Primele gaze offshore vor intra în rețeaua națională în 2021, de la BSOG
OMV Petrom are tot interesul să scoată gazele din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, având în vedere reducerea producției pe onshore, a declarat Gabriel Comănescu, președintele Grup Servicii Petroliere (GSP), care a adăugat, referitor la informațiile apărute în presă privind retragerea Exxon Mobile din proiect: “Nu știu dacă se vor retrage sau nu, dar pe noi ne-au contactat, acum trei săptămîni, să prelungim contractele”.
Primele gaze offshore vor intra în rețeaua națională în 2021, de la Black Sea Oil& Gas (BSOG), iar în patru-cinci ani cele de la Lukoil-Romgaz şi Neptun Deep, deținut de OMV Petrom și Exxon, este de părere Gabriel Comănescu, președintele Grup Servicii Petroliere (GSP).
Acesta a mai spus: “Primul care intră cert este BSOG, în martie 2021. Şi Lukoil, estimarea mea, dacă se găseşte ceva acum, este best case 4 ani, worst case 5 ani. Cam acelaşi timp în care mă aştept şi Neptun Deep să fie. Din păcate s-a pierdut ţinta 2024…s-a pierdut un an. Atât cum îi cunosc eu, Lukoil şi cu Romgaz împreună, dacă vor găsi ceva semnificativ sunt foarte agresivi, adică vor dezvolta mult mai repede decât vă aşteptaţi. Nu-i primul contract pe care îl are GSP cu Lukoil şi îi cunosc foarte bine. Când au mirosit zăcământul nu stau pe gânduri şi iau o decizie foarte rapidă comparativ cu alte companii”.