Update articol:

SIF Moldova cere dividende de la Nord SA, controlată de familia Pogonaru, și pune întrebări legate de banii companiei

SIF Moldova (SIF2), care deține 18,13% din Nord SA (controlată de familia Pogonaru), a solicitat completarea ordinii de zi a Adunării Generale a emitentului cu propunerea de distribuire a unui dividend de 0,55 lei/acțiune, respectiv a 34,1% din profitul pe anul trecut.

Totodată, SIF Moldova a adresat un set de întrebări conducerii, legate de banii companiei. SIF2 dorește să știe:

  • “Ce reprezintă poziția alte împrumuturi (5,6 milioane de lei) din capitolul Imobilizări financiare?
  • Cum explicați diminuarea poziției de cash în 2018 cu suma de 10 milioane de lei, față de 2017?
  • Cum a fost utilizată suma de 4 milioane de euro încastă din vânzarea participației la ANA Hotels?”

Totodată, SIF2 spune că propunerea de repartizare a profitului pe 2018 este incompletă și cere să știe care este suma alocată pentru acoperirea pierderii și care este suma aflată la dispoziția societății.

Conducerea Nord arată că răspunsurile vor fi prezentate tuturor acționarilor în AGA din 23 aprilie.

SIF Moldova s-a asociat cu familia Pogonaru în dezvolarea mall-ului Veranda din zona Obor a Capitalei. SIF2 are o deţinere indirectă de 37% în acest mall prin intermediul Professional Imo Partners SA (PPLI) şi Nord SA (NORD).

Professional Imo Partners SA (fosta Prodplast Imobiliare) deţine integral Veranda Obor SRL, acţionariatul său fiind împărţit între Nord SA (3,03%), SIF Moldova (31,4%) Romanian Equity Partners Cooperatief (25,01%), un fond înregistrat în Olanda şi controlat de grupul austriac Erste, proprietarul BCR, şi Prodplast (10%).

Nord SA este la rândul său deţinută de CEFS (39,75%), ECDL (17,49%), VICTORIA ART & BUSINESS CENTER (15,79%) – controlate de familia Pogonaru – şi SIF Moldova (18,1%).

SIF2 a intrat în acționariatul mall Veranda odată cu exitul SIF Oltenia, care a fost lung timp în conflict cu familia Pogonaru.