Update articol:

Rusia/Două grupuri de hackeri revendică un atac informatic asupra companiei aeriene ruse Aeroflot; Kremlinul se declară îngrijorat

Aeroflot Sursa foto: Facebook

Grupurile de hackeri Silent Crow şi Cyberpartisans BY, pro-ucrainene, au revendicat luni un atac asupra sistemului informatic al companiei ruse Aeroflot, care s-a soldat luni cu anularea a zeci de zboruri, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

“Glorie Ucrainei! Trăiască Belarus!”, se menţionează în comunicat, despre care Reuters susţine că nu i-a putut verifica autenticitatea.

Grupul Silent Crow a revendicat în ianuarie acest an şi responsabilitatea unui atac informatic asupra unei baze de date din Rusia.

Kremlinul a caracterizat luni informaţiile din spaţiul public privind atacul cibernetic asupra Aeroflot drept îngrijorătoare.

Aeroflot a anunţat luni că a anulat până la 50 de zboruri, după o pană a sistemului său informatic.

“Informaţiile pe care le citim în spaţiul public sunt destul de alarmante”, le-a spus jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

“Ameninţarea hackerilor este una permanentă pentru toate marile companii care furnizează servicii publicului. Vom încerca, bineînţeles, să clarificăm această informaţie şi aşteptăm explicaţiile relevante”, a adăugat el.A

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (12/05/2026)

Hotararea AGOA CNAB privind repartizarea profitului aferent anului 2025

Electro-Alfa International S.A. (EAI) (12/05/2026)

Detalii teleconferinta rezultate financiare T1 2026

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (12/05/2026)

Disponibilitate raport T1 2026 si detalii teleconferinta

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (12/05/2026)

Disponibilitate Raport Financiar Trimestrul 1 2026 si Detalii Videoconferinta

ARMATURA S.A. (ARM) (12/05/2026)

Disponibilitate raport T1 2026