Update articol:

Germania: Redresarea economiei a stimulat scăderea şomajului în iulie

Germania Sursa foto: Pixabay

Numărul şomerilor a scăzut luna aceasta în Germania, companiile sporind angajările în urma redresării economice, transmit DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.

Oficiul Federal pentru Muncă (BA) a anunţat joi că numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a scăzut în iulie cu 91.000, până la cifra ajustată de 2,598 milioane.

În iulie, rata şomajului, care măsoară raportul dintre numărul persoanelor fără loc de muncă şi populaţia aptă de muncă, a scăzut la 5,7%.

Analiştii se aşteptau ca rata şomajului să se menţină la 5,9%, iar numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să scadă cu 28.000.

“Şomajul şi subocuparea forţei de muncă au continuat să scadă de la începutul verii. Companiile angajează din ce în ce mai mulţi oameni”, a apreciat Detlef Scheele, şeful Oficiului Federal pentru Muncă.

Aproximativ 60% din populaţia Germaniei de 83 milioane de locuitori a făcut prima doză a vaccinului COVID-19, aproximativ 50% fiind vaccinaţi complet.

Oficiul Federal pentru Muncă a primit 75.000 de solicitări pentru program de lucru redus, în perioada 1 – 25 iulie, în creştere de la 59.000 în iunie. Analiştii cred că fenomenul vine în urma reducerii producţiei de către companii, ca rezultat al problemelor de aprovizionare.

Numărul persoanelor incluse în schema Kurzarbeit a scăzut la 2,23 milioane în mai, de la 2,34 milioane în aprilie. În aprilie 2020, în perioada de vârf a crizei provocată de pandemie, numărul persoanelor incluse în Kurzarbeit a urcat la aproape şase milioane.

Datele peste aşteptări de pe piaţa forţei de muncă sporesc şansele unei redresări a economiei bazate pe consum în lunile de vară, gospodăriile fiind pregătite să înceapă cheltuirea banilor puşi deoparte în perioada restricţiilor.

Conform datelor publicate de Institutul de cercetare economică Ifo, numărul angajaţilor incluşi în Kurzarbeit a scăzut în iunie la 1,5 milioane, cel mai redus nivel din februarie 2020, după ce autorităţile au atenuat restricţiile.

Cifra de 1,5 milioane reprezintă 4,5% din numărul total al angajaţilor, faţă de un nivel de 6,8% în mai, a informat Ifo, precizând că estimarea se bazează pe un sondaj realizat în rândul oamenilor de afaceri şi pe datele de la Oficiul Federal pentru Muncă (BA).

BVBStiri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (21/09/2021)

Raport curent conform art. 234 litera i) din Regulamentul ASF nr. 5/2018

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (21/09/2021)

Convocare AGOA 27 (28) octombrie 2021

ROMCAB SA (MCAB) (21/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (21/09/2021)

Numire administrator provizoriu