Update articol:

Grup Feroviar Român obține primul certificat european de siguranță valabil pentru operarea în două ţări – România şi Grecia

Grup Feroviar Român a primit de la Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate (European Union Agency for Railways – ERA) Certificatul Unic de Siguranţă (Single Safety Certificate) care îi permite să opereze în două țări, respectiv România și Grecia, potrivit unui comunicat de presă.

Grup Feroviar Român precizează: “Un Certificat Unic de Siguranță este valabil pentru o anumită arie de operare, pentru o rețea sau rețelele dintr-una sau mai multe state membre în care compania respectivă își desfășoară activitatea.

Potrivit agentiei europene, acest certificat confirmă sistemul de managementul siguranței implementat de Grup Feroviar Român, precum și măsurile luate pentru alinierea la reglementările și legislația în vigoare privind operarea în siguranţă în România și Grecia.

Astfel, operatorul român va putea realiza transporturi feroviare de marfă, inclusiv transportul de mărfuri periculoase pe întreaga reţea feroviară din România, respectiv pe următoarele rute din Grecia: Piraeus – Atena – Salonic – Eidomeni, Oinoi – Chalkida, Palaiofarsalos – Kalampaka, Larisa – Volos, Salonic – Palty – Eddessa – Amyntaio, Amyntaio – Florina, Amyntaio-K.P. 32+500 AmKZ, Thessaloniki – Strymonas – Alexandroupolis – Pythio – Dikaia – Ormenio – KP32+900 Borders, Strymonas – Promahonas, Aeroportul El. Venizelos – Metamorfosi – SKA – Liosia – Korinthos – Kiato, Neo Ikonio-KP 25+286, Atena -Liosia, Atena – Metamorfosi”.

„Această validare reprezintă o premieră pentru industria feroviară europeană, fiind primul certificat de siguranță din Uniunea Europeană acordat pentru mai mult de o țară „Este încă o dovadă că Grup Feroviar Român este un operator de talie internațională, care reușește să se alinieze la standardele internaționale din industrie și să concureze de la egal la egal cu alți operatori din regiune”, spune Gruia Stoica, Președintele Grupului GRAMPET.

Grup Feroviar Român (GFR) este compania fanion a Grupului Grampet și lider pe piaţa locală de transport feroviar de marfă. În prezent, peste 20% din trafic este internaţional, GFR oferind clienţilor săi soluții logistice complexe. GFR este membră a tuturor organizaţiilor internaţionale reprezentative și are acorduri de colaborare atât cu operatorii feroviari de stat (BDZ Cargo, UZ, CFM, PKP Cargo, ZK, RCH, HZ Cargo, ZBIH), cât și cu operatorii feroviari privaţi din Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Austria și Germania. Operatorul are în total peste 5.000 de angajați.  

BVBStiri BVB

TERAPLAST SA (TRP) (29/05/2020)

Rezultatul procesului de consultari cu sindicatul

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (29/05/2020)

Document informare - alocare actiuni

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (29/05/2020)

Raportare conform art. 69 alin. (1) din Legea 24/2017

Obligatiuni Autonom Services 2024 (AUT24E) (29/05/2020)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014