Update articol:

Nuclearelectrica anunță intrarea Unitatii 1 CNE Cernavodă în programul de oprire planificată începând cu data de 8 mai 2022

Nuclearelectrica Sursa foto: facebook.com/Nuclearelectrica

SN Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 1 CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată începând cu data de 08.05.2022. Desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional va avea loc la ora 11:00, potrivit unui comunicat.

Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, inițiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane și bugetare corespunzătoare.

În perioada opririi planificate, se vor efectua activităţi din următoarele programe:

– Programul de mentenanță preventivă;

– Programul de mentenanță corectivă;

– Programul de inspecții;

– Programul de testări obligatorii pe perioada opririlor planificate;

– Programul de implementare modificări de proiect.

Lucrările se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă si cu respectarea tuturor măsurilor de protecție împotriva COVID-19.

BVB | Știri BVB
S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (24/07/2026)

Contracte cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (24/07/2026)

Disponibilitate vot on-line AGA din 30 iulie 2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (24/07/2026)

Hotararile integrale ale AGA din 23 iulie 2026

Turbo Certificates on SAP SE (RBSAPTL2) (24/07/2026)

Suspendare tranzactionare - Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera