Autor: Radu Magdin
Majoritatea discuțiilor despre „România globală” pornesc de la o presupunere greșită: că industriile noastre mari sunt automat și vârfurile noastre de proiecție internațională. Nu este adevărat – o industrie mare produce PIB acasă; o săgeată a României globale trebuie să facă altceva. Ea trebuie să întrunească simultan mai multe condiții – masă critică, o competență românească recognoscibilă în afară, exportabilitate reală, potențial de scalare și, poate cel mai important, capacitatea de a deschide uși pentru celelalte industrii. În logica României globale, o săgeată înseamnă un sector care poate fi proiectat simultan prin cei cinci factori – produs, capital, brand, rețele și standarde – dincolo de simpla putere sectorială. Restul rămân industrii importante, dar interne.
Pornind de aici, aș construi Romania Global Inc. (România Globală) în jurul a șapte săgeți cu ponderi diferite, ierarhizate după cât de departe și cât de repede pot duce faima țării.
Tech & Digital: linia dreaptă spre internaționalizare
Software, servicii IT, cybersecurity, inteligență artificială, fintech și engineering digital formează cel mai natural produs global al României. Nu are nevoie de containere, infrastructura de export este ușoară, iar aceeași echipă poate livra simultan în Statele Unite, Golf, India, Singapore sau Japonia. Cifrele confirmă vocația: sectorul TIC a ajuns la 7,1% din valoarea adăugată brută în 2025, în creștere de la 6,4% cu un an înainte, peste media UE, care se situa la 5,5% în urmă cu câțiva ani, iar în 2024 serviciile IT&C reprezentau deja 25,6% din totalul exporturilor românești de servicii. Mai mult, în primele șapte luni ale lui 2025, IT&C a devenit cel mai mare exportator de servicii al țării. Aici există însă și o vulnerabilitate care nu trebuie ignorată: eliminarea facilității fiscale pentru IT începe să-și facă simțite efectele asupra investițiilor. O strategie serioasă tratează tehnologia drept săgeata numărul unu tocmai pentru că e cea mai ușor de proiectat, dar o apără de auto-sabotajul fiscal, altfel riscăm să exportăm chiar oamenii, nu produsele lor.
Agrifood: săgeata cu cel mai mare potențial nevalorificat
România are o bază agricolă pe care puține state europene o pot egala: aproape 13 milioane de hectare de suprafață agricolă, dintre care circa 8,4 milioane arabile, plasând țara în primul eșalon al Uniunii. Este cel mai mare producător de semințe de floarea-soarelui, miere și prune din UE și se află în top trei la porumb, grâu și soia. Problema reală ține de forma în care pleacă din țară: România globală înseamnă o săgeată direcționată spre brand, procesare și produse finite, dincolo de grâul, porumbul și semințele exportate ca materie primă în vrac. Saltul strategic este pe verticala lanțului de valoare: de la agricultură la procesare alimentară, apoi la alimente de marcă, apoi la premium și organic, și, la capăt, la agritech. Atâta timp cât exportăm materie primă și reimportăm produs procesat cu etichetă străină, cedăm marja tocmai acolo unde se află valoarea. Diferența dintre a hrăni Europa și a construi un brand alimentar românesc rămâne, în acest sector, diferența dintre volum și avere.
Auto → Mobility & Advanced Manufacturing: săgeata industrială, sub presiune
Automobilul este astăzi coloana vertebrală a exporturilor românești, dar cifra corectă depinde de cât de larg definești sectorul. Categoria vehiculelor reprezintă în jur de 17% din exporturile de bunuri, însă, adăugând echipamentele electrice și cablajele care alimentează industria auto, întregul ecosistem generează circa o treime din exporturile țării și aproximativ 13% din PIB. Tocmai de aceea nu aș promova global România drept „țară a automobilelor”. Aș face upgrade-ul narativ către Mobility & Advanced Manufacturing, componente, engineering, electronică, automatizare, mecatronică, lanț de aprovizionare pentru vehicule electrice, componente militare și aerospațiale. Acest upgrade răspunde unei nevoi defensive reale, dincolo de simpla schimbare de etichetă. În 2024, pentru prima dată într-un an fără criză, exporturile de bunuri ale României au scăzut față de anul precedent, pe fondul unei încetiniri în sectorul auto, exact șocul transmisiei germane despre care vorbeam într-o analiză precedentă, resimțit prin lanțurile de aprovizionare. Cât timp Dacia la Mioveni și Ford la Craiova rămân motoare de asamblare, expunerea la deciziile luate la München sau Wolfsburg este structurală. Mutarea de la asamblare la inginerie și sisteme este singura formă de asigurare.
Energy: săgeata geoeconomică
Puține state din regiune au avantajele României în materie de energie: gaz natural, nuclear, regenerabile, hidro, infrastructură electrică și poziție la Marea Neagră, toate deodată. Gazul din Neptun Deep, relansarea nucleară de la Cernavodă și proiectul de reactoare modulare mici, alături de potențialul eolian offshore, transformă energia dintr-un sector intern într-o carte de vizită strategică. Nu este neapărat cea mai mare industrie exportatoare, dar poate deveni cel mai puternic magnet pentru investiții și parteneriate. România ar trebui vândută drept un hub CEE de energie și securitate energetică, dincolo de eticheta de țară producătoare de energie, categorie în care rolul de furnizor de stabilitate pentru flancul estic valorează mai mult decât megawații în sine.
Defense, Aerospace & Dual-Use: săgeata emergentă
Aici avantajul este dat de conjunctura geopolitică suprapusă peste o bază industrială și inginerească substanțială. Baza există deja – peste 130 de companii din domeniu generează o cifră de afaceri agregată de aproximativ un miliard de euro pe an, iar exporturile de armament au atins un vârf de 321 de milioane de euro în 2023, cu un recul moderat în 2024. România nu este încă Polonia ca scară industrială în apărare și nu are rost să pretindă că este. Poate însă construi o nișă mult mai sofisticată: drone, sisteme autonome, cyber, electronică militară, mentenanță și reparații, muniție, senzori și producție dual-use. Poziția la Marea Neagră și rolul pe flancul estic al NATO fac din fereastra 2027-2035 momentul în care o strategie agresivă poate schimba efectiv poziționarea țării, dintr-un consumator (industrial) de securitate într-un producător de securitate.
Health, Pharma & Biotech: săgeata care trebuie construită
România are producție farmaceutică, medici și cercetători buni, centre universitare solide și costuri competitive. Distanța dintre acest potențial și un campion global rămâne însă mare. Aș urmări explicit triunghiul București-Cluj-Iași drept coloană pharma, medtech și biotech, și aș încerca să atrag producție asiatică orientată către piața europeană, folosind România ca poartă de intrare în UE. Este o săgeată de construit mai degrabă decât de valorificat imediat, ceea ce o plasează printre pariurile pe deceniu ale României.
Creative Industries & Romanian Lifestyle: săgeata de soft power
Film, gaming, design, modă, arhitectură, muzică, vin, gastronomie și turism premium cântăresc, economic, mult mai puțin decât industria auto. Pentru brandul de țară pot conta însă disproporționat de mult. Italia nu se vinde lumii doar prin industrie, iar Coreea nu se vinde doar prin semiconductori; ambele exportă, dincolo de produse, dorință și imaginar. România are nevoie și de industrii care creează atracție, pe lângă cele care produc PIB direct, pentru că imaginea deschide ușile pe care produsul le traversează apoi.
Piramida internaționalizării: campioni, acceleratori, pariuri
Ierarhia devine limpede dacă o citim pe trei niveluri. La vârf stau campionii care produc scara economică imediată: Tech & Digital, Romania codes; Advanced Manufacturing & Mobility, Romania builds; Agrifood, Romania feeds. Sub ei, acceleratorii care adaugă greutate strategică: Energy, Romania powers; Defense & Dual-Use, Romania secures. La bază, pariurile pe 2035, cele care trebuie construite: Health, Pharma & Biotech, Romania heals; Creative & Lifestyle, Romania inspires. Ideea mare din spatele acestei construcții este că portofoliul de săgeți, prin acoperirea lor reciprocă, contează mai mult decât o singură industrie națională dominantă.
Harta orașelor
Bucureștiul nu este singur în Romania Inc.. Portofoliul de săgeți are nevoie de o hartă urbană, altfel rămâne abstract. Bucureștiul funcționează ca sediu central plus tech, cyber, finanțe și energie. Clujul este tech, inovație și medtech. Timișoara concentrează manufactura avansată, auto și electronică. Iașul leagă IT-ul de pharma și engineering. Brașovul poate deveni polul aerospațial și de apărare. Constanța este poarta de logistică, maritim, energie și agrifood către Marea Neagră. Iar Craiova și Pitești rămân axa mobilității. Această distribuție transformă „România Globală” dintr-un concept vag într-o rețea de noduri specializate, Hexapolis, prin care să urmărim o strategie de expansiune către cele 20 de orașe alpha ale lumii. Fiecare nod al Hexapolis capătă astfel o listă proprie de orașe-țintă, aleasă după profilul sectorial specific, în care acești campioni trebuie duși.
Formula finală
România Globală înseamnă să alegem la ce vrem ca România să fie cea mai bună, cine sunt campionii care pot demonstra asta și în ce douăzeci de orașe ale lumii trebuie să-i ducem, dincolo de o promovare generică a țării. Health, Pharma & Biotech și Creative & Lifestyle rămân în portofoliul de șapte, dar tocmai pentru că sunt pariuri pe 2035, nu intră încă în selecția strictă pentru deceniul imediat următor. Iar dacă ar trebui să aleg doar cinci săgeți globale pentru deceniul următor, le-aș alege fără ezitare pe acestea: Tech, Agrifood, Advanced Manufacturing, Energy și Defense/Dual-Use. Primele trei produc scară economică; ultimele două produc greutate strategică. Împreună, ele proiectează imaginea unei țări complexe, dincolo de conturul unei singure industrii.
| Știri BVB