Update articol:
După ce ASF a obligat SIF Oltenia să convoace acționarii, la cererea SIF Banat Crișana și SIF Muntenia,

SIF Oltenia: Decizia ASF va fi supusă spre analiză și hotărâre Consiliului de administrație al SIF Oltenia

SIF Oltenia a transmis, astăzi, că a luat act de Decizia A.S.F. nr. 937/18.07.2019 prin care se instituie în sarcina Consiliului de administrație al S.I.F. Oltenia S.A. obligația de a convoca si de a asigura desfășurarea adunării generale ordinare a acționarilor în termen de cel mult 45 de zile de la data emiterii deciziei, având incluse pe ordinea de zi punctele propuse de acționarii S.I.F. Banat Crișana S.A. și S.I.F. Muntenia S.A. prin solicitarea înregistrată la sediul emitentului cu nr.5071/11.06.2019.

Decizia A.S.F. nr. 937/18.07.2019 va fi supusă în timp util spre analiză și hotărâre Consiliului de administrație al S.I.F. Oltenia S.A., urmând ca hotărârea adoptată să fie comunicată investitorilor și acționarilor societății, în termenele legale, a transmis SIF Oltenia.

Decizia ASF de  ieri a venit după ce Autoritatea a cerut conducerii SIF Oltenia să comunice motivele pentru care a apreciat că solicitarea SIF1 și SIF4 de convocare a AGA nu îndeplinește condițiile legale.

SIF Oltenia  (SIF5) a anunțat, recent, că nu convoacă AGA la solicitarea SIF Banat Crișana și SIF Muntenia, pe motiv că solicitarea nu ar îndeplini condițiile legale. Cei doi acționari, doreau revocarea lui Tudor Ciurezu de la conducerea SIF Oltenia, pe lângă alte puncte.

ASF obligă SIF Oltenia să convoace acționarii, după ce societatea a respins cererea SIF Banat Crișana și SIF Muntenia