Şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, a discutat joi cu preşedintele bolivian, Rodrigo Paz, şi i-a promis ajutorul Statelor Unite pentru a face faţă manifestaţiilor şi barajelor rutiere care sufocă ţara, potrivit unui comunicat, notează AFP, potrivit Agerpres.
Statele Unite îşi vor “intensifica ajutorul de urgenţă şi sprijinul logistic în Bolivia”, a declarat Rubio, potrivit unui comunicat al purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Tommy Pigott, care reafirmă sprijinul Statelor Unite “pentru democraţie” în Bolivia.
SUA îşi reafirmă “angajamentul de neclintit de a susţine democraţia boliviană şi guvernul Paz în reconstrucţia ţării după 20 de ani de politici socialiste eşuate”, a adăugat comunicatul.
Bolivia se confruntă de mai bine de o lună cu o mişcare de protest condusă de ţărani, muncitori, mineri, transportatori şi profesori care, după ce au cerut soluţii la grava criză economică prin care trece ţara, cer acum demisia preşedintelui de centru-dreapta, un aliat al Washingtonului.
Potrivit Washingtonului, aceste “baraje rutiere ilegale vizează destabilizarea societăţii boliviene”.
Statele Unite au calificat recentele manifestaţii drept o “lovitură de stat”.
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a denunţat la rândul său “tentativele care vizează răsturnarea guvernului legitim” aflat la putere.
“Statele Unite supraveghează situaţia”, a scris el pe X. Demnitarul american a dat asigurări că va continua să îl susţină pe Rodrigo Paz “pentru a-i împiedica pe narcoterorişti să profite de pe urma morţii şi haosului de pe continentul nostru”.
Preşedintele american Donald Trump şi guvernul său îşi apără cu vigoare aliaţii conservatori din ţările Americii Latine.
Guvernul Paz îl acuză pe fostul preşedinte socialist Evo Morales (2006-2019) – pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare într-un caz de presupus trafic de minori – că se află în spatele tulburărilor.
La venirea sa la putere, în urmă cu şase luni, Rodrigo Paz a avut grijă să restabilească relaţii bune cu Statele Unite, permiţând poliţiştilor din cadrul agenţiei americane antidrog să intervină în această ţară producătoare de cocaină.