Update articol:

Membrii COTAR susţin actuala conducere ASF şi politicile responsabile pe piaţa asigurărilor

Membrii COTAR (Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România) susţin actuala conducere ASF şi cer guvernului să o menţină, indiferent de luptele politice, potrivit unui comunicat, care arată că, astfel, politicienii aflaţi la conducerea statului ar da dovadă de responsabilitate şi ar putea arăta că ţin cont de opiniile mediului de afaceri.

“Piaţa asigurărilor s-a stabilizat în cursul anului trecut cu o consolidare confirmată şi în 2018, iar evoluţiile consemnate de piaţa locală de asigurări sunt pe un trend pozitiv”, sunt de părere reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România. Astfel, după episoadele din anii 2014-2016, piaţa a depăşit cu succes turbulenţele semnificative provocate de unii actori de pe piaţa asigurărilor.

“Deţi foarte dificil de gestionat, această perioadă a fost traversată fără a afecta semnificativ stabilitatea pieţei şi drepturile asiguraţilor, datorită măsurilor implementate de conducerea ASF, alături de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România şi printr-o bună colaborare cu alte instituţii relevante din România, remarcând implicarea decizională şi susţinerea din partea Guvernului şi a Parlamentului României”, consideră Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

Ulterior, piaţa a început un proces de reaşezare pe fundamente mai solide financiar, corecte faţă de asiguraţi şi mai adecvate rolului pe care îl are în economie şi în sistemul financiar. Noul cadru legislativ a făcut că ultimii doi ani, 2017 şi 2018, să reprezinte un punct de reper pentru piaţa asigurărilor, datorită adoptării de către Parlamentul României a noii Legi RCA şi a legii care transpune directiva IDD privind distribuţia produselor de asigurare.

“Toate acestea au contribuit la stabilizarea pieţei asigurărilor obligatorii privind RCA, obţinută cu eforturi importante în ultimii ani. Nu e momentul să ne jucăm cu funcţii, cu tergiversări şi cu răzgândiri, într-un domeniu vital pentru economie, precum ASF. Avem încredere în actuala conducere ASF şi în Leonardo Badea, Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară şi sperăm la o colaborare viitoare, la fel de fructuoasă. De aceea, facem un apel pentru menţinerea unei politici responsabile şi unui nivel profesional ridicat în legătură cu supravegherea şi reglementarea acestui sector, în vederea diminuării vulnerabilităţii şi continuării procesului de consolidare a pieţei”, a concluzionat preşedintele COTAR.