De Radu Magdin
În timp ce Europa discută despre declin și competitivitate pierdută, lumea își mută centrul de greutate economic pe axa care leagă Asia de cele două Americi. România are șansa de a deveni una dintre porțile prin care capitalul asiatic și latino-american intră în Europa Centrală și de Est, dar și una dintre rampele de pe care propriile companii pleacă spre aceste piețe. Avem geografia, capacitățile economice, relațiile istorice și chiar o identitate culturală care ne pot ajuta. Ne lipsesc, deocamdată, curajul capitalului românesc, ambiția politică și o strategie de internaționalizare pe măsura oportunității.
Lumea crește. Europa trebuie să privească mai departe
Europa a devenit foarte bună la diagnosticarea propriilor probleme. Stagnare industrială, energie scumpă, presiuni demografice, dependențe tehnologice, competitivitate în scădere. Toate sunt reale. Riscul este ca o conversație dominată de declin să ne reducă și capacitatea de a vedea oportunitățile.
Cifrele arată unde se află creșterea. Potrivit FMI, Asia emergentă și în curs de dezvoltare va crește cu 5,1% în 2026, India cu aproximativ 7%, iar Africa subsahariană cu 4,5%. Zona euro abia depășește 1%. Lumea nu stagnează. Europa stagnează.
Europa Centrală și de Est ar trebui să reziste tentației de a importa acest pesimism. Regiunea noastră a fost una dintre marile povești de transformare economică ale ultimelor trei decenii. Polonia, România, Cehia și statele baltice au demonstrat, în ritmuri și forme diferite, că dezvoltarea accelerată este posibilă. Avem vulnerabilitățile noastre, de la demografie la infrastructură, productivitate și, în cazul României, o corecție fiscală dureroasă. Dar păstrăm un avantaj important: experiența unei generații care a construit, a recuperat decalaje și a învățat să concureze.
Următoarea etapă nu mai poate fi însă doar despre convergența cu Occidentul. Trebuie să fie despre conectarea cu economiile care vor genera o parte importantă a creșterii mondiale.
Secolul Asia–Americi
În ultimul deceniu, am văzut consacrarea unor mari narațiuni geografice: Indo-Pacificul, ascensiunea demografică și economică a Africii, revenirea interesului american pentru emisfera vestică și, mai recent, ceea ce comentatorii au numit doctrina Donroe, reinterpretarea doctrinei Monroe în strategia de securitate a administrației Trump. Fiecare descrie o parte a reorganizării lumii.
Privite împreună, ele arată o dinamică mai amplă. Asia și cele două Americi concentrează o combinație fără precedent de capital, tehnologie, industrie, resurse și piețe de consum. Nu sunt un bloc omogen și nu cresc în același ritm. America Latină, de pildă, crește mai lent decât Africa. Dar împreună influențează decisiv direcția economiei mondiale.
Aș numi această nouă geografie a oportunităților secolul Asia–Americi.
India și Asia de Sud-Est oferă unele dintre cele mai dinamice piețe emergente. China rămâne o putere industrială și tehnologică majoră, cu care relația trebuie gestionată, nu ignorată. Japonia și Coreea de Sud aduc capital răbdător și tehnologie avansată. Statele Unite concentrează o parte esențială a inovației și finanțării globale, iar Brazilia, Mexicul și celelalte economii ale emisferei vestice oferă oportunități în industrie, energie, agricultură, minerale critice și diversificarea lanțurilor de aprovizionare.
Golful și Africa: volatilitatea care mută capitalul
Această dinamică devine cu atât mai relevantă cu cât alte geografii traversează o perioadă dificilă.
Africa și regiunea Orientului Mijlociu și Africii de Nord, cunoscută investitorilor drept MENA, sunt spații distincte, dar sunt adesea evaluate împreună atunci când se calculează riscul regional. Africa își păstrează potențialul demografic și economic remarcabil. FMI avertizează însă că, dincolo de creșterea medie solidă, costurile mari ale dobânzilor, rezervele reduse și scăderea ajutorului extern lasă multor state puțin spațiu pentru a absorbi un nou șoc. Conflictele și fragilitatea instituțională scumpesc capitalul și îngustează orizontul investițional în numeroase piețe.
În Orientul Mijlociu, războiul din 2026 a lovit direct ambițiile statelor din Consiliul de Cooperare al Golfului. Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Qatar au investit enorm în transformarea orașelor lor în centre mondiale de capital, turism, tehnologie și lux, capabile să atragă investitori și unele dintre cele mai mari averi ale lumii. Dubai, Abu Dhabi, Doha și marile proiecte urbane saudite sunt expresia acestei ambiții.
Închiderea strâmtorii Ormuz a schimbat însă calculul. Banca Mondială estimează o contracție medie de 4,3% pentru economiile din Golf în 2026, cu efecte asupra turismului, aviației și logisticii, iar producția petrolieră a regiunii a scăzut în martie de la circa 26 la aproximativ 16 milioane de barili pe zi. Qatar și Kuweit sunt cele mai afectate. Aceeași instituție anticipează o revenire puternică în 2027, dacă producția și rutele comerciale se normalizează. Nu vorbim, așadar, despre abandonarea ambițiilor, ci despre o confruntare dură între viziunea economică și realitatea geopolitică, care poate duce la reeșalonarea unor proiecte și la o evaluare mai prudentă a riscului.
Pentru Europa, lecția este limpede. Când o singură strâmtoare poate scoate din joc o parte atât de mare din producția energetică a unei regiuni, diversificarea nu mai este o opțiune elegantă, ci o necesitate strategică. Golful rămâne un partener important, iar Africa un orizont pe termen lung. Dar baza diversificării economice europene se mută, firesc, spre piețele mari, mai profunde și mai bine ancorate instituțional ale Asiei și Americilor.
Pentru investitorii internaționali, predictibilitatea contează aproape la fel de mult ca potențialul de creștere. Într-o lume în care capitalul caută simultan randament, securitate și diversificare, argumentul pentru Asia și Americi devine mai puternic ca oricând. Iar acest argument este, în egală măsură, unul pentru România.
Europa își construiește podurile
Uniunea Europeană a înțeles această schimbare și și-a accelerat agenda comercială într-un mod pe care puțini l-ar fi anticipat acum câțiva ani.
Acordul comercial interimar UE–Mercosur se aplică provizoriu din 1 mai 2026, după peste un sfert de secol de negocieri, legând mai strâns Europa de Brazilia, Argentina, Paraguay și Uruguay. Împreună, cele două spații reunesc peste 700 de milioane de consumatori. Acordul modernizat UE–Mexic a fost semnat pe 22 mai 2026, la summitul de la Ciudad de México, iar Parlamentul European și-a dat acordul în iulie. Mexicul devine astfel una dintre puținele economii cu acces preferențial simultan la piața nord-americană și la cea europeană.
În Asia, UE și India au încheiat la 27 ianuarie 2026 negocierile pentru acordul de liber schimb pe care Ursula von der Leyen l-a numit „mama tuturor acordurilor”. Acordul cu Indonezia a fost finalizat în 2025, iar Comisia a propus deja semnarea lui. Acestea se adaugă acordurilor existente cu Japonia, Coreea de Sud, Singapore și Vietnam.
Pentru prima dată, Europa are o infrastructură juridică și comercială care acoperă aproape întreaga axă Asia–Americi. Întrebarea este cine va transforma aceste acorduri în afaceri. Un acord comercial este o ușă deschisă, nu un plan de afaceri.
Marea oportunitate latino-americană. România, poartă către Europa Centrală și de Est
Există un moment pe care România nu ar trebui să îl rateze: noua apropiere dintre Uniunea Europeană și America Latină.
Mexicul beneficiază de integrarea în economia nord-americană și de un acord modernizat cu UE. Brazilia are ambiții globale în agricultură, energie, industrie și tehnologie, iar companiile sale sunt tot mai internaționalizate. Ambele pot deveni parteneri mult mai importanți pentru Europa Centrală și de Est.
Întrebarea este simplă: de ce nu ar fi România una dintre principalele porți de intrare ale companiilor latino-americane în regiunea noastră?
Avem acces la piața unică, o bază industrială relevantă, specialiști în tehnologie și inginerie, o poziție geografică utilă și conexiuni cu Balcanii, Europa Centrală, Republica Moldova, Ucraina și zona Mării Negre. Bucureștiul poate deveni un centru regional de coordonare, Constanța un nod logistic pentru anumite fluxuri comerciale, iar orașele industriale românești destinații pentru investiții și parteneriate în agroindustrie, energie, componente auto și procesare.
Nu suntem singurii care pot revendica acest rol. Polonia, Ungaria și Cehia au avantaje competitive importante și, cum voi arăta mai jos, mult mai multă îndrăzneală. Tocmai de aceea România trebuie să își construiască o ofertă diferențiată.
Aici intervine un avantaj insuficient valorificat: latinitatea românească.
Suntem singura mare țară latină din Europa Centrală și de Est. Vorbim o limbă romanică, avem afinități culturale cu spațiul hispanic și lusofon și putem construi mai ușor o conversație despre identitate comună cu antreprenori din Brazilia, Mexic, Argentina sau Chile. Un om de afaceri din São Paulo care aterizează la București nu se simte într-un spațiu complet străin. Asta contează mai mult decât credem în construirea încrederii.
Această apropiere nu trebuie exagerată. Latinitatea nu înlocuiește infrastructura, predictibilitatea fiscală sau calitatea instituțiilor. Dar poate deschide uși, poate crea familiaritate și poate scurta drumul până la primul contract.
