Update articol:

Hong Kong suspendă vaccinarea cu serul de la Pfizer/BioNTech, în urma anunţului privind un defect de ambalare

vaccin coronavirus, vaccinare, efecte secundare ale vaccinului pixabay.com

Autorităţile din Hong Kong au oprit miercuri administrarea vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer-BioNTech, invocând o măsură de precauţie din cauza unui defect de ambalare a produsului, o decizie care va încetini, cel mai probabil, o campanie de vaccinare desfăşurată deja destul de lent, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Suspendarea survine în contextul în care centrul financiar asiatic se confruntă cu o acceptare destul de scăzută a vaccinurilor, din cauza încrederii reduse în vaccinul chinezesc Sinovac şi a temerii de reacţii adverse.

‘Din precauţie, vaccinarea trebuie suspendată imediat pe perioada investigaţiei’, a transmis guvernul local într-un comunicat, cu referire la vaccinul de la Pfizer/BioNTech.

Hong Kong a început vaccinarea locuitorilor săi cu serul chinezesc Sinovac în februarie şi cu cel de la Pfizer/BioNTech în martie.

Din cifrele guvernamentale reiese că acesta este preferat de rezidenţi, înregistrând de două ori mai multe programări decât Sinovac în ultima săptămână.

Într-un comunicat emis marţi, guvernul a precizat că a primit o notificare de la compania Fosun Industrial (Hong Kong), distribuitorul vaccinului Pfizer/BioNTech în Hong Kong şi Macau, conform căreia au fost descoperite defecte de ambalare într-un lot de vaccinuri, legate de închiderea flacoanelor.

‘BioNTech şi Fosun Pharma nu au identificat niciun motiv de a crede că siguranţa produsului este la risc’, a afirmat guvernul.

Cu toate acestea, inoculările cu cele două loturi de vaccin Pfizer/BioNTech procurate de Hong Kong au fost suspendate şi toate centrele comunitare de vaccinare au fost oprite să mai utilizeze acest ser până la noi ordine, au indicat autorităţile.

Aceeaşi decizie a fost luată miercuri şi în Macau.

Compania mamă a Fosun, Shanghai Fosun Pharmaceutical, a anunţat că desfăşoară o anchetă împreună cu BioNTech.

Într-un incident separat, guvernul din Hong Kong a anunţat că a închis o clinică privată care administra vaccinuri anti-COVID-19, după ce un medic ‘a încălcat un acord’ din cadrul programului oficial de vaccinare.

Postul local RTHK a relatat că medicul le recomanda oamenilor să se vaccineze cu Pfizer/BioNTech mai degrabă decât cu Sinovac, dată fiind reputaţia internaţională mai bună a primului.

Neîncrederea în China s-a intensificat în rândul locuitorilor din Hong Kong în ultimii ani, când au avut loc numeroase proteste antiguvernamentale şi antichineze, alimentate de percepţia că Beijingul împinge oraşul semiautonom pe o cale mai autoritaristă.

Relatările din mass-media despre câteva decese petrecute după vaccinare i-au făcut pe unii oameni şi mai reticenţi, chiar dacă guvernul a declarat că nu există o legătură directă între evenimente.

Doar în jur de 5,7% din cei 7,5 milioane de locuitori din Hong Kong au fost vaccinaţi până acum.

Şefa executivului, Carrie Lam, le-a lansat apeluri repetate rezidenţilor să meargă să se vaccineze. ‘Când multe locuri din lume se luptă pentru vaccinuri, noi avem o aprovizionare asigurată’, a spus ea marţi.

BVBStiri BVB

ROMCARBON SA (ROCE) (13/04/2021)

Desfasurare conferinta telefonica investitori si analisti 13 Aprilie 2021

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (13/04/2021)

Ziua Investitorului Bittnet - 15 Aprilie 2021

SIF MUNTENIA S.A. (SIF4) (13/04/2021)

VAN la data de 31 martie 2021

ALTUR S.A. (ALT) (13/04/2021)

Completarea ordinii de zi a AGOA si AGEA din data de 27/28.04.2021

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (13/04/2021)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 06.04.2021 - 12.04.2021