculele verzi și infrastructura de gaze – avantaj strategic pentru tranziția energetică
Cum transformăm gazele verzi în proiecte viabile și bancabile și cum folosim infrastructura existentă pentru accelerarea tranziției energetice? |
| 14:10 – 14:20 | CONCLUZII ȘI DIRECȚII DE ACȚIUNE
Roadmap pentru gazele verzi în România 2026-2030 |
| 14:20 – 15:00 | PRÂNZ & NETWORKING |
| 15:00 | ÎNCHIDEREA FORUMULUI |
4. Organizator
Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de peste 26.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de aproximativ 63.000 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui, care deservesc peste 3,6 milioane de clienți.
De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,7 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze naturale şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 4,2 miliarde de euro.