România ar putea lansa o ofensivă de șarm economic în America Latină, prezentându-se drept poarta latină către Europa Centrală și de Est. Nu prin diplomație festivistă, ci prin relații între companii, camere de comerț, mari antreprenori, familii de business și investitori. Ar fi util să avem o prezență economică sistematică la São Paulo, Ciudad de México și în alte centre relevante, dar și să transformăm Bucureștiul într-un loc de întâlnire pentru capitalul latino-american interesat de Europa.
Latinitatea poate deveni un avantaj de imagine. Apartenența la UE îi poate da substanță economică. Iar capacitatea de a construi parteneriate o poate transforma în rezultate.
Asia: să recuperăm trecutul și să investim în viitor
În Asia, România dispune de un alt tip de avantaj: o istorie diplomatică și economică pe care o putem valorifica inteligent.
România nu descoperă astăzi India, China sau Vietnamul. Relațiile cu India datează din 1948, iar legăturile cu Vietnamul și China au o istorie îndelungată, cu cooperare economică, schimburi educaționale și contacte instituționale. Nu este vorba despre nostalgie după perioada comunistă, ci despre recuperarea unui capital de relații: absolvenți formați în universitățile românești, foste contacte economice, memorie diplomatică. Puține țări europene mai au astfel de rețele în Asia, iar noi le lăsăm să se stingă.
În paralel, avem fundații contemporane mult mai solide. Parteneriatul strategic cu Japonia, lansat în 2023, deschide perspective în infrastructură, tehnologie, energie și cercetare. Relația cu Coreea de Sud are o componentă industrială și de securitate în dezvoltare. Singapore poate deveni puntea noastră către capitalul și companiile din Asia de Sud-Est.
India merită o atenție specială, cu atât mai mult după încheierea acordului de liber schimb cu UE. Marile sale conglomerate, multe dintre ele companii de familie cu ambiții globale, caută parteneriate industriale, tehnologice și comerciale în Europa. România poate oferi acces la piața europeană, capacități de producție, ingineri și oportunități în tehnologie, farmaceutice, energie și infrastructură.
Companiile românești ar trebui, la rândul lor, să privească India, Vietnamul, Indonezia și alte economii asiatice nu doar ca piețe de export, ci ca destinații pentru investiții, parteneriate și dezvoltare internațională.
Problema noastră reală: capitalul prudent și ambiția timidă
Aici trebuie să fim sinceri cu noi înșine. Oportunitatea există, dar România pornește cu un handicap pe care nu ni-l impune nimeni din afară: suntem mai puțin ambițioși decât vecinii noștri, iar capitalul românesc este mai prudent decât al lor.
Imaginea săptămânii a venit din India. Donald Tusk a făcut prima vizită a unui premier polonez în India după 16 ani, însoțit de ministrul finanțelor și de reprezentanții a aproape 100 de companii poloneze, cu forumuri de afaceri la New Delhi și Bengaluru, înainte de a pleca spre Vietnam. La Bengaluru, gazdele i-au pus pe cap un turban tradițional și i-au spus că acum el este maharajahul lor. Tusk a publicat fotografia și a glumit că este pregătit pentru orice sacrificiu de dragul companiilor poloneze care vor să cucerească piața indiană. Poza a devenit meme în Polonia. Dar mesajul ei este cât se poate de serios: un prim-ministru care își asumă public rolul de vânzător-șef al economiei naționale, pe una dintre cele mai importante piețe ale lumii.
Cifrele confirmă diferența de atitudine. Investițiile românești totale în străinătate se ridicau la aproximativ 3,7 miliarde de euro, comparativ cu 38,6 miliarde în cazul Poloniei, 44,4 miliarde pentru Ungaria și peste 70 de miliarde pentru Cehia. În același timp, România a devenit un teren fertil pentru capitalul din regiune: polonezii, cehii, ungurii și grecii investesc la noi miliarde de euro, în timp ce noi investim la ei câteva sute de milioane.
Explicațiile sunt cunoscute. Avem un stoc de capital acumulat mai mic și o experiență limitată a companiilor în investițiile externe. Antreprenorii români au construit, în mare parte, pentru piața internă, iar mulți preferă siguranța imobiliarelor și a afacerilor cunoscute riscului unei piețe îndepărtate. Generația fondatorilor se confruntă acum cu tranziția către a doua generație, iar internaționalizarea este adesea amânată până „după succesiune”. Statul, la rândul său, a tratat mult timp diplomația economică drept o anexă a politicii externe, nu drept un instrument central de dezvoltare.
Rezultatul este un cerc vicios. Capitalul românesc nu pleacă în lume pentru că nu are susținere politică vizibilă, iar susținerea politică nu vine pentru că nu există o masă critică de companii românești care să o ceară. Polonia a rupt acest cerc de mult. Ungaria și Cehia la fel.
Nu este o problemă de diplomați sau de ambasade, ci de mobilizare politică a instituțiilor în jurul unor obiective economice clare. Avem nevoie de lideri care să meargă în India, Brazilia, Mexic sau Vietnam cu delegații de afaceri reale, nu cu agende protocolare. Avem nevoie de instrumente de finanțare și garantare pentru companiile care își asumă riscul extern. Și avem nevoie, poate mai presus de toate, de o schimbare de mentalitate în rândul capitalului românesc: de la a proteja ce am construit la a construi mai departe, în lume.
Dacă nu ne asumăm acest salt, alții vor ocupa locul pe care îl revendicăm. Și vor face asta cu turban pe cap și cu zeci de contracte semnate.
Avantajele României și noua ambiție de internaționalizare
Pentru a deveni relevantă în această nouă geografie, România trebuie să își prezinte mai convingător avantajele competitive.
Apartenența la UE și NATO oferă acces la piață și ancorare strategică, iar într-o lume în care capitalul urmărește tot mai mult încrederea și reziliența, nu doar costul, acesta este un argument de vânzare. Poziția la Marea Neagră și pe Dunăre, proximitatea Ucrainei și a Republicii Moldova creează oportunități logistice și industriale, mai ales în perspectiva reconstrucției. Sectorul tehnologic, baza de inginerie, industria auto, energia, agricultura și capacitățile din domeniul apărării pot susține parteneriate cu investitori din Asia și Americi.
România are și o experiență valoroasă de transformare economică. Am trecut, în câteva decenii, de la o economie centralizată la una integrată în piața europeană. Această experiență ne poate ajuta în relația cu economiile emergente aflate în propriile procese de modernizare.
Dar avantajele trebuie transformate în strategie. Văd trei direcții prioritare: atragerea companiilor latino-americane care vor să intre în Europa Centrală și de Est, extinderea parteneriatelor industriale și tehnologice cu Asia și, poate cea mai dificilă, internaționalizarea mult mai ambițioasă a companiilor românești.
O dimensiune suplimentară o reprezintă parteneriatele triunghiulare. România, Japonia și Ucraina în reconstrucție și infrastructură. România, India și piața europeană în tehnologie și industrie. România, Brazilia și Europa Centrală în agricultură, energie și investiții. România, Mexicul și regiunea noastră în industrie și logistică. Un triunghi similar poate fi făcut cu Vietnamul. Nu sunt proiecte garantate, ci direcții care merită construite prin contacte comerciale, finanțare și inițiative concrete.
Pentru aceasta avem nevoie de o diplomație economică mai activă, de camere de comerț conectate internațional, de instituții capabile să susțină investițiile în ambele sensuri și de antreprenori încurajați să gândească global. Nu este suficient să participăm la conferințe sau să semnăm memorandumuri. Trebuie să construim relații care produc investiții, exporturi, locuri de muncă și transfer de tehnologie.
România trebuie să își construiască locul în secolul Asia–Americi
România nu are de ales între Europa, Asia și Americi. Dimpotrivă, apartenența europeană trebuie să devină principalul nostru atu în relația cu noile centre de creștere globală. Europa Centrală și de Est poate contribui la revitalizarea economică a Uniunii tocmai printr-o deschidere internațională mai ambițioasă: nu doar atrăgând investiții, ci dezvoltând propriile companii globale și conectând mai bine Europa la economiile emergente.
Pentru România, oportunitatea este cu atât mai interesantă cu cât putem combina mai multe atuuri: identitatea latină în relația cu America Latină, relațiile istorice și parteneriatele strategice din Asia, poziția geografică, capacitățile industriale și apartenența la Uniunea Europeană. Iar volatilitatea din Golf și din Africa face ca argumentul nostru pentru Asia și Americi să fie astăzi mai credibil decât oricând.
Avem nevoie de mai multă ambiție, dar și de mai mult pragmatism. De o ofensivă de șarm care să deschidă uși și de o ofensivă economică în stare să transforme conversațiile în contracte. Și de un capital românesc dispus să-și asume riscul pe care vecinii noștri și l-au asumat de mult.
Nu vom deveni automat un centru regional pentru investiții doar pentru că ne dorim acest lucru. Putem deveni unul dacă ne construim deliberat avantajele, infrastructura, relațiile și reputația.
Lumea își redesenează geografia economică. Asia și Americile vor juca un rol major în această transformare, fără ca Africa, Golful sau Europa să își piardă relevanța. România nu trebuie să fie doar locul unde ajung oportunitățile globale. Trebuie să devină unul dintre locurile unde ele se întâlnesc.
Am învățat să fim europeni. Acum trebuie să învățăm să fim și globali.
| Știri BVB